Maidan

Publicat în Dilema Veche nr. 521 din 6-12 februarie 2014
Maidan jpeg

Evenimentele politice din Ucraina au adus în spaţiul public internaţional cuvîntul maidan, al cărui sens descriptiv şi deloc negativ nu poate decît să-l tulbure pe vorbitorul român de azi, prin inevitabila comparaţie cu sensul termenului românesc cu formă identică. Evident, este vorba de acelaşi cuvînt turcesc, maydan sau meydan, împrumutat de multe limbi din estul Europei. Lazăr Şăineanu, în Influenţa orientală asupra limbii şi culturii române (1900), arăta că turcismul se regăseşte în bulgară, sîrbă, rusă, polonă, albaneză, greacă – şi îl considera „vorbă importantă prin formele şi sensurile-i variate; pretutindenea populară şi fără alt echivalent.“

Cuvîntul din română e interesant pentru că ilustrează aşa-numita „degradare semantică“: apariţia de conotaţii negative, încărcarea cu asocieri şi valori peiorative. Etimonul nu are nimic negativ: termenul turcesc desemna un spaţiu deschis, folosit ca arenă sportivă, teren de luptă, piaţă publică etc. În dicţionarele turceşti moderne, termenul meydan are un mare număr de sensuri, dintre care unele largi şi abstracte („spaţiu larg, plat, deschis“, „piaţă publică“, „arenă sportivă“, „cîmp“, „univers“, „oportunitate, ocazie“, în Redhouse 1997) şi e înregistrat în numeroase expresii şi locuţiuni.

Dicţionarele româneşti mai vechi sau cele istorice atestă şi ele o bogăţie semantică mare a cuvîntului, înregistrat încă din secolul al XVII-lea, în diferite variante (meidan, medan, medean etc.), cu sensuri ca: „loc fără denivelări, suprafaţă plană“, „cîmp de luptă“, „piaţă publică“ („loc de plimbare şi de adunare a oamenilor“), „loc de desfacere a mărfurilor“, dar şi „libertate de acţiune, ocazie“; sintagma maidan de vreme desemna un „interval de timp“ (DLR- Dicţionarul limbii române, Litera M, 1965). Expresiile a scoate la maidan, a ieşi la maidan „a (se) face cunoscut“, a ajunge la maidan „a ajunge la bun sfîrşit“ au fost calchiate după turcă.

De ce s-a modificat sensul termenului originar în română nu e greu de înţeles; cuvîntul s-a aplicat unor realităţi specifice şi acestea i-au transferat asocierile negative. Spaţiul deschis poate fi funcţional şi valorizat pozitiv (ca piaţă publică), sau excesiv – şi rău folosit. Dincolo de realităţi contează, desigur, şi existenţa unor termeni sinonimi, care să-şi împartă sensurile, specializîndu-se. În ucraineană, cuvîntul Maidan, cu sensul „piaţă“, intră într-o denumire standard a spaţiului urban („Piaţa Independenţei“ din Kiev). În română, maidan şi-a pierdut, treptat, multe dintre utilizările vechi, restrîngîndu-şi sensul. Terenul deschis (locul viran) a fost tot mai mult asociat cu locul de depozitare a gunoaielor, cu spaţiul abandonat şi rău-famat. Există o continuitate a ştirilor, la distanţă de peste un secol: „Alături cu noile localuri pentru şcolile de inginerie şi de meserii, în str. Polizu este un maidan; pe acest maidan se cară băligar şi gunoaie. Printr-aceasta se creează un focar de infecţie“ (România liberă, 27.08.1886); „Maidanul e un focar de infecţie / Gunoaiele intră în curţi, cînd bate vîntul, iar cîinii care se adună pe maidan îi atacă pe copii“ (Deşteptarea, 16.4. 2013).

Pentru vorbitorul de azi poate fi surprinzătoare multitudinea de sensuri a vechiului maidan; o altfel de surpriză îi este însă provocată de dicţionarele curente, care nu înregistrează conotaţiile negative ale cuvîntului. Desigur, descrierea (DEX: „teren deschis, loc viran situat în interiorul sau la marginea unei localităţi“) nu este cea a unui spaţiu ideal, dar nici nu indică în mod limpede negativitatea. Se pare că degradarea sensului s-a petrecut în decursul secolului al XX-lea (în vremea lui Caragiale, „portiţa dinspre maidan“ nu era încă lucru de ruşine), iar dicţionarele n-au hotărît încă să o înregistreze.

Textele actuale confirmă accepţia negativă a spaţiului public abandonat, evocînd nu doar nepăsarea urbanistică, ci şi proasta imagine a jocurilor şi a îndeletnicirilor copilăreşti sau ale marginalilor: „reacţie de maidan“ (dcnews.ro), „scor de maidan“ (gsp.ro), „«ortodoxie» de maidan“ (Lumina, 8.05.2008), „limbaj de maidan“ (adevarul.ro). O etichetă negativă e şi „ca pe maidan“: „cei doi îşi pun piedici unul altuia ca pe maidan“ (citynews.ro); sensul peiorativ e vizibil şi în derivatul maidanez. Uneori, maidanul devine chiar metaforă: „Sondajele – maidanul manipulării“ (Realitatea TV, 3.02.2014). În acelaşi timp, în mod destul de derutant, dinspre Kiev se impune, tot mai des, maidanul pozitiv: „Maidanul ocupă sediul Ministerului Agriculturii“ (ro.stiri.yahoo.com).

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Banner Ramona de la Clejani
Ramona de la Clejani se mărită! Pe Viorica și Ioniță de la Clejani nu-i invită la chef: „Ultima întâlnire cu el m-a adus în stare de spital”
Solista de muzică de petrecere Ramona de la Clejani se căsătorește cu Paris, iubitul ei. Anul viitor vor face și nunta
Donald Trump Jr jpg
Fiul lui Trump s-ar fi opus războiului din Iran. Popularitatea președintelui a coborât la 31%
Donald Trump Jr. ar fi încercat să-l convingă pe tatăl său să nu pornească războiul din Iran. Şi nu ar fi fost singurul, pentru că şi alţi oficiali americani şi-ar fi manifestat scepticismul în legătură cu declanşarea unei operaţiuni militare în Orientul Mijlociu, împreună cu Israelul.
nicusor dan png
Nicușor Dan avertizează că dezinformarea urmărește mai mult decât voturile. Care este adevărata miză
Nicușor Dan cere instituțiilor să răspundă coordonat dezinformării și susține educația media din școală, sprijinirea presei independente și transparența platformelor online.
image png
Rapid, cuvinte de laudă pentru juniorul rapidist care a sărit în ajutorul profesoarei din Bistrița, înjunghiată de un elev: „Eroul nostru!”
Rapid și-a arătat sprijinul pentru elevul din Bistrița care a intervenit pentru a-și apăra profesoara.
Prințul William, Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton, gest față de Prințul William, la castelul Windsor. Ce au observat fanii despre relația celor doi
Prințesa de Wales, Kate Middleton, a atras atenția în timpul vizitei oficiale efectuate de sultanul Omanului la Castelul Windsor, după un moment surprins de camere și intens comentat pe rețelele de socializare.
Centura Timisoara  Foto DRDP Timisoara (1) jpg
Cum vor scăpa marile orașe ale României de traficul greu. Autostrăzile și centurile urbane aflate în construcție
Anul 2027 ar putea aduce finalizarea Autostrăzii Capitalei (A0), noi lucrări la Centura Metropolitană Cluj-Napoca și continuarea șantierului variantei ocolitoare de la Timișoara, dar și investiții noi menite să scoată traficul greu din orașe.
doi barbati, retinuti dupa ce au incendiat anexa unui restaurant png
Doi bărbați din Constanța, reținuți după ce au incendiat anexa unui restaurant din Curtea de Argeș. Flăcările s-au extins și la o mașină
Doi bărbați din Argeș au fost reținuți în noaptea de marți spre miercuri, 20 spre 21 octombrie, după ce ar fi incendiat, săptămâna trecută, anexa unui restaurant din Curtea de Argeș în care erau depozitate băuturi.
image png
Florin Ristei, imagini tandre alături de iubita sa. Ce schimbare a făcut artistul de când este într-o relație cu Ramona
Florin Ristei și Andreea Ramona preferă să își trăiască povestea de dragoste departe de lumina reflectoarelor, însă artistul le-a oferit recent fanilor o mică incursiune în viața sa personală.
image png
Steve Witkoff s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Sankt Petersburg pentru discuții privind războiul din Ucraina. Rusia a eliberat un american încarcerat
Emisarul special al Statelor Unite, Steve Witkoff, s-a întâlnit miercuri cu președintele rus Vladimir Putin, la Sankt Petersburg, pentru discuții privind războiul din Ucraina și posibilitatea reluării negocierilor de pace.