La Azuga (II)
Nu întîmplător am menționat pîrtia Sorica în textul din ediția precedentă. Am avut parte acolo de unele dintre cele mai neplăcute căzături, dar și de unele dintre cele mai frumoase peisaje. Cam la fel ca soldații aflați pe crestele munților în timpul luptelor din Primul Război Mondial – adaptat la scara importanței istorice, evident. Iată ce spunea unul dintre militarii în cauză, mai exact Petre Haret, nepotul lui Spiru Haret: „Noi ne aflăm pe Sorica, unde sîntem sub pămînt foarte bine instalați. Am un bordei splendid. Acum zic și eu că sînt om norocos, căci mi-a fost dat să fac războiul pe Valea Prahovei, chiar sus, pe creasta munților, în fața măreției Bucegilor. E o feerie fără pereche și, dacă obuzele care se mai rătăcesc destul de des și pe la noi pe Sorica sau șuieratul gloanțelor pe deasupra capului nu mi-ar aduce aminte că moartea mă paște și că sînt în război, aș dori ca acest spectacol unic, care se repetă în fiecare noapte, să dureze cît voi trăi“.
În mod firesc, urmările războiului au fost vizibile și la Azuga, dar, din fericire, și reconstrucția postbelică a fost pe măsură și s-a reflectat pe toate planurile – economic, administrativ și urbanistic.
Perioada interbelică a întărit în memoria colectivă a locuitorilor din Azuga legătura strînsă a localității cu familia regală. O întîmplare neatestată documentar, ci mai degrabă transmisă din generație în generație, îl are în centru pe viitorul rege Mihai. Acesta se plimba adesea cu mașina prin zonă, iar într-una dintre plimbările sale, cînd conducea prin Azuga, a accidentat un animal pe stradă. Animal domestic. Prințul Mihai a coborît din mașină, a căutat și a găsit proprietarul, și-acerut scuze și a avut grijă ca acesta să fie despăgubit pentru pierderea sa.
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării. Azuga a trecut prin transformările aferente naționalizării și planificării economice, iar producția sa industrială a atins valori impresionante.
Prima fabrică de șampanie din România a supraviețuit și regimului comunist, chiar dacă a fost transformată conform criteriilor specifice. După 1989, istoria a făcut ca întreprinderea să revină, nu pe un drum lin, la tradiția sa din vremea regelui Carol I, reprezentînd în prezent un valoros obiectiv turistic, dar și industrial de pe Valea Prahovei – cramele Rhein.
Ce altceva a mai rămas din anii de glorie ai orașului Azuga? Să zicem că răspunsul nu prea ne-ar da, deocamdată, multe motive să ciocnim paharele de șampanie.
…dar peisajele de pe Sorica merită. Căzăturile, deopotrivă.
Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.
