Intransigența la români. Cazul traseismului

Publicat în Dilema Veche nr. 855 din 27 august - 2 septembrie 2020
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

La noi, românii, intransigența are un specific, orice s-ar zice. În exprimarea ei, e fioroasă. În anatomia ei, e flască. E o meduză care rage ca un leu.

Am văzut o grămadă de intransigenți și am fost spectatorul, uneori angajat, al multor momente de intransigență – am, așadar, o experiență în materie care îmi permite să sistematizez. Există trei tipuri de  intransigenți pe lumea asta, dintre care doar două de găsit în România. Primul și cel mai răspîndit este intransigentul ipocrit. Este intransigent cu adversarul său, dar îngăduitor cu păcatele proprii ori ale anturajului său. El este cel la care se referă Mîntuitorul cînd vorbește despre bîrna din ochiul lui și paiul din ochiul fratelui său (Matei 7, 3-5). De asemenea, e ipocritul intransigent din cînd în cînd. Adică selectiv. Cu unele, dar nu cu altele. Cazurile emblematice sînt ale luptătorilor neînfricați, „civici”, împotriva corupției care, însă, nu au ezitat să practice episoade de corupție cînd a fost vorba, să zic așa, de pielea lor. Prin repetare la nesfîrșit, acest gen de spectacol uman a ajuns nu doar să decredibilizeze nobila luptă cu corupția, ci și să dezguste atît de mult încît busola simpatiei publice a început să devieze nefericit. Adesea, se bucură mai degrabă de simpatie publică „onestitatea” cîte unui corupt sadea, care admite că e ce e și nu strigă nici că e victima statului paralel, nici că el e cinstitul care luptă, de fapt, cu corupția. Fură, tace, e prins, face un pic de tămbălău cît să se apere puțin, merge la închisoare și gata – aceste repere biografice mi se par și mie preferabile celuilalt model: „ciupești”, te bagi în politică în gașca pură, te dai de ceasul morții luptînd împotriva hoției, presa dibuie că ai ciupit și te dă în fapt, sari cu gura mare că presa minte și că ești alb ca ghiocelul, vin încă și mai multe dovezi, iar tu o ții una și bună că ești pîngărit pentru că lupți cu corupția sau că-ți poartă sîmbetele însuși „Sistemul”. Am văzut cu ochii mei multe personaje politice care se duc furioase la DNA și fac plîngeri penale adversarilor („Nu se mai poate! Să plătească!”) și după cîțiva ani ajung ei înșiși în boxa acuzaților.

Al doilea tip, și el de găsit pe la noi, este intransigentul cinic. Cel care face din intransigență un spectacol cu care manipulează și, în final, cîștigă ceva. Spre deosebire de ipocrit, care ține să te facă să crezi să intransigența lui este consecința curățeniei sale sufletești care nu mai suportă nedreptățile și necinstea lumii, cinicul nu merge atît de departe. El e intransigent fără să spună nici o clipă despre sine că e un sfînt, fără să se simtă obligat să-și legitimeze intransigența prin propria persoană. Mai pe șleau, e genul care „face pe nebunul”, dar, de fapt, nu e. Pur și simplu, exersează intransigența, că poate iese ceva. Nu iese nimic, se oprește. Intransigentul ipocrit vrea să fie văzut „bine” de toată lumea, e concentrat pe propria imagine, intransigentul cinic este interesat doar de rezultat. Pentru el, parada morală este doar un instrument ca oricare altul, pentru ipocrit este unicul instrument. Prototipul intransigentului cinic este chiar președintele Iohannis, la care mă voi referi imediat.

În fine, există pe lume, dar mai rar pe la noi, tipul intransigentului cinstit: oameni care nu trec cu vederea nimic din greșelile proprii și nici din greșelile altora. În general, sînt naturi nefericite, dramatice, de nu chiar cu adevărat nebuni sîngeroși, care fac din „sfînta ură” de sine sau de alții combustibil pentru propria lor existență. Intransigentul cinstit poate fi găsit prin piesele lui Camil Petrescu, dar nu printre noi.

Mai adaug și că, în cazul românesc, adesea, intransigenții sînt și proști – dar asta ar fi cea mai mică problemă. Necazul cu prostia la români nu e că stimulează intransigența, ci că suprimă, prin fudulie, ierarhiile, subminează respectul și aduce la extaz egalitarismul. Dar să nu ne depărtăm, căci despre intransigență vreau să vorbesc acum. De ce? Pentru că, în ultima vreme, mi-am dat seama că intransigența românească, a cărei elasticitate m-a amuzat și dezgustat neîncetat în ultimele decenii, este mai mult decît o acrobație publică. A devenit călăuză a unei rătăciri. Tot urmînd vectorii intransigenței ajungem să ne învîrtim în cerc sau, precum nebunii, să cărăm îndîrjiți apă cu ciubărul găurit ca să umplem o groapă.

De vreo douăzeci de ani, a crescut cumva în pălăvrăgeala politică românească tema traseismului. E de rigoare să se înalțe o mînie generalizată cînd se aude că un parlamentar trece de la un partid la altul sau că un primar candidează acum din partea partidului pe care l-a combătut un mandat întreg. Mai nou, chiar președintele Iohannis a simțit că e cazul să spună, intransigent, că el cu traseismul nu, niciodată!

Adică e imoral, nedemn și rușinos cînd un primar trece de la un partid din opoziție la unul de la putere ca să obțină fonduri pentru un obiectiv din localitatea sa, dar e în regulă să fii propus și susținut puternic ca prim-ministru de cea mai coruptă gașcă din istoria postdecembristă a României și apoi să devii președinte făcînd campanie împotriva ei alături de foștii tăi adversari. În cazul primarului e abject, în cazul președintelui e politică sofisticată. E în regulă să fii, în anii 2010, un uselist de primă linie, iar în 2014 un antipesedist curățel, dar ăștia micii (parlamentari, miniștri, consilieri locali) nu au voie să facă și ei aceleași piruete.

Sper să nu vă înfuriați dacă spun că, după părerea mea, dăm prea multă atenție fenomenului numit „traseism”. Treceri de la un partid la altul, ba chiar de la o tabără ideologică la alta, se întîmplă peste tot și sînt firești într-o lume liberă. Oamenii se răzgîndesc și mi se pare că dreptul omului de a se răzgîndi este consecința directă a libertății de a gîndi. Oamenii gîndesc este perfect egal cu oamenii se răzgîndesc. Dacă America, de pildă, gîndea intransigent-românește, Ronald Reagan nu mai ajungea președinte niciodată. Dacă nu știți, marele om de stat american a fost, zece ani, membru la democrați. Apoi a trecut la republicani și a făcut cariera pe care o știm.

De altfel, nu pot înțelege cum poți socoti că e normal, de pildă, ca cineva să-și părăsească soția sau soțul dacă nu se mai înțelege cu ea/el și să se recăsătorească, sau că e normal ca altcineva să-și schimbe religia, să creadă azi într-un gen de Dumnezeu și mîine în altul, dar e inadmisibil ca un parlamentar să-și părăsească partidul și să treacă la altul. Nu mai zic că e normal ca eu, ca alegător, să aleg pe cineva și apoi, după un timp, să mă dumiresc că am ales greșit, să mă răzgîndesc și să aleg data viitoare pe altcineva, dar cel pe care eu l-am ales nu are voie să aibă regrete, răzgîndeli, repoziționări.

Trecerea politicienilor de la un partid la altul este firească într-o lume liberă. Important nu este că se face, ci de ce se face. Dacă mobilul e impur (bani, cedare la șantaj, avantaj personal etc.) este fără îndoială condamnabilă. Dacă mobilul e pur (răzgîndire, oportunism pentru comunitate, descoperirea în timp a unor incompatibilități profunde etc.), atunci nu mi se pare că e ceva neapărat rău.

Atitudinea mea sceptică față de președintele Iohannis (pe care l-am votat de trei ori din patru fără să regret o clipă) nu are legătură cu slalomul politic pe care l-a făcut, ci direct cu prestația sa prezidențială, care mi se pare submediocră. Nici măcar că e un intransigent cinic de extracție pur românească (în privința asta e 100% român!) nu mă deranjează. De aceea, rog bunul cititor al acestui text să înțeleagă că l-am scris mai degrabă ca să lămuresc o anume confuzie în care persistăm noi toți, de multe decenii, decît ca să susțin sau să critic ceva.

Cît despre „traseism”, aș continua să dezvolt subiectul cu mărturisiri din propria experiență…

640px Boulevard Unirii jpg
Cu mîndrie despre România, cu luciditate despre români
România va construi și spitalele regionale și municipale (este greu de spus cînd), pentru că dacă acum este moda stadioanelor, cu siguranță va veni și cea a spitalelor.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Dependența de China
În discursul despre care aminteam mai devreme, Rishi Sunak propunea ca relațiile cu China să fie guvernate de acum înainte de un „pragmatism robust”.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Nota testamentară a lui Constantin Noica
S-au găsit, inevitabil, și hermenuți subtili, care să extindă „marasmul” nicasian asupra „discipolilor”.
Frica lui Putin jpeg
Dr.
Bine, dar de ce totuși au nevoie să-și pună la rever acest păcătos de dr.? Vanitate?
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Doar educația...
Și eu cred că responsabilitatea, respectul pentru ceilalți și hărnicia sînt valorile fundamentale pe care trebuie să le insuflăm celor ce vin după noi.
m simina jpg
Primul SMS din istorie
Fix treizeci de ani, așadar, de la primul mesaj scurt trimis (Short Message Sent) din istorie.
Iconofobie jpeg
Un demon atipic
Ambii reprezintă niște „realități” abstracte, imprecise, încărcate de mister și neclaritate semantică.
„Cu bule“ jpeg
Șofer de duminică
Popularitatea expresiei se reflectă în extinderea tiparului la alte ocupații.
HCorches prel jpg
Voi știți formula permanganatului de potasiu?
Așa era ea, o profesoară severă din cale-afară, la orele căreia nu se auzea nici musca.
radu naum PNG
Putem să vorbim despre un campionat prea mondial de fotbal?
Un minunat Panama-Oman va putea fi savurat la viitoarea Cupă Mondială. Sau un Brazilia – St. Kits şi Nevis, acolo să vezi distracţie! Nu s-au gîndit rău venerabilii.
p 7 WC jpg
Evitabila creștere a extremei drepte germane
Dar nu și în Germania, unde partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD) are, deocamdată, un succes neînsemnat.
Comunismul se aplică din nou jpeg
De ce se opune Austria
Mi-am adus aminte atunci și cum o cunoștință din Oetz mi-a explicat odată că pe văile mai dinspre Elveția mă puteam întîlni cu oameni nesuferiți și încuiați.
O mare invenție – contractul social jpeg
Subiect de drept și drept subiectiv (I)
În limba engleză, termenul subject a rămas fidel sensului etimologic de supus.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Conferințele noastre, viitorul nostru
Cînd generația liceenilor de azi va ajunge la butoanele țării, sînt convins că ne va fi mai bine decît ne este acum!
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Presa acum 85 de ani și azi
Nu mai e vorba de o slujbă publică, destinată să lămurească în vreun fel pe privitor.
Frica lui Putin jpeg
Condiția de înger
abandonînd umanitatea pentru un scurt răstimp, a împrumuta aripile de la îngeri.
AFumurescu prel jpg
Interesul și fesul
Dacă nu mă credeți, întrebați-vă prietenii de pe Facebook, Instagram, Twitter, TikTok și ce alte rețele „sociale” vor mai fi fiind. În lumea virtuală.
m simina jpg
Abraham Lincoln de Ziua Recunoștinței
Abraham Lincoln este primul președinte american care a salvat un curcan de la sacrificare, dar nu cu ocazia Zilei Recunoștinței, ci de Crăciun.
Iconofobie jpeg
Întîmplări întîmplătoare
„Întîmplările” sînt piesele unui puzzle imens ce creionează o imagine aflată dincolo de puterea noastră de cuprindere.
„Cu bule“ jpeg
Vechea gașcă
Originea cuvîntului nu a fost lămurită, deocamdată.
HCorches prel jpg
Nu-i cazul să renunți
Din fericire, chiar și în cadrul acestor formări pe care le mai susținem, constatăm că numărul acestor profesori este în scădere.
p 7 WC jpg
Libertate de expresie pentru cine?
Expresia lui Musk „într-o manieră sănătoasă” permite o gamă largă de interpretări, unele dintre ele foarte restrictive pentru libertatea de expresie.
radu naum PNG
Comunismul se aplică din nou jpeg
Bucureștiul văzut cu alți ochi
Bucureștiul acela, bombardat de americani și apoi și de germani, era încă frumos și bogat.

Adevarul.ro

image
Andreea Antonescu, supărare mare înainte de naștere. Totul are legătură cu fiica sa: „E foarte greu pentru mine“ | adevarul.ro
Deși așteaptă cu nerăbdarea aducerea pe lume a celui de-al doilea copil, Andreea Antonescu are o amărăciune în suflet. Fiica ei a ales să locuiască în SUA, alături de tatăl său, după ce s-a pronuntat divorțul dintre părinții săi.
image
Halep jubilează: Victorie mare în cazul de dopaj. Explicațiile venite pe filiera TAS | adevarul.ro
Simona Halep (31 de ani) poate răsufla ușurată după mult timp.

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.