Meciul infinit

Care e istoria şi miza meciului dintre ultraşi şi jandarmi (ca nou sport naţional)? 

Istoric vorbind, după Războiul de o sută de ani a urmat Războiul Fotbalului, zis şi Războiul de 100 de ore, dintre Honduras şi El Salvador, şi-apoi cel de cam 100 de minute (plus sau minus vreun bolovan ori vreo lacrimogenă) dintre Los Pulanos şi El Scuipador. Povestea e simplă. Înainte vreme, bipezii hormonali îşi exersau corzile vocale şi glandele musculare la război. De cînd războiele s-au mai rărit, oricui se află în lipsă de identitate şi în criză de conflict i se pune la dispoziţie un stadion.

Suporterii, carîmbul zemos al urbei, îşi iau libertatea absolută, invidiată de mulţi, de a cotonogi ordinea socială. La rîndul lor, şi conform unei logici „trofice“, sînt altoiţi de angajaţii în uniforme care, în destule ocazii, pun în aplicare metoda vitejească de a snopi în grup exemplarul ratăcit de turmă. Ceea ce are darul de a provoca revărsarea unor fluvii şi efluvii de mînie. Din această ecuaţie mereu întoarsă asupra ei înseşi, meciul devine cel mai lung din istoria modernă, trimiţînd epica înfruntare dintre Isner şi Mahut la grădiniţa istoriei. Un meci infinit pentru că nu are nici o miză în afară de confruntarea în sine. Practic, fără ea, nici una dintre părţi n-ar mai avea raţiunea de a fi. Ceea ce ar fi, mă gîndesc, trist.