Joaca unor copii ca daună colaterală
Printre alte lucruri care mă ţin aproape de anii copilăriei şi ai adolescenţei este sportul. Aici am în vedere nu atît exerciţiul sportiv, care se poate practica de la tinereţe pînă la vîrste înaintate, ci mersul, uneori, în locuri care au o valoare sentimentală pentru mine - fie că este vorba de terenul de baschet şi cel de handbal/fotbal ale liceului unde am învăţat, fie că sînt terenuri de sport în şcoli unde au făcut carte amici ai mei. Pe aceste terenuri mi-am rupt pingele, am suferit cînd am pierdut şi am fost fericit cînd am cîştigat; am învăţat reguli de conduită sportivă, ce înseamnă să-ţi respecţi adversarul. Am făcut ani buni la un liceu sportiv, după care am schimbat şcoala întrucît m-am mutat la o clasă specială de matematică. Dar şi cînd am schimbat liceul, sportul a rămas un ingredient esenţial al vieţii mele de elev. Nu puţini erau colegii de la speciala de matematică care foloseau recreaţia mare pentru a mai avea o rundă de baschet; carte şi sport consumam cu pîine şi apă. Nu aş fi aşternut aceste rînduri, dacă nu aş fi întîlnit o situaţie cel puţin curioasă, deunăzi. Am mers în curtea liceului meu pentru a "trage la coş" - cum se spune în jargonul baschetbalistic. Nu a fost o surpriză pentru mine că terenurile erau într-o stare precară, dar imaginea a fost de-a dreptul dezolantă; asfaltul plin de denivelări, bălării crescute, iar panourile de baschet într-o stare jalnică. Orice explicaţie ar căuta să furnizeze administratorii liceului, ea nu are cum sta în picioare. Îndemnul de a scrie a fost întărit de un episod mai trist. La un liceu din apropiere am văzut, într-o după-amiază, cum terenul de baschet şi cel de handbal/fotbal - de altfel într-o stare mai bună decît la liceul meu - erau pustii în timp ce numeroşi copii se jucau pe stradă. Mi s-a părut o situaţie de neînţeles. Am întrebat copiii de ce nu joacă pe terenurile din curtea şcolii şi mi-au răspuns că directoarea liceului a interzis accesul. Am întrebat portarul şcolii dacă aşa este şi mi-a confirmat interdicţia. Cauza acestei măsuri era un scandal provocat de unii tineri obraznici, din afara cartierului. Aparent, avem de-a face cu o măsură justificată. Spun aparent, deoarece, să ceri unui elev să vină cu carnetul şcolar pentru a intra pe terenul de sport, potrivit unui tabel întocmit de administraţia şcolii, atinge absurdul. Rezultatul s-a văzut: terenurile erau goale, iar copiii băteau mingea în faţa maşinilor. Avem în acest caz o mostră de decizie mai mult decît neinspirată. Deci, într-un loc terenurile sînt într-o stare acceptabilă, dar copiii jucau mingea pe stradă. Într-alt loc, copiii erau în curte, dar terenurile sînt impracticabile. În ambele situaţii joaca copiilor devine o daună colaterală a neglijenţei, a unei deficitare gospodăriri sau a unor măsuri - gîndesc eu - greşite. Îmi trece prin minte promisiunea fostului Guvern de a construi peste 400 de săli de sport pentru elevi în ţară. Dar nu este mult mai ieftin şi de bun-simţ să se refacă terenuri, panouri pentru baschet şi porţi pentru handbal în şcoli? Sau să avem miniterenuri de baschet în parcuri? Şi dacă un asemenea demers ar fi însoţit de măsuri inteligente, vom avea mai multe şanse de a ţine copiii în clase şi pe terenurile de sport. Vom putea astfel combate mai bine consumul de droguri, violenţa în şcoală, pornografia şi alte tare. P.S. O soluţie de a ajuta şcolile care au fonduri mici este ca absolvenţii lor, dintre care unii deveniţi oameni de afaceri cu stare, să le ajute. Aşa cum şcoala americană, ca instituţie, foloseşte resursele unor alumnae, tot astfel s-ar putea forma "prieteni" ai şcolilor noastre din rîndurile absolvenţilor lor. N.red.: Dl Dan Goanţă îşi va relua rubrica săptămîna viitoare.
