Mai bine medieval decît recent

În avalanșa de etichete voit jignitoare cu care detractorii referendumului de la începutul lui octombrie au plesnit obrazul susținătorilor acestuia, una mi s-a părut remarcabilă pentru că scoate la iveală un cusur structural al omului recent. Așadar, progresiștii anti-referendari îi acuzau pe conservatorii pro-referendari că sînt „medievali“, că vor să ducă România „înapoi în Evul Mediu“, că interzicerea căsătoriei homosexuale este ceva „de Ev Mediu“. În mintea lor și, cred, în mintea multora dintre cei care îi ascultă, Evul Mediu este ceva oribil, sîngeros, obscurantist, un fel de noapte a minții, cum se spune, un teritoriu populat de proști și de habotnici, o grotă abjectă, o epocă a împilării umanității. Într un cuvînt, o lume dominată de Biserică – ceea ce este cel mai rău lucru cu putință în catalogul lor de rele.

Cum spun, omul recent, adică tipul uman construit de ideologia progresului din care ea însăși își recrutează activiștii, dovedește și în acest caz că nu este altceva decît un amestec de ignoranță și aroganță.

S-o luăm pe rînd. De unde vine ig­noranța? De unde vine această impresie proastă despre Evul Mediu? De la Iluminism încoace, s-a impus narațiunea că, odată cu destrămarea lumii antice, am intrat într-un mileniu întunecat care s-a sfîrșit abia cînd au venit Luminile și Măria Sa Rațiunea s-a întronat peste toată suflarea. Ca să se justifice, Iluminismul a trebuit să marcheze simplu, propagandistic aproape, diferența față de trecut și a găsit argumentul: Rațiunea. Atunci a apărut și prostia (în care mulți mai cred și astăzi) că rațiunea este opusul credinței, atunci a apărut și iluzia în omnipotența mereu justă a rațiunii. Această narațiune a prins imediat și definitiv pentru că „lingușește“ omul, îi spune că, de fapt, el e alfa și omega, el poate tot, e liber și „de nimeni nu depandă“! Simplu spunînd, dacă cineva îți zice că ești buricul pămîntului, cel mai important și cel mai prețios lucru din lume, că ești deștept și frumos, și altul îți zice că cel mai important este Altul, să stai în banca ta, că ești plin de păcate, și să nu crezi că totul ți se cuvine, pe cine înclini să crezi?

Evident, există oameni – puțini! – care au obiceiul de a prelua cu scep­ticism chiar și discursurile la care aderă spontan mulțimile, cum ar fi acest discurs care spune că Iluminismul ne-a scăpat din tenebrele Evului Mediu. Și acești oameni nu citesc ce se spune despre Evul Mediu, ci se apropie direct de ceea ce a produs Evul Mediu. Zici că Evul Mediu era irațional? Păi, dacă citești un pic, afli că un Abélard scria că teologii au datoria să folosească metoda dubiului după modelul lui Aristotel cu vreo 400 de ani înainte de Descartes, sau că un Averroes elabora teoria dublului adevăr pe la 1100, ceea ce ar uimi pe cei care cred că ideea adevărului relativ e o splendidă realizare recentă. Sau afli că ideea de universitate este integral produsul spiritului medieval și că este o dezvoltare a școlilor mănăstirești – o idee de o forță rar egalată în istorie, o idee pe baza căreia crește școala care te învață multe, inclusiv prostia că Evul Mediu a fost o beznă. Și te poate învăța așa ceva pentru că ingredientul fundamental al universității a fost, de la bun început, libertatea spiritului. Te-ai întrebat vreodată dacă universitățile de azi sînt mai libere față de legile statului laic decît erau universitățile medievale față de doctrinele Bisericii? S-ar putea să ai surprize, omule recent, și, tocmai de aceea, poate că e bine să rămîi cum ești: adică să nu te gîndești la așa ceva. Așa se face că înghiți pe nemestecate și ideea echivalării Evului Mediu cu Inchiziția. Această odioasă poliție a credinței a ucis inadmisibil, cu atît mai mult cu cît a ucis în numele lui Christos. Dar arhivele obiectiv citite ne arată că crimele comise de Inchiziție vreme de două veacuri, cam cît a lucrat din plin, sînt infime în raport cu crimele polițiilor politice din veacul XX, vreme, nu-i așa, a progresului și a umanismului. Evaluările vorbesc despre minimum 15.000 și maximum 44.000 de condamnați la moarte în cam 150.000 de procese inchizitoriale derulate în secolele XII-XVI. Enorm, firește. Dar cum arată, prin comparație, scurtele noastre episoade de genocid din secolul XX? Pusee de cîțiva ani, maximum cîteva decenii, ale unor oameni complet eliberați de bezna Evului Mediu, ieșiți liber în lumina orbitoare a Rațiunii…

Și alunec, încet, spre al doilea defect (aroganța), perfect complementar cu primul (ignoranța). De unde convingerea că omul secolului XXI este superior omului medieval, că e mai deștept și mai aproape de adevăruri, că e mai moral și mai „umanist“?

E ­adevărat, la Cambridge, secole la rînd după întemeierea univer­si­tății în plin Ev Mediu, s a predat că Universul a fost creat precis pe data de 22 octombrie, cu 4004 ani înainte de nașterea lui Christos, începînd cu ora 9 seara. Putem rîde, desigur. Dar nu credeți că vor rîde de noi oamenii secolului al XXV-lea cînd vor vedea, de pildă, că predăm în școli teoria duală a luminii din simplul motiv că, de fapt, nu știm ce e lumina și atunci punem împreună situațiile în care ea se comportă ca undă (fără să fie undă) și situațiile în care ea se comportă ca un flux de corpusculi (fără să fie flux de corpusculi) și livrăm acest amestec contradictoriu ca pe o teorie deșteaptă? Peste 400 de ani, oamenii vor ști despre lumină ce știm noi acum despre Big Bang, iar noi le vom părea exact așa cum ne apar nouă cei care acum 400 de ani știau precis cînd a început Creația, într-o vineri seara. Dar erorile sînt ele semn de prostie? Dacă da, ar trebui să ne băgăm pe sub mese de rușine noi înșine, în primul rînd. Și chiar sînteți siguri că sîntem mai umani decît oamenii Evului Mediu? Credeți, de pildă, că războaiele noastre sînt mai „umane“ decît erau războaiele lor? Chiar sînteți gata să pariați că, de exemplu, mult blamatele cruciade erau mai crude și mai inumane decît războaiele noastre? Și chiar sînteți siguri că lumea noastră este mai articulată moral decît cea de acum o mie de ani?

În fond, istoria nu ar trebui să fie altceva decît o apăsată lecție de modestie, căci ea tocmai asta spune: nu ești nici primul și nici ultimul om pe lume, nu ești buricul pămîntului și, privit la scara unui secol, a unui singur secol, nu mai mult, ești un anonim într-o enormă masă de anonimi. Omule recent, nu ești cu nimic deasupra omului medieval! Ba permite-mi să-ți spun părerea mea, că tot sîntem liberi să spunem ce credem, că ești la fel, ba chiar, în unele privințe, stai mai prost…

În ceea ce mă privește, sînt mai fascinat de lumea goticului și de măiestria celor care ridicau cupole imense pe arce fine la înălțimi amețitoare, cu schela și cu scripetele, decît de precizia betonierelor și a proiectelor computerizate, de lumea lui Dante și a lui Chaucer decît de lumea (zic la întîmplare) lui Franzen sau a lui Beigbeder, de inteligența unor Toma d’Aquino, William Ockham sau Grigore Palama decît de inteligența unui Stephen Hawking. Cred că Sf. Augustin știe mai multe despre sufletul omenesc decît știe Freud și sînt mai convins de argumentele școlii de la Salamanca decît de întreaga literatură a statului de drept de după 1990. Sînt mai degrabă impresio­nat de curajul unui Marco Polo decît de riscul tot mai calculat al expedițiilor de azi. În fine, ca să fiu puțin rău, mai degrabă admir leadership-ul unui Carol cel Mare decît cel al lui Jean-Claude Jun­cker, că tot au condus amîndoi Europa la un moment…

De aceea zic, în ceea ce mă privește, mai bine medieval decît recent!