Intransigența la români. Cazul traseismului

Publicat în Dilema Veche nr. 855 din 27 august - 2 septembrie 2020
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

La noi, românii, intransigența are un specific, orice s-ar zice. În exprimarea ei, e fioroasă. În anatomia ei, e flască. E o meduză care rage ca un leu.

Am văzut o grămadă de intransigenți și am fost spectatorul, uneori angajat, al multor momente de intransigență – am, așadar, o experiență în materie care îmi permite să sistematizez. Există trei tipuri de  intransigenți pe lumea asta, dintre care doar două de găsit în România. Primul și cel mai răspîndit este intransigentul ipocrit. Este intransigent cu adversarul său, dar îngăduitor cu păcatele proprii ori ale anturajului său. El este cel la care se referă Mîntuitorul cînd vorbește despre bîrna din ochiul lui și paiul din ochiul fratelui său (Matei 7, 3-5). De asemenea, e ipocritul intransigent din cînd în cînd. Adică selectiv. Cu unele, dar nu cu altele. Cazurile emblematice sînt ale luptătorilor neînfricați, „civici”, împotriva corupției care, însă, nu au ezitat să practice episoade de corupție cînd a fost vorba, să zic așa, de pielea lor. Prin repetare la nesfîrșit, acest gen de spectacol uman a ajuns nu doar să decredibilizeze nobila luptă cu corupția, ci și să dezguste atît de mult încît busola simpatiei publice a început să devieze nefericit. Adesea, se bucură mai degrabă de simpatie publică „onestitatea” cîte unui corupt sadea, care admite că e ce e și nu strigă nici că e victima statului paralel, nici că el e cinstitul care luptă, de fapt, cu corupția. Fură, tace, e prins, face un pic de tămbălău cît să se apere puțin, merge la închisoare și gata – aceste repere biografice mi se par și mie preferabile celuilalt model: „ciupești”, te bagi în politică în gașca pură, te dai de ceasul morții luptînd împotriva hoției, presa dibuie că ai ciupit și te dă în fapt, sari cu gura mare că presa minte și că ești alb ca ghiocelul, vin încă și mai multe dovezi, iar tu o ții una și bună că ești pîngărit pentru că lupți cu corupția sau că-ți poartă sîmbetele însuși „Sistemul”. Am văzut cu ochii mei multe personaje politice care se duc furioase la DNA și fac plîngeri penale adversarilor („Nu se mai poate! Să plătească!”) și după cîțiva ani ajung ei înșiși în boxa acuzaților.

Al doilea tip, și el de găsit pe la noi, este intransigentul cinic. Cel care face din intransigență un spectacol cu care manipulează și, în final, cîștigă ceva. Spre deosebire de ipocrit, care ține să te facă să crezi să intransigența lui este consecința curățeniei sale sufletești care nu mai suportă nedreptățile și necinstea lumii, cinicul nu merge atît de departe. El e intransigent fără să spună nici o clipă despre sine că e un sfînt, fără să se simtă obligat să-și legitimeze intransigența prin propria persoană. Mai pe șleau, e genul care „face pe nebunul”, dar, de fapt, nu e. Pur și simplu, exersează intransigența, că poate iese ceva. Nu iese nimic, se oprește. Intransigentul ipocrit vrea să fie văzut „bine” de toată lumea, e concentrat pe propria imagine, intransigentul cinic este interesat doar de rezultat. Pentru el, parada morală este doar un instrument ca oricare altul, pentru ipocrit este unicul instrument. Prototipul intransigentului cinic este chiar președintele Iohannis, la care mă voi referi imediat.

În fine, există pe lume, dar mai rar pe la noi, tipul intransigentului cinstit: oameni care nu trec cu vederea nimic din greșelile proprii și nici din greșelile altora. În general, sînt naturi nefericite, dramatice, de nu chiar cu adevărat nebuni sîngeroși, care fac din „sfînta ură” de sine sau de alții combustibil pentru propria lor existență. Intransigentul cinstit poate fi găsit prin piesele lui Camil Petrescu, dar nu printre noi.

Mai adaug și că, în cazul românesc, adesea, intransigenții sînt și proști – dar asta ar fi cea mai mică problemă. Necazul cu prostia la români nu e că stimulează intransigența, ci că suprimă, prin fudulie, ierarhiile, subminează respectul și aduce la extaz egalitarismul. Dar să nu ne depărtăm, căci despre intransigență vreau să vorbesc acum. De ce? Pentru că, în ultima vreme, mi-am dat seama că intransigența românească, a cărei elasticitate m-a amuzat și dezgustat neîncetat în ultimele decenii, este mai mult decît o acrobație publică. A devenit călăuză a unei rătăciri. Tot urmînd vectorii intransigenței ajungem să ne învîrtim în cerc sau, precum nebunii, să cărăm îndîrjiți apă cu ciubărul găurit ca să umplem o groapă.

De vreo douăzeci de ani, a crescut cumva în pălăvrăgeala politică românească tema traseismului. E de rigoare să se înalțe o mînie generalizată cînd se aude că un parlamentar trece de la un partid la altul sau că un primar candidează acum din partea partidului pe care l-a combătut un mandat întreg. Mai nou, chiar președintele Iohannis a simțit că e cazul să spună, intransigent, că el cu traseismul nu, niciodată!

Adică e imoral, nedemn și rușinos cînd un primar trece de la un partid din opoziție la unul de la putere ca să obțină fonduri pentru un obiectiv din localitatea sa, dar e în regulă să fii propus și susținut puternic ca prim-ministru de cea mai coruptă gașcă din istoria postdecembristă a României și apoi să devii președinte făcînd campanie împotriva ei alături de foștii tăi adversari. În cazul primarului e abject, în cazul președintelui e politică sofisticată. E în regulă să fii, în anii 2010, un uselist de primă linie, iar în 2014 un antipesedist curățel, dar ăștia micii (parlamentari, miniștri, consilieri locali) nu au voie să facă și ei aceleași piruete.

Sper să nu vă înfuriați dacă spun că, după părerea mea, dăm prea multă atenție fenomenului numit „traseism”. Treceri de la un partid la altul, ba chiar de la o tabără ideologică la alta, se întîmplă peste tot și sînt firești într-o lume liberă. Oamenii se răzgîndesc și mi se pare că dreptul omului de a se răzgîndi este consecința directă a libertății de a gîndi. Oamenii gîndesc este perfect egal cu oamenii se răzgîndesc. Dacă America, de pildă, gîndea intransigent-românește, Ronald Reagan nu mai ajungea președinte niciodată. Dacă nu știți, marele om de stat american a fost, zece ani, membru la democrați. Apoi a trecut la republicani și a făcut cariera pe care o știm.

De altfel, nu pot înțelege cum poți socoti că e normal, de pildă, ca cineva să-și părăsească soția sau soțul dacă nu se mai înțelege cu ea/el și să se recăsătorească, sau că e normal ca altcineva să-și schimbe religia, să creadă azi într-un gen de Dumnezeu și mîine în altul, dar e inadmisibil ca un parlamentar să-și părăsească partidul și să treacă la altul. Nu mai zic că e normal ca eu, ca alegător, să aleg pe cineva și apoi, după un timp, să mă dumiresc că am ales greșit, să mă răzgîndesc și să aleg data viitoare pe altcineva, dar cel pe care eu l-am ales nu are voie să aibă regrete, răzgîndeli, repoziționări.

Trecerea politicienilor de la un partid la altul este firească într-o lume liberă. Important nu este că se face, ci de ce se face. Dacă mobilul e impur (bani, cedare la șantaj, avantaj personal etc.) este fără îndoială condamnabilă. Dacă mobilul e pur (răzgîndire, oportunism pentru comunitate, descoperirea în timp a unor incompatibilități profunde etc.), atunci nu mi se pare că e ceva neapărat rău.

Atitudinea mea sceptică față de președintele Iohannis (pe care l-am votat de trei ori din patru fără să regret o clipă) nu are legătură cu slalomul politic pe care l-a făcut, ci direct cu prestația sa prezidențială, care mi se pare submediocră. Nici măcar că e un intransigent cinic de extracție pur românească (în privința asta e 100% român!) nu mă deranjează. De aceea, rog bunul cititor al acestui text să înțeleagă că l-am scris mai degrabă ca să lămuresc o anume confuzie în care persistăm noi toți, de multe decenii, decît ca să susțin sau să critic ceva.

Cît despre „traseism”, aș continua să dezvolt subiectul cu mărturisiri din propria experiență…

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.