Lumea sportului şi cea interlopă

Lumea sportului şi cea interlopă sînt iarăşi prea apropiate? (Mă gîndesc, evident, la incidentul din Brăila.) 

Mă întreb cînd n-or fi fost apropiate cele două la Brăila. Că, de la Panait Istrati încoace, nu mi se pare că ar fi divorţat vreodată. Întîlnirea cuţitarului de la Dunăre cu cei doi baschetbalişti americani de culoare, pe care i a băgat în spital (unul în stare gravă), nu e chiar o incredibilă întîmplare. În locuri din acestea părăsite de civilizaţie, unul dintre puţinele lucruri care se încăpăţînează să existe e sportul. Iar cînd ai ambiţia să ţii o echipă de baschet şi o şi promovezi, îţi trebuie neapărat nişte sîrbi şi/sau americani. Ciocnirea între nişte întîrziaţi mintal, moral şi comportamental şi aceşti oameni consideraţi „alien“ e o catastrofă în aşteptare. Ajunge să ieşi din casă şi să te aşezi la o terasă. Şi, sigur, nici un poliţist să nu fie în buricul tîrgului, dar asta puteam să nici n-o zic, oricum nu sînt (aproape) niciodată cînd e nevoie de ei. Darrell Bowie şi Joseph McClain susţin că singura lor vina a fost „că sîntem negri“. Principalul suspect, unul poreclit Dasaev, probabil pentru a fi aprofundat Kyra Kyralina şi Ciulinii Bărăganului, zice, prin avocata lui, că „a fost agresat şi că s-a apărat cum a putut“. Evident. Depinde acum ce înseamnă în fiecare dintre culturile celor implicaţi în această aproape tragedie „a fi agresat“. Pentru baschetbaliștii americani e echivalentul cîtorva găuri de cuţit în corp. Pentru celălalt, cine ştie, poate că pielea de altă culoare îl agresează fie şi numai la vederea ei. România nu e la prima agresiune dramatică asupra unui sportiv străin. Ultima veste e că ar putea deveni o ţară neagreată în baschet. Mă îndoiesc că asta va mişca vreo sprînceană a celor care ar putea face ceva. Faptul că înjunghiaţii erau americani nu contează, contează că nişte oameni au păţit aşa ceva într-o ţară care susţine că are mulţi păduchi în cap, dar nu şi pe cel al violenţei. Mitului ăstuia îi putem zice de-acum: bye, bye!