Messi
A primit al patrulea balon de aur, a depăşit adică toate recordurile înaintaşilor. Unii spun că îi mai lipseşte doar un „a“ în coada numelui. În condiţiile astea, cum de omul ăsta nu se sminteşte?
Dar de unde ar reieşi că a rămas întreg? De la Rushdie la Messi Mouse nimeni nu scapă alienării zidului de „gorile“ care îi înconjoară celebritatea, fie ea ameninţată de un ayatollah sau de o domnişoară cu o foaie de hîrtie şi un pix în mînă. Cînd gărzile de corp şi suflet au trîntit-o la pămînt pe necugetata admiratoare, privirea argentinianului s-a deschis pînă în fundul iadului pe care îl trăieşte.
O privire de om speriat, hăituit, prizonier. Messi dă gol după gol în goana de a scăpa de monstruoasa imagine pe care lumea i-o întoarce. Şi de ce dă goluri mai multe, pe atît creşte monstrul din ochii mulţimii. Roger Waters a rezolvat simplu: a scuipat între ochi un fan şi apoi a construit un zid. Messi e zidit. Costumul său în picăţele, de comici vestiţi, de la ceremonie, completează senzaţia de rătăcire a unui cetăţean care nu-şi mai aparţine. Messi e cel mai fericit trist de pe planetă. Are tot ce vrea din tot ce nu mai vrea. Ascultaţi-i vorbele: nu spun nimic. Un balon de aur, o cuşcă de aur, o statuie de aur. În curînd îi vor lua driblingul şi-l vor expune într-un muzeu. Şi ce va mai rămîne din el? Cherchez l’homme.
