Istoria islamică a Marii Britanii

În Marea Britanie trăiesc 1,6 milioane de musulmani. Imigraţi recent sau cetăţeni britanici cu acte în regulă. Comunitatea musulmană are o vechime respectabilă, este şi expresia trecutului colonial al Londrei. În timp, au apărut cartiere compacte de imigranţi din Pakistan, Afghanistan, Egipt, sau Bangladesh. Mulţi îşi caută bunăstarea, fie escaladînd ierarhia socială, fie accesînd generoasele ajutoare sociale. Unii sînt afacerişti opulenţi, oameni simpli sau chiar deputaţi, alţii trăiesc în ghetouri închise, în zonele muncitoreşti. Guvernările laburiste din ’60-’70 au decis politica "multiculturalizării cu orice preţ". Franţa a fost zguduită de scandalul fetelor ce voiau să vină la şcoală cu vălul islamic pe cap. În Anglia, pot merge învăluite pînă la călcîie! Oraşele britanice s-au umplut de moschei, de ziare cu caractere arabe şi de şcoli islamice. Nimeni n-a vrut să ştie care este "curricula" sau mesajul. Marea Britanie i-a atras şi pe fanaticii urmăriţi de poliţie în ţările de origine. Londra promitea libertatea absolută de exprimare! În 1996, Regatul Unit era să piardă un contract fabulos cu Arabia Saudită, pentru echipamente militare, pentru că nu voia să-l expulzeze pe un astfel de răzvrătit. Acesta incita în ziarul său (din Londra) şi prin Internet la asasinarea regelui Fahd. Potenţialul conflict diplomatic a fost rezolvat prin concesii reciproce, dar problema a rămas. Iar Londra a devenit o staţie obligatorie pentru clericii musulmani itineranţi. Mult timp, Londra s-a mîndrit cu multiculturalismul ei. Şi care, evident, nu se limita la musulmani. Economia avea de cîştigat, numai că liberalismul naiv a produs şi un import de ideologii agresive. Acum, sociologi, politicieni şi oameni simpli se întreabă cum s-a petrecut, chiar sub nasul lor, o radicalizare atît de gravă. Două treimi din britanicii ne-musulmani nu mai au încredere în cei de altă religie. Ce s-a întîmplat? Unde s-au dus idealurile utopice, născute din socialismul prost asimilat şi religia "flower-power", predicată pe Carnaby Street? Terenul a fost pregătit de avocaţii libertăţilor haotice şi ai iresponsabilităţii sociale. Cărţi, ziare, actori şi cîntăreţi, politicieni în căutare de mesaj au dictat că drepturile individului (preferabil de culoare, musulman, needucat, fără slujbă şi, obligatoriu, supărat!) prevalează asupra dreptului comunitar. O lume de valori era erodată continuu, cu sprijinul condimentelor la modă (vegetarieni miloşi, ecologişti militanţi, feministe nervoase). Au urmat revoltele din Brixton (sudul Londrei) din 1981-1985, mai violente decît Parisul lui 2005. Dar politicienii au închis ochii în faţa devastărilor. "Multiculturalismul merită sacrificii! Nici şomerii albi şi creştini nu sînt mai breji. Mai ales după ce-au băut!" Numai că, în 2005 au avut loc atentatele atroce din metrou şi, mai ieri, complotul destinat să arunce în aer cîteva avioane de linie cu sute de pasageri. Aici nu mai e vorba de sărăcie sau prostie, ci de o ideologie. Dacă da, cît de adînc a pătruns ea în comunitatea musulmană? Un sondaj efectuat de National Review şi Channel 4 descoperă lucruri îngrijorătoare. 45% din musulmanii Marii Britanii cred că atentatul din 11 septembrie de la New York a fost orchestrat de SUA şi Israel. 25% spun că exploziile din 2005 de la Londra au fost justificate. 30% consideră că trebuie să lupte pentru ca Marea Britanie să devină stat islamic fundamentalist, guvernat de sharia (legea religioasă care include uciderea cu pietre pentru adulter sau apostazie, dar şi pedepse mai blînde - amputarea unuia sau mai multor membre; femeile să stea în banca lor, acoperite, tăcute şi caste). 62% cer interzicerea libertăţii de expresie (aceeaşi care i-a radicalizat). Cu luni în urmă, BBC a difuzat un lung interviu cu un lider musulman. Omul expunea toate astea, iar moderatoarea cerea detalii, fără reacţie, de parcă afla reţete culinare! Britanicii înţeleg acum (greu) că, sponsorizînd multiculturalismul, au uitat de integrarea socială. Naivitatea intenţiilor de-atunci se răzbună acum sub forma unui apartheid cultural. Şi, culmea, global!