La vulcanizare

E foarte frig şi stau în faţa unei barăci de metal cu geamuri multe. Trebuie să înlocuiesc cauciucurile de vară cu cele de iarnă, să-mi încalţ maşina, cum zice un amic. Alături se lucrează la un Opel Frontera. Şoferul bate piroane pe loc ca şi mine, iar nevastă-sa, încotoşmănată ca o pupăză, zace pe bancheta din spate a maşinii. Băieţii se mişcă repede. Se aşază în fund pe mîzga de pe jos, unul pe o parte, altul pe cealaltă, potrivesc coarba, desfac prezoanele, bagă cricul, scot prezoanele de tot, dau jos roţile. "Dă şi mie levierul" - zice unul la un moment dat. "Ce vrei, mă?" "Mi-l dai astăzi sau stau cu curu-n apă pînă mîine?" "Stai cît vrei că nu-i la mine. Nu ştii că l-a luat Marin?" "Marineee, handicapatule, adă levierul!" Marin e unul mare şi gras care-şi roteşte umerii în timp ce merge. Se apropie şi le aruncă levierul pe jos: "Na-vă levierul în bot la amîndoi. Nu v-a dat prin cap să luaţi coarbele alea mari şi acu’ vă trebuie levier... dacă sînteţi proşti". "Bine că eşti tu dăştept. Sînt alea mari, da’ nu vezi cum sînt strînse roţile la maşina asta? Şi cu levierul le şi batem de zăpadă." "Înseamnă că n-aveţi voi putere destulă, n-aţi supt destul cînd eraţi mici." Mă simt ca-n reclamele cu Dorel. Mai că aş bea şi un coniac "Unirea" ca să nu-mi mai fie frig. Alături e un chioşc de termopan în care se serveşte ceai cald. Mai durează, aşa că intru şi comand unul. Vînzătorul îmi spune că din cauza ninsorii, oamenii sînt obligaţi să-şi schimbe cauciucurile şi vulcanizarea are mereu clienţi care, de frig, intră şi la el în prăvălie să bea ceai... Vegetez în faţa paharului de plastic, cu ochii pe geam. Opelul stă în continuare suspendat, cu femeia înfofolită pe bancheta din spate, iar băieţii par să fi dispărut. După cîteva minute de încremenire, Marin dă buzna în prăvălie şi cere un ceai. "Proştii au stricat compresorul" - zice răsuflînd din greu. Mă gîndesc să plec, dar între timp observ că unul din băieţi a început să-mi scoată roţile de la maşină. Sînt deja prizonierul lor. Unul pleacă în trombă cu o Dacie papuc cu tablele îndoite. "Se duce la Vasile să ia compresorul lui" - explică Marin. Durează aproape o jumătate de oră pînă se întoarce, timp în care, şoferul Opelului îşi comandă şi el vreo două ceaiuri. Vînzătorul şi Marin îl tot îndeamnă să-şi scoată femeia din maşină sau să-i pornească motorul şi căldura înăuntru. Lui pare însă că îi e pur şi simplu lene. Se instaleză compresorul cel nou. Un Cielo argintiu parchează în faţa vulcanizării, iar dinăutru iese un tip înalt şi slab, cu haină de piele neagră şi şapcă asortată, eşarfă la gît, ochelari fumurii şi favoriţi stil Elvis. Pare dintr-un film al anilor ’60. I se spune că mai trebuie să aştepte, dar pare că nu înţelege situaţia. Deschide portbagajul de unde scoate, cu oarecare scîrbă, roata de rezervă. O pune la uşa vulcanizării, apoi îşi bagă mîinile în buzunare şi aşteaptă. Băieţii care plimbă roţile umflate pe lîngă maşini îi aruncă cîte o privire curioasă. Robotesc prin încăperea de cîţiva metri pătraţi: scot cauciucurile de pe genţi, fac echilibrări, mai cufundă cîte o roată în cada cu apă neagră şi rece să vadă pe unde răsuflă. Ies apoi afară şi le montează, fără să mai vorbească între ei. Tînărul cu favoriţi pare un fel de greiere între furnici forfotitoare. Tremură pe loc fără să zică nimic. Abia după minute bune un băiat îl întreabă ce problemă are. "Mi se pare că roata asta s-a spart" - zice el cu glas subţire, arătînd cu degetul crispat spre unul din cauciucuri. "Nu s-a spart nimic, aşa trebuie să fie" - zice muncitorul. "Nu vreţi totuşi să verificaţi?" "Să luăm banii degeaba? Credeţi-mă, n-are nimic. Uite, la fel e şi dincolo." "Puteţi să-mi garantaţi?" - insistă tînărul. Muncitorul îi aruncă o privire lungă, după care zice brusc: "Daţi-mi o hîrtie şi vă dau scris". Tînărul se suie în maşină şi începe să moşmondească ceva prin torpedou, în timp ce vulcanizatorii îşi dau coate. Iese cu un stilou şi un pătrăţel de hîrtie galbenă. Muncitorul o aşază pe capotă, deschide cu grijă capacul stiloului şi începe să scrie ceva. Între timp, roţile mele sînt gata montate, plătesc şi pornesc maşina fără să mai aştept sfîrşitul scenei. După două ore de stat sînt deja bocnă.