Moarte de om

Publicat în Dilema Veche nr. 813 din 19-25 septembrie 2019
Binili învinge jpeg

Trebuie să ajung la aeroport.

Îi zic că dacă ajungem în 30 de minute e de bine. E una dintre cele mai potolite femei pe care le știu. Mă pun ca boul în scaunul din față. Are o coajă de mașină, din aia de nu vrei să te lași greu în scaun ca să nu te trezești cu curul pe stradă.

Pornește cam tare, dar mă gîndesc că o avea pantofi din ăia de cocostîrc și durează un pic pînă se obișnuiește. După vreo zece minute încep să mă gîndesc că ea crede că destinația e chiar aia finală. Îi spun că nu e. Crede că e o glumă. Mai zic, așa cum pot, cu dinții încleștați, și că, în opinia mea, Otopeniul nu e Raiul – poate-poate încetinește. Rîde cu entuziasm și ia mîinile de pe volan. Spun, mustind de sarcasm, că rar mi-a fost dat să văd pe cineva conducînd atît de meseriaș. Clar, crede că tocmai i-am spus că e reîncarnarea lui Sena.

După vreo trei minute și 214 cruci cu limba, întreb elegant, în timp ce mă țin ca disperatul de ce apuc, dacă nu are o cască de motociclist cu care să mă ajute și pe mine. Și un somnifer rapid ar fi funcționat, dar nu pare genul să care așa ceva cu ea. Trecem – la doi centimetri și la vreo 60 de kilometri mai repede decît cele mai optimiste estimări legate de cît poate prinde viitorul meu sicriu – de un TIR.

Mă bucur, uitîndu-mă în oglindă, de faptul că aș putea trece drept blond la cît de alb sînt. Femeia ia mîna de pe volan. Îmi vine să urlu la ea să țină mîinile pe colacul ăla, că e singura noastră speranță. Sînt convins că evitarea mașinilor se face nu cu capul, ci cu volanul, dar ea nu pare să fie de aceeași părere. Mă mut mai aproape de ea, nu de alta, dar oglinda de pe partea mea tocmai a șters praful de pe roata unui tractor pe care l-am depășit.

Îmi zice, gesticulînd lejer, că ajungem la timp. La timp ca să confirme paramedicii de la Otopeni că junghiul ăla e infarct. Mă gîndesc să-i spun că nu are rost să mai mergem, că nu cred că m-ar primi căcat pe mine în avion. Dar nu vreau să risc să o fac să rîdă. Măcar o cască de bicicletă dacă ar avea și tot ar fi bine.

Decid că, totuși, traficul ăla nenorocit al lui Firea nu ar fi chiar așa de rău, mai ales acum. Bate recordul lui Schumacher și zîmbește satisfăcută cînd ajungem. Oprește grațios în bordură.

Îi mulțumesc pentru posibilitatea de a verifica parbrizul cu fruntea. I-aș da și eu cu ceva în cap, dar nu am îndeajuns de multă vlagă. Avionul a avut vreo zece căderi în gol. Nu m-am simțit niciodată mai lipsit de griji.

Varianta ei

Vine omul în mașină. Ne știm, dar nu foarte bine. Zice că e grabă și că trebuie să ajungem la Otopeni în 30 de minute. Mă bucur să-l ajut. Pornesc cam tare pe niște străzi care știu că sînt libere. Mă laudă cum conduc. Are pupilele un pic cam mărite, respiră cam greu, dar sînt drăguță foc, așa că m-am obișnuit cu reacțiile astea.

Ajungem în zece minute de la Tineretului la Miorița. Zice ceva de destinație și e clar că e bîlbîit, că nu se înțelege mare lucru.

E dimineață și e cam palid, probabil nu și-a băut cafeaua. Îmi mai spune o dată, admirativ, cît de bine conduc. Nu pare genul să se dea la mine, așa că îi mulțumesc. Pare că e ceva în neregulă cu centura lui de siguranță, așa că mă întorc să-l ajut. Clar, îi place de mine, căci se fîstîcește tot cînd să-l ajut.

Un bou cu un TIR se bagă în față, așa că accelerez și-l depășesc lejer.

Băietul de lîngă mine zice iară, cam bîlbîit, ceva de motocicliști. Rîd, căci nu pare genul să se urce pe motocicletă. Mă uit la el și văd că face ceva cu limba prin gură. Am văzut destui ciudați la viața mea, așa că nu l întreb ce are. Poate e ultima versiune de yoga sau Pilates pentru bărbați și nu vreau să par tută.

Brusc, se dă mai aproape de mine. Mă gîndesc pentru cîteva secunde să-i pălesc una, dar e un schilod și oricum își ține mîinile acasă.

Zice că vrea o cască de bicicletă. Și eu l-aș vrea pe Brad Pitt, dar nu cred că am prea multe șanse. Clar, e dus cu capul și nu e frumos să pocnești nebunii inofensivi. Brusc, se uită în oglindă atent, atent. Nu pare să aibă machiaj, dar cine știe, cu metrosexualii ăștia, o avea vreo pudră mai șmecheră, că prea e alb. Mă gîndesc să-l întreb, dar poate crede că mă interesează și zice libidinoșenii de trebuie să-l dau jos în șuturi.

Bag un pic mai tare ca să scap de el mai repede. E clar super-impresionat de cum conduc. Opresc perfect lîngă bordură, dar fraierul e cam agitat și dă cu capul de parbriz. Avea dreptate omul, era și ceva în neregulă cu centura, că prea s-a dus tare. Pleacă un pic amețit, dar îmi aruncă niște priviri galeșe. Evident, mă place, că a roșit un pic prin pudra aia.

A lăsat un miros cam greu în urmă, așa că deschid geamul. De parcă ar fi transpirat nervos. Mă uit în oglindă: sînt super-frumușică – clar, l-am făcut muci pe nebun. Pe drumul de întoarcere m-au claxonat alți cîțiva obsedați. Cu bluzița asta verde și cu ochii ăștia sînt moarte de om.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

image png
Carte de identitate electronică  Sursa Freepik com jpg
„Îmi vine să-mi cer vechiul buletin înapoi”. Noua carte de identitate trebuia să simplifice viața românilor. Ce probleme au descoperit după schimbarea buletinului
Tot mai mulți români care au crezut în avantajele cărții de identitate electronice (CEI) relatează experiențe de coșmar, confirmând că au schimbat buletinul, nu și birocrația.
Biletele s-au pus în vânzare la Opera Braşov
Scandal la Opera Brașov. 13 artiști, fără contracte după reorganizarea suspendată de instanță
Situația de la Opera Brașov continuă să provoace tensiuni între angajați, conducerea instituției și autoritățile locale.
urs jpg
Ursoaică împușcată în parcarea unui hotel din Poiana Brașov. Animalul revenise de mai multe ori în zonă
Echipa aflată sub coordonarea Primăriei Braşov a extras prin împușcare, în noaptea de joi spre vineri, în parcarea unui hotel din Poiana Braşov, o ursoaică ce a revenit în mai multe rânduri în zona respectivă, punând în pericol turiştii.
supermarket-shopping-cumparaturi-cos-gol
Consumul continuă să scadă în România. Comerțul înregistrează al 13-lea declin anual consecutiv
Românii continuă să cumpere mai puțin decât în urmă cu un an, chiar dacă în iulie consumul a crescut ușor față de luna precedentă. Datele INS arată că vânzările din comerțul cu amănuntul au scăzut cu 6,1% în iulie față de aceeași lună din 2025, marcând a 13-a lună consecutivă de declin anual.
788x384 suzie sheehy particle ac jpg
Ieri, la Zurich, ceremonia de decernare a Premiilor Anti-Nobel
Situația politică din SUA i-a determinat, spun ei, pe organizatorii americani ai ceremoniei IG-Nobel să decidă ca ceremonia de decernare din acest an să aibă loc la Zurich.
Biserica Izvorul Tamaduirii Constanta FOTO
Șoșoacă, după anunțul demolării bisericii „clandestine” din Constanța: „Va trebui să ne omoare pe toți”
Diana Șoșoacă susține că va continua să apere lăcașul de cult și drepturile credincioșilor, lansând totodată acuzații dure la adresa administrației locale și a reprezentanților PNL și USR.
Adela Popescu jpg
„Îmi plăcea mult să merg cu groparii”. Adela Popescu, detalii neașteptate din copilărie. La ce ritual de înmormântare a participat
Invitată în podcastul lui Răzvan Exarhu, Adela Popescu a vorbit deschis despre contrastele puternice ale copilăriei sale. Deși își amintește acei ani ca pe o perioadă de o fericire intensă, actrița a rememorat și momentele tulburătoare care i-au marcat destinul.
Vedere a sitului arheologic Nimrud
Orașul ascuns Nimrud, vechea capitală asiriană uitată timp de 180 de ani, dezvăluit de arheologi
Un proiect al Universității din Udine urmărește pentru prima dată cartografierea și cercetarea sistematică a vastului „oraș de jos” al anticului Nimrud, una dintre capitalele Imperiului Asirian, situată în nordul actualului Irak.