Mourinho e filozof?
Mourinho e filozof?
Ia să vedem pe text. (Contextul e că Manchester United, echipa pe care o antrenează, a cîştigat după multă vreme, cu gol în ultimele secunde, şi că Mou e în scandal cu jucătorii, neiubit de public şi, în general, neînţeles de mai nimeni.) Zice el: „Nu e uşor pentru jucători. Nu e uşor nici pentru mine“. Nu. Nu e uşor nici pentru şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Nici pentru ONG-urile care încearcă să salveze femeile de la sclavie sau pentru cei care vor să extragă copiii din zonele bătute de bombe. Diferenţa e că ei cîştigă infinit mai puţini bani decît un fotbalist sau un antrenor plin de el şi de autocompătimire. „Este prea multă răutate în ceea ce ar trebui să fie frumos.“ Serios? Şi să chemi jurnaliştii pentru conferinţa ta de presă la 8 dimineaţa, la mama naibii, doar pentru că te critică, oare ce e? „E prima oara cînd văd o vînătoare de oameni.“ Aha. Ce făcea el cu anumiţi arbitri care greşeau real sau imaginar se numea, probabil, mic dejun în iarbă cu şampanie. „Dacă plouă la Londra, e vina mea. Dacă sînt probleme cu Brexitul, e vina mea.“ Aici ne-a prins. Ridicăm mîinile şi recunoaştem: noi sîntem proşti! Sîntem proşti pentru că prea mult timp i am dat prea mare importanţă, am crezut nejustificat că e un mare antrenor, că are imaginaţie, că e capabil să producă fotbal. Micul lui teatru de la interviuri a fost luat drept Shakespeare de modă nouă. Nu, onorabilul e un şmecher de modă veche, un prestidigitator căruia acum i se văd toate cusăturile false în care ascunde iepuraşi de pluş. Omul a excelat doar în distrugerea jocului creat de alţii. Capodopera lui a fost răpunerea Barcelonei. După care a virat în comedie ieftină. „Am contract pînă în 2020, mi l-au dat pentru că au vrut.“ Ha, ha! Exact ce ziceam, i-a păcălit şi acum molfăie mulţumit. După care îi va păcăli pe alţii. Filozof, Mourinho? Haida, de! Un farsor plin de talente. Cel al antrenoratului de vîrf nefiind printre ele.
