Întrebări pe care le pun bărbaţii
– Da’ vrei să te ajut cu ceva?
– Nu, iubirea vieţii mele, cum să am nevoie de ajutor?! Doar tu, masculul, cruce întreagă, simbolul a tot ce e mai bun şi mai frumos pe lumea asta, soarele destinului meu care m-a scos din blestemul singurătăţii, trebuie să te poţi concentra! Tu trebuie să te imersezi în analiză, să explorezi concepte, să înţelegi sublimul, pentru ca apoi să mă poţi lumina şi pe mine, proasta lumii, despre esenţa filozofiei lovirii, baterii şi aruncării bășicilor de diverse dimensiuni. Cum să îndrăznesc să cer ajutor de la tine, lumina ochilor mei?! Las’ că îmi mai creşte o mînă, nişte tentacule, ceva care să mă mai ajute, căci se duce dracu’ lumea de rîpă dacă nu asculţi tu discuţia dinaintea conferinţei experţilor care pregătesc intrarea în direct a extraspecialiştilor care anunţă discuţia mega-sculelor dinaintea începerii meciului.
– Da’ ce, eşti supărată, păpușă?
– Cum să fiu supărată, sultanul sufletului meu, floricica lumii mele? Nu sînt supărată, îngeraş, că doar nimic nu mă bucură mai mult decît să îţi gătesc, să îţi spăl şi să fiu martora diverselor explozii de inteligenţă şi a marilor contribuţii pe care numai tu le poţi aduce lumii. Şi ştiu că te sacrifici, că doar titlul ăla de campion mondial la băut bere în timp ce salvezi lumea pe calculator nu e uşor de cucerit. Şi cine se mai jertfeşte ca tine în ajutarea economiei mondiale participînd la studiul legumelor de cînepă?! Nu, puişor, stai liniştit, că rostul vieţii mele este să mă învîrt în jurul tău!
– Băi, dar mai durează mult pînă eşti şi tu gata?
– Iartă-mă, trandafiraş, că ştiu cît de dificil şi super-stresant este să conduci pentru două ore, deşi nu are nimeni nici un dubiu că eşti reîncarnarea lui Senna pe pămînt! Pufuleţ, am crezut că vrei să mergem şi în vacanţa asta avînd la noi tot ce ne trebuie. Bagajele tale, ale mele, ale copiilor, aranjamentele pentru marea regină a neamului nostru, doamna mă ta, pentru plante, pisică, rezervările pentru hotel, actele de la maşină, plinul, asigurarea, plata podului, plata rovinietei. Ştiu, sînt lucruri mult prea simple pentru mintea ta complexă, dar cam multe pentru mine, slujitoarea ta recunoscătoare.
– Ei, cum a fost?
– Of, of, of ce mi-ai făcut tu mie! M-ai rupt, băi, şi dacă nu vedeam că e aceeaşi dată şi aceeaşi oră şi aproape acelaşi minut, aş fi zis că ai fi făcut dragoste cu mine o zi şi o noapte. Ce mai încolo şi încoace, băiete, cred că trebuie să îţi schimbăm numele în ceva care să se potriveasca magnificităţii tale: Reîncarnarea lui Don Juan, Idolul femeilor şi Pizma oricărui bărbat. Doamne, ce norocoasă sînt!
– Auzi, nu mai faci şi tu un pic de sport, că te-ai cam îngrăşat?
– Da, Adonisul zilelor mele, ai mare dreptate. În nemernicia mea, nu reuşesc să mă întreţin, căci să car zilnic plase de zece kile de alimente şi trei litri de bere, clar nu este îndeajuns. Nici orele de roboteală în jurul tău, Davide super-înzestrat, şi al mirobolanţilor tăi urmaşi care împrăştie la fel ca tine lucrurile în jurul casei în încercarea disperată de a mă ajuta să stau în formă, nu mă ajută destul. Şi numai proştii şi oamenii lipsiţi de simţul esteticii nu înţeleg chinurile prin care trebuie tu să treci ca să ai burta aia cu pliuri şi guşa, care este ultima modă în frumuseţea masculină, şi cît de norocoase sîntem noi cu standardul simplu al femeilor, acela de mătură cu ţîţe şi cur. Şi sigur, cocoşel, că înţeleg că, pentru a fi la nivelul tău de frumuseţe, aş avea nevoie de vreo douăzeci de kile de silicoane, lucruri de altfel foarte utile, fiindcă ar economisi şi abonamentul la sală, că doar e o greutate în plus. Şi ce nevoie am de coloana aia vertebrală, atîta timp cît tu poţi să fii mîndru cu mine?!
– Tu cam ce părere ai de politica asta?
– O, dar nu pot să cred cît de luminat sînteţi, faraonul paradigmei mele! În ciuda faptului că noi, femeile, sîntem la fel de prezente în discuţiile dintre marile creiere bărbăteşti ale ţărişoarei ca şi cinstea în rîndul clasei politice, tu, stîlpul de telegraf al casei mele, mă întrebi pe mine! Vrei tu, singura minte limpede a ţării ăsteia, să asculţi părerea mea, o biată doctoră în ştiinţe politice? Tu, inginerul dinamită al generaţiei tale, pe care destinul crud l-a împins în vînzări, vrei tu să mă onorezi pentru întreaga perioadă de două secunde, cît ţine atenţia ta?! Vei putea tu să îţi sacrifici timpul dedicat gînditului la silicoane, gustului amărui şi nenorocirilor din viaţa lui Ronaldo mie? Mulţumesc, Doamne, că mi-ai dat o asemenea minune în casă!
