Lachrin
Aflu de la un prieten că Alex. Leo Şerban a redactat în Dilema veche un mini-protest la adresa comentariului "mofluz" pe care l-am făcut sub titlul: "Declinul apusean la moartea unui idol: Michael Jackson" (Hotnews.Ro, 30 iunie a.c.). Citindu-i reproşul viril din colţul "3,14", înţeleg rapid cîteva lucruri: în jurul unui "star planetar" este dezirabil consensul. Cînd Mariah Carey şi Nelson Mandela aştern gînduri pioase la catafalcul lui Jackson, de ce s-ar găsi un român oarecare să fluiere în "biserica" catodică patronată de CNN sau PRO TV? Un fenomen en vogue trebuie mîngîiat, pare-se, numai cu trandafiri umbriţi de curcubeul toleranţei. Am jignit plînsul fanilor citind mai curînd neglijent biografia unei vedete galactice. Am omis, pesemne, cîteva fraze homerice, anumite sclipiri de geniu, nişte gesturi monumentale şi trei declaraţii mîntuitoare ale nemuritoarei legende pop... Mea culpa! Sper ca experţii în mitologie tabloidă şi para-tabloidă să repare exhaustiv această greşeală. Cu modestele-mi resurse, folosind numai informaţii refuzate de marile enciclopedii, am ales să tratez un fenomen mediatic drept simptom al transformărilor culturale radicale din sînul unei civilizaţii. Cred mai departe că raportul idol-scenă exemplificat de Jackson instituie o dialectică negativă (s-o numim, în termeni chimici, detox-retox?) pe care nici un comentariu sentimental n-o va putea camufla. Relaţia dintre mega-vedetă, mega-image şi mega-public se bazează pe o canibalizare reciprocă " un fapt soldat frecvent cu moartea prematură a artistului MTV şi infantilizarea prelungită a fanilor. Mofturi, fleacuri, filozofeme! " va spune dl Şerban. Chiar şi aşa, mă întreb cum poate rămîne domnia sa netulburat de asimetria tratamentului jurnalistic acordat uciderii tinerei Neda Agha Soltan pe străzile din Teheran, în comparaţie cu decesul celebrului Michael din Neverland? Poate pentru că se grăbeşte să-mi plîngă de milă, sub registrul Schadenfreude, după ce vreo trei sute de forumişti m-au sfîrtecat printre comentarii transpirate, fişe clinice şi trimiteri bibliografice doct alcătuite... În sfîrşit, pe lîngă două greşeli de tipar, pe dl Şerban îl mai doare şi orientarea mea muzicală: cum adică să asculţi şi John Dowland (sic), şi Rahmaninov (sic), şi Stela Enache (sic)? N-am acum un răspuns adecvat, în varianta scurtmetraj alb-negru, dar mă surprinde prezenţa eclectismului pe lista de erezii a lui Alex. Leo Şerban. Dacă barocul e prea strident, un Thriller hollywoodian al anilor ’80 m-ar putea oare lumina?
