Libertatea religioasă între uz şi abuz

În ce limite am putea spune că se încadrează libertatea religioasă? Marianne Thieme, liderul Partidului pentru Drepturile Animalelor din Olanda, oferă acest răspuns: „Libertatea religioasă se opreşte în punctul unde încep suferinţele oamenilor sau ale animalelor“.

Singurul partid pentru Drepturile Animalelor care are reprezentanţă într-un Parlament naţional a emis un proiect de lege prin care susţine asomarea animalelor sacrificate pentru carne. Propunerea legislativă a stîrnit reacţii negative din partea liderilor islamici şi evrei, care văd în această lege o ameninţare a propriei libertăţi religioase – religie care interzice mîncatul cărnii animalelor sacrificate prin asomare.

Ca urmare, parlamentul olandez le-a acordat acestora o perioadă de un an pentru a demonstra că metodele de sacrificare tradiţionale sînt la fel de lipsite de durere ca asomarea. Dacă nu vor aduce aceste dovezi, metoda asomării va fi implementată ca lege.

Între timp, în Statele Unite, cardinalii Bisericii Catolice l-au acuzat pe preşedintele Barack Obama că ar fi lezat libertatea religioasă, cerînd marilor companii, incluzînd spitalele catolice şi universităţile, să acopere costurile metodelor de contracepţie prin extinderea asigurării medicale. În Israel, ultraortodocşii, cei pentru care legea iudaică interzice orice atingere între bărbaţii şi femeile care nu sînt căsătoriţi, cer locuri separate în autobuze, încercînd de asemenea să oprească planul guvernamental prin care nu se mai oferă scutire de la serviciul militar pentru studenţii teologi, practicanţi (63.000 în 2010).

Cînd oamenilor le este interzisă practicarea religiei – prin legi, de exemplu, legi care interzic idolatrizarea în anumite privinţe –, nu încape nici o îndoială că libertatea religioasă este încălcată. Persecutarea religioasă a fost o practică des întîlnită în secolele trecute, iar cazuri mai există şi în zilele noastre.

Dar interzicerea ritualului sacrificării animalelor nu-i opreşte pe evrei sau pe musulmani să-şi practice religia. În timpul dezbaterii propunerii legislative iniţiate de Partidul pentru Drepturile Animalelor, Rabinul Binyomin Jacobs, Şeful Rabinilor din Olanda, a declarat membrilor parlamentului: „Dacă nu vom mai putea practica ritualul sacrificării animalelor, nu vom mai mînca carne“. Iar aceasta, bineînţeles, este o alegere demnă de urmat, dacă aderi la o religie care cere ca animalele să fie sacrificate într-o manieră mai puţin umană decît una care poate fi realizată prin metode moderne.

Nici islamismul sau iudaismul nu prevăd consumul cărnii ca lege. Şi fac apel la evrei sau la musulmani, să nu facă mai mult decît am ales eu însumi să fac, din motive etice, de mai bine de 40 de ani.

Restricţionînd apărarea legitimă a libertăţii religioase strict la respingerea propunerilor care i-ar împiedica pe oameni să-şi practice credinţa, se rezolvă multe alte probleme care pretind că miza ar fi libertatea religiei. De exemplu, să le permiţi bărbaţilor şi femeilor să stea alături într-un autobuz nu încalcă legea ortodoxă iudaică, pentru că aceasta nu prevede folosirea transportului în comun. Este doar o convenţie de care ne putem lipsi – iar evreii ortodocşi cu greu pot să pretindă că menirea legii pe care o urmează este să le facă viaţa cît mai uşoară.

În aceeaşi direcţie, cerinţa administraţiei Obama, de a oferi metode de contracepţie acoperite de asigurarea medicală, nu-i împiedică pe catolici să-şi practice religia. Catolicismul nu-şi obligă credincioşii să conducă spitale sau universităţi. (Guvernul scuteşte deja parohiile şi diocezele de taxe, trasînd o distincţie clară între instituţiile centrale şi libertatea cuiva de a practica religia aleasă.)

Bineînţeles, reticenţa Bisericii Catolice de a renunţa la reţeaua extinsă de spitale şi universităţi era de aşteptat. Personal, cred că mai degrabă ar prefera să accepte faptul că asigurarea medicală a metodelor de contracepţie poate fi compatibilă cu legile religioase. Dar, dacă Biserica ar lua decizia de a ceda conducerea spitalelor şi a universităţilor în favoarea celor care sînt dispuşi să ofere aceste beneficii, catolicii ar fi la fel de liberi să-şi practice religia.

Scutirea militară, în numele religiei, poate fi mai dificil de rezolvat, pentru că unele religii prevăd pacifismul. Problema este de obicei rezolvată de alternative prin care stagiul este totuşi îndeplinit, chiar dacă acestea nu includ mersul pe front şi participarea activă în războaie (tocmai pentru ca religiile să nu atragă enoriaşi doar pentru această scutire).

Cu toate acestea, iudaismul nu este o religie pacifistă, deci libertatea religioasă nu este o miză reală. Ultraortodocşii vor scutirea pentru cei care petrec timpul studiind Torah, pe motive că aceasta este la fel de importantă pentru bunăstarea statului Israel, ca şi serviciul militar. Oferind opţiunea unui serviciu naţional non-militar, problema se va rezolva doar dacă aceasta înseamnă studiul Torah-ei. Însă majoritarea laică a Israelului nu împărtăşeşte ideea că studiul religios este la fel de benefic ca stagiul militar.

Nu toate conflictele între religie şi stat sînt uşor de rezolvat. Dar faptul că aceste trei probleme, toate stîrnind controverse actuale în ţările lor, nu încalcă de fapt libertatea religioasă sugerează că recurgerea la „drepturile religioase“ este un abuz, creîndu-se astfel o falsă problemă.

Peter Singer este profesor de bioetică la Universitatea Princeton şi profesor laureat la Universitatea Melbourne. A publicat, printre altele, volumele Practical Ethics, One World şi, recent, The Life You Can Save.

Copyright: Project Syndicate, 2012 www.project-syndicate.org   

traducere de Stela GIURGEANU