Kennedy a fost împuşcat

Publicat în Dilema Veche nr. 433 din 31 mai - 6 iunie 2012
Distracție și sport jpeg

Multă lume din fotbal zice de CFR Cluj că ar fi cîştigat campionatul cu şmecherii. Cît adevăr, cîtă invidie?

Aş putea răspunde la întrebarea asta dacă îmi spuneţi cine l-a împuşcat pe Kennedy. Simplu, nu? Sînt lucruri despre care nu vom şti niciodată nimic. Şi chiar atunci cînd vom şti, e ca în bancul cu soţul căruia nevasta îi zice, cînd o prinde cu altul în pat, „mă crezi pe mine sau crezi ceea ce vezi?“. De aceea, am să reproduc răspunsul preşedintelui de la CFR, Iuliu Mureşan, atunci cînd l-am întrebat cum poate susţine că totul e alb, deşi clubul său performează într-o lume despre care s-a spus mereu că e pătată.

„Aşa era pînă la noi. De cînd am început noi să cîştigăm, nu mai e aşa.“ Şi-acum mă doare urechea. Pe undeva, prin eter, nişte îngeri şi nişte draci s-au sinucis îmbrăţişaţi. Cam despre asta e vorba. Şi-apoi, ca să fim sinceri, perdanţilor le e uşor să arate cu degetul. Cu oricare deget. Nu CFR a inventat sistemul, deşi unii susţin că l-a pefecţionat. De ce ei şi nu alţii? Iată o altă întrebare pentru un alt răspuns. Dar am putea bănui că nu din motive morale. Deci, nu ştim cine l-a împuşcat pe Kennedy. Un singur lucru e sigur. Că, totuşi, cineva l-a împuşcat. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Panică într-un bloc din Sibiu în urma izbucnirii unui incendiu Foto ISU Sibiu jpg
Incendiu la mansarda unui bloc de locuințe din Sectorul 1 al Capitalei
Un incendiu a izbucnit la mansarda unui imobil de locuințe colective de pe strada Gârlei, din București. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, iar până la momentul transmiterii informațiilor nu fuseseră raportate victime.
Banner smiley Gina pistol
image png
Craiova va avea o arenă sportivă unică în România! Velodromul acoperit costă 54 de milioane de euro
Craiova se pregătește să găzduiască primul și singurul velodrom acoperit din România, integrat într-un complex sportiv multifuncțional de mari dimensiuni. Investiția se ridică la 54 de milioane de euro. 39 de milioane provin din fonduri europene nerambursabile.
Sondaj Inscop png
Diaspora este tot mai conectată cu țara, relevă un sondaj INSCOP. „Barometrul descrie nu doar o Românie din care s-a emigrat masiv”
Peste jumătate dintre români au legătură directă sau prin intermediul familiei cu diaspora, potrivit BAROMETRULUI Diasporei, cercetare realizată de INSCOP Research pentru Grupul Banca Transilvania.
muzica casti shutterstock
Tu știi cum să-ți cureți căștile audio și cât de des trebuie igienizate?
Utilizate frecvent, căștile pot acumula rapid transpirație, sebum, cerumen. Păstrarea lor curate nu necesită mult efort, dar metoda cea mai eficientă depinde în mare parte de tipul de căști, over-ear sau on-aer.
politia nu treceti  1 jpeg
Femeie în vârstă de 51 de ani, omorâtă de concubin în Dolj. Bărbatul a încercat să dea vina pe un animal din gospodărie
O femeie în vârstă de 51 de ani, dintr-o comună doljeană, a fost omorâtă în bătaie de concubinul ei. Bărbatul a încercat să le prezinte anchetatorilor o altă variantă a modului cum s-a petrrecut totul.
Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”
Cum a ajuns un tablou de Nicolae Grigorescu să fie evaluat la 3,5 lei?
Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a afirmat, marți seară, că evaluarea la 3,5 lei a tabloului „Peisaj” de Nicolae Grigorescu de la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” reprezintă o eroare umană, care va fi corectată.
benone moraru jpg
Primarul PSD din Slănic Moldova, reținut de DNA pentru luare de mită de pe urma alimentării cu apă a orașului. Câți bani a primit
Primarul orașului Slănic Moldova, județul Bacău, Moraru Benone, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fiind cercetat pentru luare de mită.
smiley jpg
Smiley și Pavel Bartoș, față în față la testul poligraf. Ce a recunoscut artistul despre perioada din trupa Simplu
Smiley a făcut o mărturisire neașteptată la detectorul de minciuni. Ce a recunoscut despre perioada sa din vremea trupei Simplu