Liderii potriviți în istoria potrivită
Palatul Buckingham, 10 mai 1940, spre seară. Regele George al VI-lea așteaptă vizita unui important om politic britanic. Istoria nu prea părea a mai avea răbdare. Germania invadase Belgia şi Olanda, iar Neville Chamberlain tocmai renunţase la funcţia de prim-ministru. Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord rămăsese nu numai fără șef de guvern, ci și aproape singur în fața inamicului german, în al Doilea Război Mondial.
„Vreau să te rog să formezi Guvernul“ – au fost vorbele regelui George al VI-lea rostite către politicianul ajuns la palat. Winston Churchill este numele celui căruia i se adresa monarhul.
Cîteva ore mai tîrziu, în jurul orei 22, suveranul a primit deja de la Churchill o listă cu cinci nume de miniștri din noua configurație guvernamentală, gîndită ca un guvern de coaliție națională. Un prim semn că noul prim-minstru era pregătit să conducă în contextul de criză în care se afla țara (și lumea). Mai mult decît pregătit, poate, așa cum reiese din memoriile sale, Winston Churchill aproape că aștepta acest moment: „Am mers la culcare la ora 3 a.m. Eram cuprins de o senzaţie profundă de eliberare. Măcar aveam autoritatea de a da dispoziţii pe întreaga scenă. Mă simţeam de parcă aş fi mers la braţ cu destinul şi de parcă toată viaţa mea de dinainte a fost o pregătire pentru acest moment şi pentru această încercare. (…) Aşadar, deşi nerăbdător să vină dimineaţă, am dormit profund şi fără nevoie de vise încurajatoare. Faptele sînt mai bune decît visele.“
Și cuvintele asemenea. Pe lîngă importanța deciziilor și a măsurilor concrete, domnul Churchill era conștient și de importanța încurajării colegilor săi, dar și a opiniei publice prin vorbe. Prin vorbele potrivite, ca acelea glăsuite de premier în data de 13 mai, în Camera Comunelor, rămase cunoscute istoriei drept discursul numit „Sînge, trudă, lacrimi şi sudoare“ – primul discurs al lui Winston Churchill în calitate de șef al guvernului britanic.
În scurt timp, în luna iunie, englezii au rămas cu adevărat singuri în fața inamicilor, după ocuparea Franței, moment în care personalitatea liderului britanic a direcționat decisiv cursul istoriei naționale și internaționale. Multe episoade din viața lui Churchill, din universul său educațional, familial sau politic, pot vorbi despre personalitatea sa. Un exemplu ar fi prima lui aventură militară, în India, cînd la un moment dat s-a trezit (tot) absolut singur, ţintuit la pămînt de tirul neîncetat al membrilor tribului Pathan. Cu pistolul, a reuşit să-şi ţină la respect urmăritorii şi, în cele din urmă, a scăpat cu viaţă. A scris apoi despre această întîmplare: „Am descoperit că nimic nu îţi dă o dispoziţie mai bună decît faptul că cineva a tras în tine fără să te nimerească.“
Oare lumea are liderii potriviți istoriei care se (poate) scrie acum?
