Lucrăm, totuși, cu suflete
În vara anului 2018, participînd la un curs organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent care avea ca obiectiv infuzarea curriculumului național al unor discipline umaniste cu elemente de educație media, am luat contact pentru prima dată în manieră reflexivă cu principiile GDPR. Apoi, desigur, am început să fiu mai atent, inclusiv odată cu începutul anului școlar. E adevărat, am primit de la direcțiune un tabel în care părinții elevilor au semnat pentru a confirma că sînt de acord cu utilizarea în scopuri didactice a datelor personale ale elevilor. Dar, rememorînd acum cam ce se întîmplă în sistem în privința principiilor GDPR, constat că există încă probleme.
Cum, nu știți la ce mă refer? Nu știți, unii dintre voi, ce e cu acest GDPR și de unde vine? A, păi e simplu. Să o luăm de a n-doaselea. Ați pățit vreodată să luați o notă mică la vreun examen și să vă rușinați de colegii care rîdeau de voi? Sau poate copilul vostru a pățit-o? S-a trezit poate cu niște porecle de pe urma evenimentului, de care nu a mai scăpat? Sau mai mare rușine: sînteți persoană publică și notele copilului dumneavoastră devin subiect de presă. Rușinea e un instrument de tortură, cînd e administrat în manieră medievală. Acesta e, însă, doar un exemplu. Nu doar despre evitarea unor astfel de situații rușinoase e vorba în legislația europeană care vizează protecția datelor personale (General Data Protection Regulation – GDPR). Pînă la urmă, este vorba despre protecția intimității, despre protecția dreptului fiecărei persoane la intimitate și la siguranță. Cum stă treaba, însă, în învățămîntul preuniversitar?
În urmă cu cîțiva ani, eram inspector școlar încă, îmi amintesc că nu era nici o problemă în afișarea unor tabele în format Excel pe site-urile inspectoratelor școlare, conținînd inclusiv CNP-uri ale elevilor. În anul 2018, pe data de 25 mai, conform legislației europene, trebuia ca toate țările UE să aplice în toate domeniile reglementările privind protecția datelor personale. În vara anului 2018, rezultatele examenelor de evaluare națională și de bacalaureat au fost însă publice, cu numele elevilor și notele acestora afișate pe platforme online. Acum ele nu se mai află online, au fost retrase. Foarte bine! La simulările naționale, rezultatele nu au fost publicate pe site-uri. Din acest motiv, al protecției datelor. Dar nici nu s-a găsit o soluție pentru a fi totuși accesibile.
La olimpiadele școlare, însă, au existat diverse obiceiuri, de la județ la județ. În unele județe s-au afișat rezultatele doar la avizierul unităților școlare în care au avut loc probele – mă refer la etapele locală și județeană. Într-un sistem tributar încă acestui obiect, avizierul, elevii au putut consulta doar acolo rezultatele. Dar sînt situații de elevi care vin să dea proba de la sute de kilometri distanță, din satele județului sau din alte orașe. Aceștia au fost nevoiți să găsească intermediari care să îi informeze sau să aștepte ziua de luni (olimpiadele desfășurîndu-se, în general, sîmbăta) pentru a suna la secretariatele școlilor care au fost centre de examinare și de evaluare. În alte județe s-a procedat discret altfel, s-au trimis rezultatele pe e-mail profesorilor, care au informat elevii. Fapt care totuși contravine reglementărilor GDPR.
La etapele naționale ale olimpiadelor, în momentul în care scriu acest articol, rezultatele sînt publice, pe site-uri ale inspectoratelor școlare, cu numele și prenumele elevilor. Probabil aceștia au semnat hîrtii prin care li se cerea acordul, dar cu siguranță nu au fost atenți sau suficient informați cu privire la ce semnează. Pentru că nu e în regulă ca aceste rezultate să fie publice. Cum altfel, vă veți întreba? Simplu: cu coduri. Am avut această experiență personal, cînd am dat admitere la doctorat. Am primit la înscriere coduri, iar rezultatele s-au afișat cu note în dreptul acestora. Ceea ce înseamnă că universitățile au gestionat problema. Aud că în proiectul ROSE, rezultatele pentru selecția unor experți s-a realizat tot pe baza unor coduri primite la înscriere. Deci se poate! Rămîne de văzut dacă sistemul poate gestiona această problemă la examenele naționale.
Ne place, pe de altă parte, să ne lăudăm cu activitățile noastre deosebite, cu elevii noștri, cu rezultatele lor. Cum spuneam, la începutul anului școlar, părinții au semnat angajamente prin care permit utilizarea unor fotografii cu elevii în scopuri de marketing educațional. Dar ce uităm este că asta ar însemna un cadru strict instituțional: site-uri ale unităților școlare, proiecte școlare etc. Ne luăm cu entuziasmul, însă – și mă includ, deși sînt mult mai atent de vreun an, cum spuneam –, ori pur și simplu nu știm, și punem pe paginile noastre personale de Facebook sau de Instagram ori din alte rețele de socializare fotografii cu elevi în diverse ipostaze. Nu îi consultăm. Nu le cerem acordul. Uităm că, poate, lor nu le convine. Că poate nu le place cum au ieșit în fotografia X și nu ar vrea să devină publică. Eu, personal, încerc să nu mai fac astfel de gafe. Fotografiez mîini. Sau îi fotografiez din spate. Sau le cer acordul pentru a posta vreo fotografie. Le fac multe fotografii, și cu gîndul că la sfîrșitul liceului le voi pregăti un colaj. Dar evit să mai pun pe Facebook. Cum evit să spun public notele obținute la lucrări sau la teze. Fiecare elev vine și își ia propria lucrare. Că apoi își mărturisesc unii altora rezultatele, e libertatea lor.
E bine să fim atenți, înainte de rigoarea strictă a legislației, la sensibilități. La cum putem afecta, la cum putem răni, la cum putem aduce prejudicii cu o imagine sau cu o informație de natură personală, chiar dacă am fost bine intenționați. Lucrăm, totuși, cu suflete.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.
