La ţară
Sub bolta plină de aguride, la un pahar de suc galben, gospodarul începe a ne explica situaţia: "La grîu nu mai e nimic de treierat, s-a terminat. A ieşit prost anul ăsta, din cauza ploilor, e mai mult negru. În schimb, porumbul se face bine. Uf, ce mai bagă ăsta în sobă". Înalt, aţos, cu părul alb şi ochi albaştri, omul îşi şterge fruntea de transpiraţie cu dosul palmei. "Pe canicula asta, mai bine dorm în pivniţă. Dau borcanele cu murături la o parte şi mă culc acolo. Mi-aduc aminte tot aşa, de o zi caldă cînd trebuia să săpăm porumbul. Nu puteai să te întinzi pe jos, unde era mai umbră, să te odihneşti, că-ţi venea în nas praful de la erbicidele care tocmai fuseseră date. Te îneca toată otrava aia." "Vasăzică nu era nici atunci o agricultură mai ecologică, aşa cum se crede astăzi?" "Nuuu, nici vorbă, dădeau cu azot şi cu tot felul de chimicale şi pe atunci, ba chiar mai rău ca acum. Era Marin, ăla mare de la partid care-i controla pe toţi. Eu îl ştiam. Nu umbla decît cu ăia, cei mai mari din judeţ, de la securitate sau partid. Cu miliţienii ăştia de pe aici se purta de parcă erau nişte ţînci. Le zicea să se care. La Revoluţie l-au căutat unii să-i facă felul... Dacă vreţi bio, hai să vă arăt aci la mine în grădiniţă. Ia uite ce roşii am... cît ţîţa de femeie." Şi roşiile, încă necoapte, atîrnau pe araci, chiar aşa cum zicea el. "Varza mi-au mîncat-o graurii şi ciorile. Toate frunzele-s mîncate, ia uite ce mi-au făcut nenorocitele. Le-am pus o sperietoare, un păpuşar, ia să vină ăla micu’, să vadă dacă-i place păpuşarul nostru." Erau două beţe în cruce de care şedea agăţat un sac albastru de plastic cu o şapcă, tot albastră, în vîrf. "Uite, eşti cît el de mare, ce-ai mai crescut, măi băiete, dar vorba ceea: ce trăieşte, creşte. Iar aci " ne zice în timp ce-şi continuă turul prin grădina de zarzavaturi " am ardei în trei culori, uite, acum sînt aşa cum nu cred că aţi mai văzut nicăieri: negri. La început, cînd au apărut, erau verzi, apoi au devenit negri, cum îi vedeţi, şi la urmă, cînd se coc, o să se facă roşii. Uite şi castraveţii..." Ne arată ceva ce seamănă a dovlecei. Apoi ne duce la noua viţă de vie cu struguri "ţîţa vacii" (iar ţîţe). Pe sub castraveţii ca nişte dovlecei zărim şi cîţiva pepeni. "De ăştia se ocupă Darina, nevastă-mea. Ea e cu pepenii. Nu s-au făcut încă, eu o să vă servesc cu unul, dar l-am luat de la Penny Market, de la oraş. Hîîîca! Vai, ce sughiţai, mă pomeneşte tata Ilie." Îşi şterge iar fruntea de transpiraţie şi bombăne arşiţa făcută de "soba" naturii. "Ştiţi cum e cu ţiganu’ şi cu românu’? Cică ţiganu’ a zis că să dea Domnul iarna ger oricît de mare, da’ să nu fie cu vînt, iar românu’ a zis că să dea vara căldură oricîtă, da’ să fie mereu un pic de vînt, ca să se mai răcorească la munca cîmpului. Cică d-aia nu se-nţeleg ei, de la vînt." Pe drum trece agale o căruţă. Vizitiul, cu pălărie de pai şi gol pînă la brîu strigă: "Peşte măăă, am peşte!""Să fii sănătos " zice gospodarul nostru " dacă ce ai tu e peşte, io-s balaur cu şapte capete " apoi către noi " nu mai e voie să pescuieşti, nici în iaz, nici la gîrlă, vin jandarmii şi te amendează." Se apropie de gard şi priveşte în lungul drumului. "E deja şapte, că vin caprele lui Vasile. Ale naibii, parcă au un ceas în cap." Vizavi e o biserică nouă, zugrăvită pe afară cu mult albastru şi cu treptele din faţă nefiresc de late (albastre şi ele), pietruite şi înclinate către stradă. "Fundaţia bisericii ăsteia exista pe cînd eram eu copil şi mă jucam cu cercul. Abia acum doi ani au terminat-o. În ultima vreme, au umblat prin tot satul să strîngă bani şi uite că au reuşit. Şi aşa am reuşit şi eu s-o apuc înălţată. Dorinooo! Hîîîca! Na, că iar sughiţai. Pune cocenii pentru grătar, să dăm odată drumul la mititeii ăia". Pînă la mititei, ne pune pe masă o salată de vinete frecată cu maioneză, cu roşii, ardei, castraveţi şi costiţă tocată mărunt de să te lingi pe degete. Ne spune că e o reţetă "dibăcită" de el. Dorina îl ajută cu altele, dar la salata asta e "schema" lui. Amîndoi sînt la a doua căsătorie. S-au luat doar cu acte, după ce-au împlinit fiecare 60 de ani. El are o fată plecată în Spania despre care spune că ar vrea să-i trimită un Volkskwagen Passat, cu şase viteze. "Nu mai îmi trebuie mie şase viteze, la 70 de ani ai mei. Îmi plac maşinile c-am fost şofer, dar mi-ajunge Loganul pe care-l am, sînt mulţumit. Şi apoi acu’, unde dracu’ să mai merg eu cu şase viteze?"
