Lîngă turnul lui Severus

La Turnu Severin, drumurile mele spre şcoală oscilau între trei posbilităţi. Cel mai des îmi căram ghiozdanul pe Strada Mare, plină de magazine şi trafic, cu lume ce alerga la serviciu. Uneori mergeam împreună cu Mami, pînă cînd ea trebuia s-o facă la stînga către instituţia ei. La despărţire îmi cumpăra un corn cu unt proaspăt, gustul i-l mai păstrez şi acum în gură. Alteori preferam sudul oraşului proiectat de Kiseleff, bulevardul cu vile de-a lungul Dunării. În unele mai locuiau foştii proprietari. Aveau cîini nervoşi şi garduri elaborate. Treceam şi pe lîngă clădirile Liceului "Traian", Tribunalului şi Spitalului. Pe aici circulau doar Salvări. Un şofer era refugiatul argentinian Carlos, care făcea mereu driblinguri în parcare cu un ghemotoc de hîrtie. Asta secret la sud-americanos! zicea el. În drum spre casă, mă pierdeam cu băieţii "pe la ruine" sau prin parcul spitalului. Vînam bondari sau ne fugăream printre ziduri antice, pe care le deterioram indiferenţi. Al treilea traseu era pe o străduţă modestă, între celelalte două. Aici erau doar case mici, cu curţi ţărăneşti, cu porumb şi dovleci. Îi vedeam pe vîrstnicii proprietari robotind în haine prăpădite. Aici locuiau şi colegi de-ai mei, îi strigam la joacă, dar nu-mi amintesc să-i fi vizitat. Strada ieşea în parc, la statuia lui Traian, lîngă Palatul Poştei. Aici au fost ai mei cei mai fericiţi. Şi eu. Mă simţeam important, premiant, citeam mult, am jucat teatru (în rolul băieţelului cel leneş, costumat într-o pijama cu maimuţe), făceam ture cu bicicleta, mă băteam cu băieţii din gaşca lui Soare, beam apă de la furtunul din piaţă, făceam experienţe în camera mea (cu boabe de fasole încolţite şi plante lăsate să crească fără lumină, dar şi cu muşte cărora le secţionam aripile). Iarna mă dădeam cu sania în parcul de la Dunăre, spre şantierul naval, sau făceam o dîră lungă pe gheaţă în faţa blocului (maşinile n-aveau acces, ceva mai încolo era sediul Comitetului Raional de Partid). Mergeam la toate filmele de la cele două cinematografe - Flacăra şi Progresul (mai era unul, Casa Poporului, dar acolo nu prea mergeam, nu ştiu de ce). Am văzut seria cu Winnetou şi Old Shatterhand (în episodul 2 era o femeie goală, Daliah Lavi, l-am văzut de zece ori!), comedii, dar şi Camera în formă de L sau Moartea se numeşte Engelchen (erau interzise sub 14 ani, dar intram pe şest, cunoscînd şi angajaţii, şi intrările dosnice). Cu şcoala vedeam desene animate sovietice şi, o dată, Moby Dick cu Gregory Peck. Făceam cazemate în curtea blocului sau săream gardul în curtea băncii şi furam de la gunoi plicuri, ca să dezlipim timbrele străine. Camera mea avea două ferestre strategice - una dădea în Strada Mare (fostă I.V. Stalin), alta pe bulevard, o dată am văzut "în direct" un accident mortal, alteori înmormîntări fastuoase sau coloanele care se îndreptau spre tribuna oficială la defilările de 1 Mai sau 23 August. Sub ochii mei a venit la Primărie preşedintele Iosip Broz Tito, într-o uriaşă Ceaikă de protocol, ca să semneze cu Gheorghiu-Dej protocolul lucrărilor de la Porţile de Fier. Citeam Jules Verne, Wilkie Collins, H.G. Wells, Al. Dumas. Cei trei grăsani, Petru Dumitriu (semiascuns în bibliotecă de ai mei), Lanţuri de Ion Pas (uriaşă şi greoaie) şi cărţile lui A.J. Cronin despre viaţa de doctor. Volume sovietice cu pionieri udarnici şi komsomolişti. Almanahurile Flacăra, Turism, Scînteia, Femeia. Din BPT, seria monocromă - Sadoveanu Hanul Ancuţei şi Hasek (Soldatul Svejk, evident). Amintirile lui Victor Eftimiu despre boema literară. Autobiografia Simonei de Beauvoir, cu intrigante detalii despre menstruaţie şi sex. Exploratori maritimi ce descopereau lumi noi şi populaţii primitive. Ultimul mohican şi Călăuza de Fenimore Cooper, Cireşarii de Chiriţă, Habarnam în Ţara Minu-nilor. Mami mi-a propus de mai multe ori să citesc Cămaşa lui Cristos, pe care putea s-o împrumute de la nu ştiu cine, dar ideea mă oripila. Fusesem educat la şcoală împotriva religiei, materialist şi scientist, nici nu voiam să aud de aşa ceva. Nici ea n-a insistat, părea să înţeleagă.