Liga a doua

Dacă „Armata“ şi „Securitatea“ ajung în liga a doua putem crede că s-a încheiat tranziţia? 

Sunînd ca o întrebare la Radio Erevan, răspunsul e: da, dacă „Armata“ lui Becali nu ar fi, de fapt, „Anti-Armata“, iar „Securitatea“ lui Negoiţă ar fi în stare să-i apere măcar propria piele, pusă la mare preţ de fani. Aceste două echipe au ajuns de banc, pentru o zi au fost ultima şi penultima în clasamentul primei ligi, ceea ce e istoric, e de Stan şi Bran. De fapt, tranziţia de la comunismul de stat la comunismul privat s-a încheiat de mult, băieţii deştepţi, care erau de fapt nişte proşti cu relaţii, informaţii şi bani de la ţîţa partidului, au luat ce era de luat şi acum pot face totul praf. Situaţia celor de la FCSB şi Dinamo arată cît de bine ne-a reuşit nouă capitalismul. Echipe istorice încăpute pe mîna unor cetăţeni fără viziune, fără scrupule, fără educaţie managerială şi fără dorinţa de a se educa, comportîndu-se fie ca stăpîni pe plantaţie, fie ca perfect străini în propriul business. De aici pînă la dezastru se construiesc uşor autostrăzile pe care nu le regăsim în realitate. Dacă fosta Steaua şi umbra lui Dinamo vor ajunge în liga a doua nu e nici o pacoste, nu e sfîrşitul a nimic şi nici începutul a mare lucru. E doar o cădere în normalitate. Atîtea lucruri au fost făcute greşit la aceste două echipe istorice că s-ar putea edita o enciclopedie cu tema „Cum să nimiceşti un brand“. Într-un fel, cei de acolo au urmat calea înaintaşilor lor, cei care au încercat să doboare Coloana Infinitului. Doar că aceea, legată cu lanţuri prinse de un tractor, a rezistat, Brâncuşi ştie cum, agresiunii. Cei de azi sînt mai aproape de succes. Nu mai e mult şi vor pune la pămînt aceste entităţi istorice. Ceea ce, ar spune unii care au urît numele lor toată viaţa, ar fi chiar încheierea unui ciclu al răului. Înfiinţate din nimic, reprezentînd două instituţii ale oprimării propriului popor, ele s-ar întoarce în neantul care le-a născut. Poţi gîndi aşa, dar nu ştiu dacă ar fi perfect corect. Pînă la urmă, ele au drenat visurile, chiar naive, ale multor copii. De fapt, absenţa lor le omoară cu zile. Şi la asta nu mai e nimic de zis.