Kievul spre Est, Chişinăul spre Vest

Schimbarea politică de la Kiev şi venirea „regionalilor“ la putere, după cinci ani de guvernare „oranj“, a determinat în scurt timp restabilirea influenţei geopolitice a Rusiei în această ţară, sfîşiată de clivaje de ordin lingvistic, teritorial, istoric şi geopolitic.

Turnura radicală spre Est a fost predictibilă, dar nimeni nu a crezut că ea poate avea loc atît de rapid şi profund. Modelarea unui context juridico-politic de neutralizare şi discreditare a proceselor demarate de pe pista „revoluţiei oranj“ au devenit un obiectiv asumat de echipa preşedintelui Ianukovici şi o misiune sprijinită făţiş de protectorii acestora de la Moscova.

Mutaţiile politice care au avut loc la Chişinău au alte derivate. Astfel, reanimarea şi intensificarea dialogului cu România au condus la o oarecare stagnare, deşi camuflată, în relaţiile cu Moscova. Această stare riscă să degenereze sub impactul acţiunilor elementelor românofile ale guvernării liberal-democrate.

Direcţiile opuse spre care tind Kievul şi Chişinăul schimbă raportul de forţe în regiune în folosul factorului rusesc. Capitulările regulate consemnate în comportamentul lui Ianukovici faţă de Moscova, ca de altfel şi retorica antirusească a preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, favorizează consolidarea poziţiei ruseşti în această regiune. Cu atît mai mult cu cît europenii înşişi nu vor să insiste prea mult pe decuplarea acestor state de spaţiul CSI, fiind sleiţi de puteri şi descurajaţi de criza economică şi de consecinţele nefaste ale extinderii trecute (2004-2007).

Ucraina accelerează spre Est

Acordul de extindere a perioadei de staţionare a flotei maritime ruseşti în Crimeea, semnat la Harkov de către Ianukovici şi Medvedev, în luna aprilie curent, considerat sfidător la adresa constituţionalităţii ucrainene şi periculos pentru interesele naţionale ale acestei ţări, ridică întrebări serioase faţă de validitatea reală a suveranităţii Kievului şi a independenţei lui, nu doar politice, faţă de statul vecin. Pe lîngă faptul că se încearcă înfăptuirea unei „concreşteri“ disproporţionate între complexele economice strategice ale celor două ţări (fuzionarea sectoarelor privind gazele naturale, domeniul atomo-energetic etc.), în detrimentul poporului ucrainean, „încrucişările“ care au loc între cele două părţi pot îngreuna şi reglementarea transnistreană.

Deocamdată nu se cunoaşte conţinutul documentului destinat acestei probleme, elaborat în „laboratoarele strategice“ ale Kremlinului şi „băgat pe sub masă“ Kievului, care benevol admite lezarea şi/sau neglijarea privilegiilor sale. Cu certitudine putem spune însă că transferarea chestiunii transnistrene într-un format bilateral ruso-ucrainean de negocieri, în situaţia unei conduceri ucrainene uşor de convins de către Moscova, vizează Republica Moldova, dezorientată serios din cauza vidului de informaţie privind „rezultatul“ eventualelor cedări ucrainene făcute generos Kremlinului în privinţa conflictului transnistrean.

Europa tace...

Uşurarea cu care au respirat europenii cînd alegerile prezidenţiale i-au înlăturat de pe „Olimpul politic“ pe ultimii actori ai „revoluţiei oranj“ se datorează oboselii şi neîncrederii faţă de guvernarea anterioară, ale cărei politici s-au soldat cu purtarea unor „războaie politice, diplomatice sau energetice“ cu Rusia. Posibil ca frustrarea Occidentului să fi fost diminuată de succese în realizarea reformelor şi combaterea corupţiei de către ex-preşedintele V. Iuşcenko sau ex-premierul I. Timoşenko. Indicatorii înregistraţi de guvernarea pretins reformistă nu au fost însă suficient de convingători pentru partenerii vestici. Rolul constructiv al preşedinţiei lui Ianukovici este dezamorsarea relaţiilor tensionate cu Moscova, care salvează Europa de înfruntarea anumitor efecte drastice identice cu cele produse de „războiul gazelor“ din 2009. Pe de altă parte, Bruxelles-ul se asigură că statul ucrainean nu va falimenta, susţinînd politic planul de „stabilizare şi dezvoltare economică“ propus de preşedintele Ianukovici. Europenii sînt conştienţi de faptul că instalarea „oligarhilor ucraineni“ proruşi la putere, sub acoperirea lui Ianukovici, va preveni deflagraţii interne şi conflagraţii în proximitatea ucraineană.

Această complacere poate avea repercusiuni severe asupra orientării europene a Ucrainei şi a rolului ei de „locomotivă“ în materie de integrare europeană în zonă, cuprinsă de Parteneriatul Estic, iar indirect şi pentru ponderea UE pe spaţiul ex-sovietic. Zăpăceala externă şi servirea obiectivelor ruseşti în cazul Kievului comportă riscuri ascunse şi pentru Republica Moldova, legată de axa Ucraina-Kiev pe plan economic, energetic, dar cel mai mult în domeniul securităţii (conflictul transnistrean), unde Chişinăul este un actor neputincios.

Republica Moldova cu faţa spre Vest

Instabilitatea politică, acompaniată de un climat economic critic, nu a redus viteza de apropiere a coaliţiei liberal-democrate de Uniunea Europeană. Eliminarea nervozităţii şi a antagonismelor artificiale, care otrăveau timp îndelungat relaţiile moldo-române, a netezit şi comunicarea cu partenerii europeni. La nivel interstatal, neînţelegerile anterioare dintre Chişinău şi Bucureşti împiedicau realizarea obiectivelor incluse în politica europeană de vecinătate, concentrate în jurul principiilor de bună vecinătate şi de convergenţă europeană.

Chiar dacă planează pericolul revenirii forţelor antiromâneşti, actuala putere stăruie asupra creării unui număr cît mai mare de „poduri de flori“ cu statul român, care să producă efecte politice şi juridice pe termen mediu şi lung. Pe lîngă intenţia de a stabili obiective comune de infrastructură (în sectorul rutier, energetic etc.), dialogul moldo-român este ancorat la ajutorul financiar nerambursabil alocat de statul român pentru reabilitarea domeniilor sensibile şi strategice (educaţia, dezvoltarea rurală, infrastructura) de peste Prut.

Faptul că ambele fac parte din Parteneriatul Estic nu împiedică Ucraina şi Republica Moldova să dea prioritate unor procese integraţioniste contradictorii. Astfel, Chişinăul demontează „sîrma ghimpată“ de pe frontiera naturală de pe Prut, în timp ce în Ucraina se ridică monumente dedicate liderului regimului totalitar sovietic – I.V. Stalin (primul monument a fost ridicat cu sprijinul comuniştilor ucraineni, în regiunea Zaporojie). Interconectarea de infrastructură planificată de România şi Republica Moldova are loc simultan cu intenţia Kievului de a realiza o fuziune cu Moscova pe segmentul energetic. În timp ce o parte din guvernarea moldoveană cercetează vinovăţia regimului totalitar sovietic, noul preşedinte ucrainean denunţă „Holodomorul“ în cadrul Adunării Generale a Consiliului Europei. În timp ce fosta conducere desfăşura o campanie diplomatică internaţională de dezaprobare a regimului stalinist pentru faptul comiterii „Holodomorului“ (genocidului) împotriva poporului ucrainean, Victor Ianukovici a suspendat acest lucru, cel puţin din perspectiva discursului politic (pînă la intervenţia în cadrul legislativ – Legea privind Holodomorul din Ucraina din 1932-1933, adoptată de legislativul ucrainean, în noiembrie 2006).

De asemenea, mai mult ca niciodată, Chişinăul cere evacuarea din regiunea transnistreană a militarilor ruşi şi a armamentului aflat la dispoziţia Rusiei, care anul trecut au fost efervescent elogiaţi şi înalt apreciaţi în declaraţia semnată de comuniştii moldoveni la Moscova, cu participarea lui I. Smirnov. În acelaşi timp, Rada ucraineană a adoptat, practic sincronizat cu Duma rusească, acordul privind prelungirea duratei de staţionare a Flotei maritime ruse la baza militară de la Sevastopol, pînă în 2042 (cu 25 ani), subminînd grav statutul de neutralitate şi perspectivele euroatlantice ale statului ucrainean.

Cu toate acestea, atît în Republica Moldova, cît şi în Ucraina, mediul politic este neuniform şi destul de instabil, din cauza imperfecţiunilor constituţionale exploatate permanent de actorii politici, nivelul scăzut al culturii politice, dar şi morfologia geopolitică pestriţă a clasei politice. Concomitenţa celebrării Zilei Europei şi a Zilei Victoriei reliefează cel mai bine bifurcarea persistentă în viaţa politică şi comportamentele externe ale celor două state, sortite să oscileze între Est şi Vest, atrase ciclic de unul dintre cele două poluri geopolitice de pe continent – UE şi Rusia. 

Denis Cenuşă este analist politic din Republica Moldova.