„Mituri false“

În ipostazele sale cele mai antipatice, limbajul jurnalistic actual nu este doar incoerent, excesiv de emoţional, interjecţional, rudimentar în folosirea vocabularului de bază, ci şi profund redundant, adesea pleonastic. De obicei, evitarea pleonasmului e o obsesie a textului scris îngrijit, ivită din respectul pentru logică, precizie, proprietatea termenilor. Oralitatea familiară recurge totuşi la pleonasm, din motive simple şi acceptabile pînă la un punct: nevoia de insistenţă şi dorinţa de dezambiguizare. Pleonasmele pe care şcoala a apucat să le indice drept greşeli (a coborî în jos, a avansa înainte, babă bătrînă etc.) nasc de obicei reacţii energice, uneori chiar exagerate. Sînt însă şi alte expresii pleonastice – chiar mai iritante – care trec neobservate.

Formula mituri false are zeci de mii de atestări în Internet, mai ales în rubrici jurnalistice care par să continue vechiul model „Ştiaţi că…?“, combinînd însă informaţia cu lista de avertismente şi sfaturi practice: „Mituri false despre femei“ (realitatea.net); „Mituri false despre corpul uman, demontate de cercetători. Ce se întîmplă dacă înghiţi guma de mestecat“ (romaniatv.net); „Cîteva mituri false despre sport!“ (libertatea.ro); „5 mituri false pentru care nu mai trebuie să te îngrijorezi“ (antena3.ro); „Patru mituri false despre balsamul de păr“: „În pofida faptului că este un produs de înfrumuseţare destul de popular, există şi multe mituri false despre balsam“ (acasatv.ro) etc. În mod evident, în toate aceste contexte termenul mituri nu avea nevoie de caracterizări suplimentare.

Mania precizării inutile nu provine, în acest caz, din copierea vreunor motive străine: e aproape sigur că textele despre mit traduse şi adaptate de jurnaliştii noştri conţineau pur şi simplu termenul myth (în engleză), mythe (în franceză) etc. Uzul curent al acestor cuvinte în limbile respective, în contextul vieţii cotidiene, este lipsit de echivoc: reprezintă o etichetă depreciativă, conţinînd de la bun început ideea de „fals“. În dicţionarele englezeşti, myth apare cu un prim sens tradiţional, cu referinţă istorică, dar şi cu un sens distinct, marcat de o atitudine dezaprobatoare a vorbitorului: „idee împărtăşită de mulţi, dar falsă“ („a commonly believed but false idea“, în Cambridge Advanced Learners Dictionary & Thesaurus, reprodus de Cambridge Dictionaries Online). Dicţionarele româneşti nu înregistrează întotdeauna acest al doilea sens, dezvoltat mai ales în engleză, dar intrat de multă vreme şi în discursul public şi jurnalistic de la noi. DEX se rezumă în definirea mitului la sensul tradiţional „povestire fabuloasă cu caracter sacru care cuprinde credinţele unui popor despre originea Universului şi a fenomenelor naturii, despre zei şi eroi legendari etc.; p. gener. poveste, legendă, basm“. În Dicţionarul enciclopedic (1993-2000) apare totuşi şi explicaţia „reprezentare falsă, dar în general admisă de toţi membrii unui grup“.

Pleonasmul mit fals este aşadar încurajat de absenţa unei etichete clare în multe dicţionare româneşti. În acelaşi timp, e posibil ca prestigiul sensului tradiţional („…cu caracter sacru“) să fie atît de mare, încît autorii articolelor să se raporteze permanent la ipostaza neutră sau chiar pozitivă a mitului. Şcoala noastră studiază dogmatic „miturile poporului român“, „miturile fundamentale ale spiritualităţii româneşti“, prinse în diagrame dezvoltate doct de zeci de referate şi comentarii; spicuim drept dovadă cîteva apeluri din Internet: „Sînt în clasa a XI-a şi acum vreo 3 minute mi-am adus aminte că pe mîine am de scris despre fiecare mit fundamental (care sunt 4 la număr) vreo 10 rînduri“ (linkmania.ro); „Care sunt motivele care determină relaţia dintre cele 4 mituri fundamentale ale literaturii române?“; răspuns: „1) relaţia specială pe care acest popor a avut-o cu natura înconjurătoare; 2) înţelepciunea acumulată pe baza observaţiei; 3) perceptele moralităţii creştine“ (tpu.ro). Contemporanii noştri simt probabil nevoia să dezambiguizeze cuvîntul, separînd mitul fals de mitul adevărat sau real. Distincţia chiar apare în unele articole: „Mituri adevărate şi mituri false despre fericire“ (psihologie.ro); „trebuie să ştii că există mituri adevărate şi false în această privinţă“ (calma.ro); „Astăzi, vă prezentăm 3 mituri adevărate despre frumuseţe“ (euforia.tv); „iată şi 5 mituri reale“ (libertatea.ro).

În orice caz, în sfaturile despre dietă, gumă de mestecat, balsamul de păr etc. nu se poate face nici o confuzie între sensul „idee falsă“ şi accepţiile mai înalte şi mai subtile ale mitului. Aşa că pleonasmul nu e scuzabil.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).