Mircea şi colecţionarii
Poiana Braşov e mai scumpă decît Baden-Baden şi mai specializată decît Aspen. Dar este, desigur, un loc drag elitelor. Pe cărările de munte se-ntîlnesc figurile tutelare ale vremurilor noi. Deputaţi obezi la braţ cu secretarele, mafioţi ai privatizărilor tarifate, rackeţi cu privirea tulbure şi accent de Odessa. Se salută discret şi-şi văd de treabă. Nu se tem unii de alţii, între vizitatorii Poienii funcţionează un impecabil cod al onoarei transvalutare. Aici şi-au găsit refugiu trecător şi liderii sărmanului partid al social-democraţiei. ("Sărman" pentru că e înglodat în datorii, multi-miliardarii săi membri donează doar în prag de alegeri! Ehei, dacă PSD-ul era la putere, se găseau şi bani, şi funcţii pentru artizanii victoriei!) Aşadar, persecutaţi de procurori, luptătorii pesedişti şi-au căptuşit buzunarele cu extrase de cont, au tras pe ei pulovere ponosite şi s-au aşezat la sfat. Dar vai, nimic nu mai e ca odată! Unde sînt vajnicii generali de odinioară? Unde e bonomul Iliescu, cel care i-a-nvăţat pe toţi arta dublei contabilităţi, dar care n-a semnat nimic? Dar voinicul Adrian ce ţinea potera-n loc? Amintiri sînt toate! Doar Dan Ioan Popescu, aşezat de milă pe taburetul adus de la bucătărie, mai aduce aminte de trecut. Acum, în capul mesei s-a aşezat un june sfios. Toţi se uită la el cu circumspecţie, pipăindu-şi nervoşi automatele de sub sumane. Mircea Geoană e simbolul noii politici. Venit din ungherul aseptic al diplomaţiei, nu are antecedente curat pesediste. Afiliaţiile sale politice au fost doar oportuniste, în funcţie de oferte: ambasador, ministru, şef de partid. Exemplul tehnocratului care a dat de mirosul puterii. N-a transpirat în alegeri, n-a pupat sugari şi babe, n-a călcat pe cadavre, nu şi-a tras comisioane. E drept, a ştiut să facă economii! A înţeles însă că vine vremea cînd PSD-ul va avea nevoie de lideri care să nu aibă procurorii la uşă. Nu pentru că partidului i-ar fi fost ruşine cu ei, ci pentru că electoratul nu prea mai acceptă hoţia ca principiu . de viaţă. Astă-vară, Mircea Geoană a mizat pe uzura lui Iliescu, a profitat de politeţea vicleană a lui Năstase şi a preluat partidul ce se revendică de la social-democraţia secolului XIX. Acesta a fost vîrful carierei sale politice. Venit de niciunde, a ajuns în capul bucatelor. Dar pentru cît timp? Fără să lucească mediatic, Geoană cunoaşte arta amînării. A aşteptării calculate. Nici n-a trebuit să aştepte mult, căci scandalul mătuşii Tamara i-a venit pe tavă, cu DIP-ul ca bonus. Şeful partidului şi-a strîns degrabă vasalii în munţi şi le-a dat cîteva ordine de luptă. Unu: se desfiinţează funcţia de preşedinte executiv (la revedere, Adi). Doi: cine vrea să dea sfaturi să stea în banca lui (la revedere, Bunico). Trei: partidul are o singură conducere (bun venit, Mircea). Şi, ca să nu rămînă cineva cu impresia că partidul trece prin vreo criză, energicul lider a scos de la naftalină cea mai ieftină şi cea mai verificată soluţie de a distrage atenţia - pericolul maghiar! Dar, pentru că încă n-are suficientă experienţă în aceste şmecherii, dl Geoană a sărit peste cal - a anunţat că-şi deschide repejor un birou senatorial în Covasna. Mai lipsea să promită că va învăţa ungureşte! Pînă acum şeful PSD a acţionat după manual, a exploatat slăbiciunile foştilor lideri şi oportunităţile ivite şi a cîştigat! Numai că partidul său nu e un partid de manual, ci un cerc de colecţionari fără scrupule. Liderii PSD au fost întotdeauna aleşi pe principiul şantajului reciproc. Ştiu ce faci, ştii ce fac! Mă ajuţi, te ajut! Reţeaua pesedistă de interese financiar-funciare există şi e foarte eficientă. (Mai ales că e şi transpartinică - ce-i diferenţiază, la o adică, pe Oprişan, Copos sau Videanu?) Iar pe termen lung reţeaua nu va accepta patronajul unui neşantajanbil. Mai ales că, în vremi de opoziţie, liderul nu-i poate scoate pe mogulii pătaţi din colţii legii. Pe scurt, tehnocraţia e una, iar politica, alta! "Revoluţia binelui" a fost doar un slogan. Chiar dacă n-ar fi fost, pentru PSD este prea tîrziu!