Liderul Fidel şi reporterul naiv - fabulă -
Pe 13 august Fidel Castro face 80 de ani. Un om ce se odihneşte acum în spital după o operaţie misterioasă, dar care nu i-a diminuat imaginea de nemuritor. La vremea lui a studiat dreptul, a organizat rebeliuni, a stat la închisoare. În 1953, în faţa judecătorilor, a susţinut unul din cele mai lungi (şi coerente!) discursuri ale istoriei moderne. A durat 5 ore şi jumătate şi se intitula Historia me absolvera (citat din Mein Kampf-ul lui Hitler). Consiliat de agentul KGB Leonov, a ajuns dictator. 47 de ani a condus Cuba, fără să fi fost vreodată ales de cineva. A navigat cu tupeu pe apele geopoliticii, a vîndut zahăr în schimbul rachetelor şi textilelor sovietice. A cerut fidelitate pentru revoluţie şi şi-a împuşcat deopotrivă prietenii şi adversarii. Cît despre Revoluţie, ea n-a citit generoasele principii din faimosul discurs. Dar, ca la noi, cubanezii iubesc oamenii care arborează principii fără să le respecte. Drept care îi aclamă numele, îi onorează prietenii cu bască şi îi simpatizează slăbiciunile. Căci Fidel este, în egală măsură, un mare pasionat de trabuce şi un afemeiat nu foarte discret. Desigur, istoria îl va ierta. Dar pentru că istoria este întotdeauna condusă de paradoxuri, cele mai bune biografii ale sale nu sînt hagiografiile produse de editura havaneză Granma, ci cele documentate insistent de ziariştii din America. Da, chiar acea Americă înveninată care a încercat (fără prea mare entuziasm) să-l asasineze pe el şi să înfometeze Cuba. Şi toate aceste cărţi demonstrează că personajul cu barbă şi uniformă a prefigurat mişcările anarho-comuniste din Occidentul anilor â60. Era suficient de aproape de Miami, ca să fie demonizat, şi suficient de exotic, ca să primească viză de romantic. Numai că, în lumea noastră cinică, romantismul nu rezistă fără o dietă solidă de minciuni şi mituri. O carte recentă, Omul care l-a inventat pe Fidel (The Man Who Invented Fidel de Anthony DePalma, Public Affairs, 2006) studiază cazul unui ziarist onest şi matur, care a fost ars de aura lui Castro. Herbert Matthews lucra de 27 de ani la New York Times, fusese reporter frenetic în Abisinia invadată de Mussolini, în războiul civil spaniol şi în cel mondial, şi rămăsese cu gustul cauzelor curate, unde albul e alb şi negrul, negru. În 1957, cînd Castro începuse a doua rebeliune împotriva dictatorului Batista, NYT primise ştirea că eroul a fost împuşcat undeva în munţii Sierra Maestra. Matthews s-a dus imediat acolo, deghizat în turist, şi l-a descoperit pe Castro viu, înconjurat de oamenii săi şi foarte dornic să dea interviuri. Aşadar, Matthews obţinuse un scoop, o lovitură de presă ce avea să fie exhibată pe prima pagină a ziarului! Pentru americani (curioşi la evenimentele tulburi din insula cu fete frumoase, rom şi cazinouri) vorbele lui Castro şi reportajul "obiectiv" al lui Matthews au avut un rol anesteziant. Nu, nu era vorba de un comunist descreierat, ci de un luptător cultivat, de un patriot luminat ce voia să înlocuiască dictatura cu un regim liberal. Matthews era atît de dornic să descopere nu un Don Quijote, ci un Abraham Lincoln, încît nu a mai aplicat nici un filtru precaut peste vorbele înaripate ale avocatului. Da, Fidel are o armată numeroasă! Da, populaţia îl iubeşte! Da, nu este comunist! Da, nu va naţionaliza nimic! Da, este un prieten al Unchiului Sam! Aşa se face că grăbitul Matthews a creat imaginea pură a eroului insular şi aceasta a prins perfect. Dar nu la toată lumea şi nici pentru mult timp. Prin 1959, procastrismul din articolele lui Matthews devenise exagerat, iar Fidel, ajuns la putere, recunoştea că acestea îi aduseseră simpatizanţi, poate chiar succesul. Tot pe atunci, a mărturisit jovial că la vremea faimosului interviu n-avea decît 18 soldaţi. Şi că îi pusese să treacă în cerc pe lîngă Matthews, ca să lase impresia că sînt sute! Cariera jurnalistului, zguduită şi de realităţile din Cuba, a încetat. A devenit simbolul ziaristului credul care se lasă înşelat de şarmul intervievatului. Dar fără astfel de ziarişti n-am fi avut multe mituri contemporane. Şi poate nici victimele acestora.
