Mi-a fost frică și-am tăcut…

Publicat în Dilema Veche nr. 792 din 25 aprilie – 1 mai 2019
Mi a fost frică și am tăcut… jpeg

Oare de ce m-a chemat? Mă apropii cu inima strînsă, sper să nu fi făcut ceva ai mei, clasa a X-a, dar nu prea cred, sînt copii buni, au cam trecut de etapele în care își mai dădeau în petic. Văd de la distanță că în fața cabinetului mai sînt vreo două colege, plus vreo trei eleve. Cînd ajung și eu, le recunosc, sînt dintr-a XI-a A, o clasă bună. Despre ele o fi vorba, presupun. Dar de ce m-o fi chemat și pe mine? Întreb din priviri diriginta, aflată alături, ridică din umeri și din priviri. Profa de bio, Angela, același gest, aceeași nedumerire. Mă uit la fete, fac semne întrebătoare din cap, nici ele nu știu, aceleași gesturi de nedumerire, doar mai sfioase. Le privesc mai atent. Maria e cea mai frumoasă, are chipul rotund, cu pielea sidefie și părul negru, cu ochii verzi, o splendoare. Sfioasă altfel, mai degrabă, oricum, nu foarte îndrăzneață. Deșteaptă și cu bun-simț, mereu gata să cedeze dreptul ei în fața unui coleg sau să sară în ajutorul altuia. Andreea e și ea o frumusețe, cu părul șaten, bine proporționată, cu privirea mai curajoasă, mai incisivă printre colegi, conștientă de farmecul ei, iar Marcela, „tocilara“ clasei, în fapt iubită cam de toți colegii, pentru că e veselă, îndatoritoare și cu un vino-ncoace natural, neostentativ, poate favorizat de coama aia fascinantă de păr blond, de leoaică. Ce-o fi cu ele, aici? Ce-o fi cu noi, toate? Așteptăm, ce să facem? Deși cam bat din picior, am oră și s-au cam dus deja vreo patru minute din pauză. Întreb într-o doară dacă e înăuntru, nu e, îmi spune Flori, diriginta lor, ne-a convocat doar și așteptăm, o fi pe undeva prin școală, așteptăm…

O vedem apărînd în cele din urmă, de departe, din capătul celălalt al coridorului. Cînd ajunge, nu se uită la noi, la nici una. Are privirea aia preocupată, scăpată în jos, spre vîrful picioarelor, spre cadența pașilor sau poate pur și simplu spre mozaic. Bagă cheia în ușă fără să ne privească și mă uit spre ea curioasă, aproape amuzată, pentru că e, fără doar și poate, un spectacol și acesta al preocupării ei, doar o știu de atîta amar de timp, de atîția ani, nu doar de acum, de doi-trei, de cînd e pe funcție. De cînd e directoare, parcă ceva nou din ea e activat însă, un fel de agitație, de tensiune a descompunerii și recompunerii perpetue. Dacă i-aș spune așa, s-ar enerva și mi-ar zice să o las baltă cu caracterizările astea de profă de română, că o școală nu așa se conduce, cu epitete și cu metafore. Deh, profă de fizică fiind ea…

Intrăm înăuntru, iar eu, precaută, rămîn în picioare, lîngă intrare. Presimt că voi vrea să ies la un moment dat și să o fac cît mai repede, cît mai discret. Rămînem toate în picioare, de altfel, Angela și Flori de-o parte, fetele de cealaltă parte a biroului în spatele căruia se oprește ea, tot fără să se așeze, sprijinindu-se cu palmele directorial – cum altfel? – de marginea lui de stejar masiv.

– Uită-te la tine cum arăți! Tu te vezi? Ca o cocotă!

Exact așa s-a dezlănțuit, dar aici nu pot reproduce și tonul, intensitatea melodică a înaltelor care au zguduit încăperea aia din temelii. Imaginați-vă!

Mă uit la fată. Privește în jos și îi tremură umerii. Nu-i văd chipul, e cu spatele la mine. E îmbrăcată cu o fustiță, nici nu observasem. Acum îmi dau seama, poate cam scurtă, nu indecentă, aș zice. Ciorapi negri, mulți dani, groși. Se vede, desigur, curbura piciorului frumos. Dar cîtora nu li se vede? Și, la urma urmei, cînd să-și arate frumusețea și fetele astea? Cînd vor fi de vîrsta mea și a directoarei?

– O curvă! Ca o curvă!

Tună și fulgeră, isteric, în continuare. De ce nu a luat-o separat, să-i spună simplu: te-ai îmbrăcat prea provocator, te rog să eviți pe viitor!? Și ce căutăm noi, ceilalți, aici? Îmi dau acum seama, sîntem niște martori. Medievali. Martori medievali ai umilirii publice. Lecția nu e desăvîrșită decît dacă vrăjitoarea e arsă în piață pe rug.

Dar stați așa: există regulament școlar, există ROFUIP, ROI, coduri deontologice etc. Oare e legal ce se întîmplă aici? Nu e, sigur că nu e! Dar cine să spună? Eu nu: și așa sînt văzută prea cu ochi răi, mereu sărind în apărarea elevilor, mereu nonconformistă în raport cu standardele tradiționaliste ale educației. Ceva mă oprește acum, n-am curaj pur și simplu să intervin, să domolesc furia și frustrarea care se simt în spatele ei. Tac laș, apoi, mai laș, mă strecor pe ușă și fug la oră. Răsuflu greu pe coridor, alerg, sînt ușurată și împovărată.

La plecarea spre casă mă întîlnesc cu Flori. Vorbim. Nici ele nu au reacționat. Au ascultat, apoi toate s-au întors în clase umilite, cu capul plecat. Nu-și explică de ce. Fata asta, o fată atît de bună, la urma urmei obișnuită, neieșind cu nimic în evidență în raport cu alte fete din școală. O victimă întîmplătoare. Măcar de n-ar fi fost tocmai ea, săraca. O întreb ce vrea să spună. Păi, nu știi? mă întreabă. Nu, nu știu! Biata de ea, acum trei ani și-a găsit mama spînzurată în casă. Ea a descoperit-o.

Abia acum mă cutremur. Ce n-am știut nici eu, cu siguranță nici directoarea. O inocentă fustă și niște picioare de mamă moartă, spînzurînd de un corp, spînzurînd de un gît, spînzurînd de o sfoară. Niște picioare fără ciorapi de nenumărați deni, negri. Ce ușor poți călca în picioare. Cine să păzească această poartă a adevărului? În seara asta îmi va fi rușine. Deși rușinea mea nu mai ajută la nimic. 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Luca Niculescu INQUAM PHOTOS MALINA NOROCEA jpg
„Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”. Ce se află în spatele asigurărilor date de premier
Premierul Luca Niculescu a dat asigurări că Pilonul II de pensii private va rămâne neschimbat, după ce primele sale declarații pe această temă au lăsat loc de interpretări. Mesajul vine pe fondul unor controverse mai vechi.
Premierul portughez Antonio Costa FOTO EPA-EFE
UE se întoarce la locul de naștere: aniversarea a 70 de ani de la Tratatul de la Roma, sărbătorită în capitala Italiei, nu la Bruxelles
Liderii Uniunii Europene ar putea marca împlinirea a 70 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma prin organizarea unui summit special în capitala Italiei, în martie 2027.
image png
Dan Reșitnec, secretarul general al Guvernului, a demisionat după cinci luni în funcție. USR: „A început să deschidă registrele privilegiilor”
Dan Reșitnec a fost eliberat, la cerere, din funcția de secretar general al Guvernului, la mai puțin de o jumătate de an de la numirea sa în fruntea Secretariatului General al Guvernului. Decizia a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial și este semnată de premierul Luca Niculescu.
e40f448084b9500c5160e0a6e3eb6426  jpg
Top 10 meșteșuguri tradiționale românești care încă rezistă în timp
Altădată, fiecare sat își avea meșterii lui. Olarul venea la târg cu căruța plină de oale, curelarul cosea hamuri și chimire, iar femeile țeseau iarna, la lumina lămpii, scoarțe pentru zestrea fetelor.
Placaj desprins din acoperișul unui bloc  Foto Reddit jpg
„Da’ cine v-a lucrat aici?” Controverse în jurul blocului din București, cu bucăți de izolație prăbușite după cutremurul de luni
Mai multe fotografii cu bucăți din izolația și finisajele unui bloc din București, desprinse și prăbușite, după cutremurul înregistrat luni, 19 octombrie, au stârnit îngrijorare și numeroase reacții pe rețelele de socializare.
Rogobete FOTO FB A Rogobete jpg
Ministrul Sănătății anunță un audit la CNAS, după demisia lui Horațiu Moldovan. „Există facturi restante începând cu luna iulie”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat miercuri seară, 21 octombrie, că va începe un audit la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), pe care a acuzat-o de gestionarea defectuoasă a programelor naționale de sănătate.
e174513e49bda9f1083189e6e5c91cb20d jpg
Cum citești eticheta unei geci de iarnă: umplutură, impermeabilitate și grade de confort
Ai găsit o geacă care îți place, dar descrierea produsului include termeni precum „puf 80/20”, „700 CUIN”, „10.000 mm” sau „DWR”? Nu trebuie să cunoști detalii tehnice ca să faci o alegere bună. Eticheta îți arată cât de bine te protejează geaca de frig, vânt, ninsoare și umezeală.
Georgiana Lobonț jpg
Georgiana Lobonț, în război cu fanii! Disputa neașteptată care s-a mutat direct la tribunal: „Ne duceți cu preșul”
Georgiana Lobonț a ajuns în mijlocul unui conflict aprins după anularea bruscă a seriei de concerte „S-a rupt lanțul de iubire”, evenimente programate să aibă loc în mai multe orașe din România la începutul anului 2026.
banner bucatar sorin bontea jpg
Alimentul care nu lipsește niciodată din frigiderul lui Sorin Bontea! Cine gătește, de fapt, în familia juratului MasterChef
Sorin Bontea, unul dintre cei trei jurați ai emisiunii MasterChef România, difuzată de PRO TV în fiecare marți și miercuri, de la ora 20:30, a făcut dezvăluiri despre obiceiurile sale din bucătărie. Celebrul chef a povestit ce aliment nu lipsește niciodată din frigiderul său, dar și cine se ocupă ce