Limbajul istoric al florilor
Florile au vorbit de-a lungul istoriei, transmițînd mesaje prin diverse semnificații, în funcție de timpuri, spații și civilizații. Există însă o epocă în care limbajul florilor a fost mai folosit și mai ascultat poate ca niciodată: epoca victoriană (domnia reginei Victoria a Regatului Unit 1873-1901).
Rigorile sociale ale perioadei impuneau o anumită etichetă, care dicta și ce trebuie declarat sau nu în public. Sentimentele, dorințele, în nici un caz. De flirturi, fie ele și inocente, nici nu se punea problema. Așa că oamenii au găsit soluții de a-și transmite tacit emoțiile și mesajele secrete prin intermediul florilor. Primul dicționar care a explicat semnificația pe care o poartă florile, numit Le Langage des Fleurs, a fost publicat la Paris în 1819. Acesta a devenit un instrument foarte popular în rîndul clasei mijlocii și superioare ale societății victoriene.
Răsfoim puțin printre... petale. Dragostea romantică și pasiunea erau simbolizate de trandafirul roșu (istoria continuă), în timp ce trandafirul alb era echivalent cu dragostea inocentă, iar narcisa cu cea neîmplinită. Macul roșu semnifica amintirea, pomenirea și gălbenelele vorbeau despre cruzime, gelozie sau chiar moarte. La polul oarecum opus, floarea de măr simboliza noroc, prosperitate și belșug, iar trandafirul galben era echivalentul prieteniei.
Limbajul florilor nu constituia doar un monolog, ci se putea transforma și într-un soi de dialog. De obicei, un pretendent curta o femeie oferindu-i un buchet discret format din cîteva flori înconjurate de ierburi decorative (cunoscut sub denumirea de tussie-mussie). Răspunsul putea fi afirmativ sau negativ – așa-i de cînd e istoria. Se decoda astfel: dacă destinatara accepta buchetul cu mîna dreaptă însemna da, iar dacă îl primea cu mîna stîngă însemna nu. Conversația devenea uneori și mai complexă. Dacă cea care primea florile le îndrepta spre inimă arăta reciprocitatea sentimentelor, iar dacă, într-un scenariu mai puțin fericit, întorcea buchetul în jos, comunica un refuz ferm.
Istoria, oricum, continua. Petală cu petală.
Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.
Foto: tussie-mussie (pinterest)
