Mîncătorii de zile

Publicat în Dilema Veche nr. 910 din 16 – 22 septembrie 2021
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg

S-au stins în aceeași zi Ion Caramitru și Ivan Patzaichin. Ca o lumînare care arde de la două capete s-au sfîrșit viețile lor: de la un capăt a ars rapid focul mistuitor al bolii, de la celălalt a ars încet, mocnit, dar tenace, focul mîncătorilor de zile. La un moment dat, pe 5 septembrie, cele două focuri s-au întîlnit și s-au împreunat în victoria definitivă a morții.

Ivan Patzaichin era genul de om care-ți dădea impresia unei prezențe angelice. De un bun-simț imens, sfielnic aproape și sensibil, era uimitor cum acest om, poate cel mai mare sportiv din istoria României, de o forță morală ieșită din comun, era atît de smerit. Poate că boala lui debutase sau poate că tocmai urma să se declanșeze cînd au început să se ocupe puțin de el recenții cu Facebook din minunata lume nouă. Guvernul îl cooptase într-un comitet desemnat să aleagă noul guvernator al Deltei. Cred că nici un român nu-și imaginează pe cineva mai potrivit decît Ivan Patzaichin într-un astfel de comitet. Prezența lui garanta competență, seriozitate și corectitudine. Ei bine, un anonim – șef de partid la Sulina, din cîte înțeleg – s-a suit pe minunatul Facebook și a început atacul, cum știe el, de la el de la partid. Dă-i cu Ciuma Roșie, interese dubioase, lupul paznic la oi – mizerii! Locul lui Patzaichin în comitet era dorit de altcineva, de un anonim, dar de la partid. Patzaichin a reacționat îndată în singurul mod demn de ceea ce era: s-a retras din comitet. Nu am vorbit cu el niciodată despre acest incident, dar nu mi-a fost greu să înțeleg cum a căzut într-un suflet ca al lui agresivitatea asta imbecilă, de feisbucist român de la partidul reformelor prin denunțuri. A suferit, de bună seamă.

Dacă mi-e permisă „corespondența”, cam ce a însemnat Patzaichin în sport a însemnat Ion Caramitru în teatru. Directorul Teatrului Național era, însă, un alt gen de om. Pe cît de demn era Patzaichin cînd se retrăgea dintr-o luptă nedemnă, pe atît de demn era Caramitru continuînd să reziste nedemnilor. Ion Caramitru avea orgoliul acela sănătos, pozitiv, clădit pe realizări certe, care-i dădea puterea să facă lucruri. Era un om extrem de inteligent care știa că, în absolut, orgoliul e o prostie, dar în concretul socio-politic al lumii noastre poate fi o armă eficientă pentru cineva ca el, decis să construiască. Pentru a construi instituții precum UNITER sau clădiri, precum Teatrul Național, a pus la bătaie toată simpatia publică și tot prestigiul cultural pe care le-a acumulat ca actor în decenii de importante realizări artistice. Prestigiul lui Ion Caramitru s-a clădit prin muncă susținută și, mai ales, printr-o etică a muncii într-o vreme în care reperele etice corecte ți le găseai singur sau nu le găseai deloc, căci totul în jur era răsturnat, de nu distrus.

Ei bine, în ultimii ani mai ales, niște secunzi s-au pus pe el, cum se spune. L-au reclamat, l-au denunțat, l-au bălăcărit în presă, în numele tinereții revoluționare care nu se putea afirma din cauza lui.  Deși jucau mult la TNB și în multe alte locuri, n-aveau totuși loc pe scena lumii de Ion Caramitru. Chiar și atunci cînd directorul Caramitru se lupta cu cîte un ministru pentru bugetul TNB, adică pentru banii ca acești artiști să lucreze, ei îl reclamau. L-au făcut în fel și chip și pe Facebook – Golgota zilelor noastre. Rezultatul a fost, de fiecare dată, ca finalul dintr-un film penibil: controale și supracontroale din partea statului, „revoluționarii” așteptînd hămesiți să-l găsească controlul cu ceva, iar controlul nu-l găsește cu nimic – fleoșc!

Nu am vorbit niciodată cu Patzaichin despre porcăria care i s-a făcut, dar cu Ion Caramitru am vorbit pe îndelete despre ce i se întîmplă. Era afectat. Îl durea. Îl durea mai ales că atacul venea de la actori. Avea un cult pentru breasla lui. Dacă l-ar fi bălăcărit ziariști sau politicieni, milițieni sau activiști sau băieți de la partid, nu l-ar fi durut așa. Le-ar fi dat replica să le meargă fulgii. L-am văzut în polemici și putea fi redutabil. N-o să uit o dezbatere la GDS pe tema unei suprataxe pe biletele de spectacol și cărți în care s-a confruntat cu un Gabriel Liiceanu dezlănțuit – au ieșit scîntei și, zău, Caramitru s-a ținut foarte tare! Dar cu actorii nu-i venea s-o facă și asta îl măcina. Cînd era în culmea supărării, cocheta cu gîndul să-i dea în judecată doar pentru a obține o hotărîre judecătorească atestînd minciuna lor. Cu așa ceva în suflet și-a trăit ultimii ani Ion Caramitru – ani în care a jucat și a regizat în aplauzele unor săli pline, ani în care a desăvîrșit logistic proiectul TNB care se vede acum, măreț, în centrul Capitalei.

Oamenii reacționează diferit la agresivitate, la nedreptate, la calomnie. Unii se dau la o parte demn. Alții continuă să meargă înainte în ploaia de huiduieli. Unii parează superior. Alții lăcrimează și strîng din dinți. Unora li se face frică, altora lehamite. Celor mai mulți le repugnă scandalul. Alții se simt motivați în plus să nu se lase. Dar în toate cazurile, indiferent de reacție, se declanșează în cel jignit un soi de combustie internă negativă, un consum de energie vitală. Ceva arde, greu și degeaba, în el. În general, porția de răutate și de mizerie a lumii care se abate asupra oricui „consumă” ființă. Pe măsură ce o trăim, lumea ne mănîncă zilele la propriu.

Nu fac celor care au mîncat din zilele lui Patzaichin sau din ale lui Caramitru vreun reproș anume. Noi toți greșim față de aproapele nostru în moduri care-i „mănîncă zilele”. Toate greșelile noastre se decontează în zile mîncate ale cuiva pe care, poate, nici nu-l cunoaștem. Sîntem o specie de animale care trăiește hrănindu-se din zilele aproapelui. Toți sîntem deopotrivă victime și vampiri de zile. Ne devorăm zilele unii altora. Ne bucurăm de acest ospăț canibalic din ființa cîte unui celălalt. Ce contează că unul a făcut ceva important pe lumea asta și cel care-l lovește, scurtîndu-i zilele, n-a făcut nici pe sfert? Sîntem liberi și numai înjurînd fără opreliște tot ce ne enervează onorăm sfînta libertate! Ce contează că e calomnie sau adevăr, important e să dai tare, să lovești cu tăișul cuvîntului care rănește și al denunțului care umilește, să-i dea sîngele și să se scurgă zilele din el! Noi toți ne prezentăm în ceasul morții cu un rest de zile netrăite pentru că au fost mîncate de alții. Măcar de le-ar fi cumva de folos, dar nu le sînt...

Gîndul meu îi însoțește spre cimitir pe Ivan Patzaichin și pe Ion Caramitru, și pe acest drum trist mi se pare că, în vremea în care inepții de genul „să te iubești pe tine însuți”, „pune-te pe tine pe primul plan”, „să-ți placă ce faci” sau „să fii cea mai bună versiune a ta” sînt livrate strident drept secrete (sic!) ale vieții depline, de mare și real folos ne-ar fi să învățăm cum să facem să nu ne mai mîncăm zilele unii altora.

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
Singurul om politic român pe care un reputat istoric il consideră cu adevărat patriot. „Mă uit la Simion ca la un dulap”
Istoricul Doru Radosav, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai, a vorbit despre omul politic român care este, în opinia sa, singurul despre care se poate spune fără nicio ezitare că a fost un adevărat patriot, dar și despre ce pot face politicienii de azi ca să-i calce pe urme.
image
Românul Sebastian Stan, în pielea lui Donald Trump. Încep filmările pentru „The Apprentice”, despre ascensiunea fostului președinte american
Actorul de origine română, Sebastian Stan, va interpreta rolul tânărului Donald Trump în noua producție cinematografică "The Apprentice", în regia lui Ali Abbasi.
image
Exploziile care au cutremurat orașele Văii Jiului. Cum s-a produs catastrofa din Mina Livezeni, în 1980
Miercuri, 29 noiembrie, s-au împlinit 43 de ani de la catastrofa din Mina Livezeni, unde o explozie produsă de gazele din mină a ucis peste 50 de oameni. Victimele tragediei au fost comemorate

HIstoria.ro

image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.