Într-un final

Substantivele sfîrşit şi final intră în seria, largă, a perechilor de sinonime create prin modernizarea vocabularului românesc în secolul al XIX-lea: nădejde şi speranţă, a sfătui şi a consilia, taină şi secret, slujbă şi serviciu etc.; cum se ştie, s-au introdus atunci, prin împrumut din limbile romanice şi din latină, echivalente noi ale cuvintelor mai vechi, de alte origini. În confruntarea uneori dirijată purist, de cele mai multe ori dezvoltată spontan, cuvintele vechi aveau de obicei avantajul puterii de circulaţie, al numărului mare de sensuri proprii şi figurate, precum şi al cuprinderii în expresii fixe şi în familii lexicale largi; cele noi au fost favorizate, în schimb, de prestigiul cultural şi de moda lingvistică. Cum se întîmplă de obicei în istoria cuvintelor, fiecare pereche a avut soarta ei, conducînd fie la înlocuirea termenului vechi, fie la intrarea în desuetudine a celui nou, fie la persistenţa ambilor, cu diferite grade de specializare.

Poziţia în limbă a substantivului sfîrşit – cuvînt din vocabularul de bază, ca şi verbul din a cărui formă de supin provine (a sfîrşi, de origine slavă) – e inatacabilă. Totuşi, final le apare adesea vorbitorilor de azi ca opţiune stilistică dezirabilă, pasămite mai elegantă: mai apropiată de franceză – de substantivul fin „sfîrşit“, de adjectivul şi substantivul final(e) – şi (fapt semnificativ, dată fiind răspîndirea anglofoniei în ultimii ani) chiar de engleză (adjectivul final, adverbul finally). De fapt, propunerea puristă a secolului al XIX-lea era forma fine: în dicţionarul lui Laurian şi Massim (1871), aceasta e definită şi introdusă în expresii, în locul lui sfîrşit: „estremitate a unui lucru, margine, termin, capăt; din cap pînă-n fine, finele coronă lucrul, fără fine, în fine sau înfine“. Neutrul final (răspîndit mai tîrziu şi provenind din substantivizarea adjectivului) e dublat astăzi de femininul finală (care poate fi explicat tot prin substantivizare, în contexte în care adjectivul apărea pe lîngă substantive feminine, dar şi ca împrumut direct din franţuzescul finale, poate şi din echivalentul său italienesc). În româna actuală, final are sensul general de „încheiere a unui proces“, pe cînd finala are accepţii mai specializate (mai ales în limbajul sportiv).

Oricum, în momentul de faţă final e într-o evidentă ofensivă, manifestată mai ales prin pătrunderea sa în diferite expresii şi locuţiuni. Mai întîi s-a răspîndit locuţiunea în final, înregistrată de Dicţionarul de cuvinte recente al doamnei Florica Dimitrescu, cu un prim citat de acum patru decenii: „În final, noul cartier va găzdui 3700 de familii“ (Scînteia, 11.05.1974). Valoarea specifică a expresiei se poate detecta prin raportare la cele din aceeaşi sferă lexicală, cu unele diferenţe de structură: e apropiată de la sfîrşit – care indică o plasare temporală şi uneori spaţială – şi de în sfîrşit ? conector consecutiv şi concluziv, calchiat în secolul al XIX-lea după fr. enfin ?, dar mai ales de formula pînă la urmă – cu sens temporal, dar şi cu valoare evaluativă, argumentativă, marcînd un deznodămînt aşteptat, dificil.

În ultima vreme, structura cu adevărat contagioasă e într-un final, tot mai des folosită în limbajul jurnalistic: „s-au pus într-un final tunurile pe «blocul groazei» din Iaşi“ (ziaruldeiasi.ro); „Teroristul a ajuns, într-un final, la Penitenciarul Rahova“ (evz.ro); „Într-un final, incidentul s-a terminat cu bine“ (libertatea.ro); „Sînt nevinovat şi asta se va demonstra într-un final“ (digisport.ro) etc. Construcţia produce, deocamdată, o impresie de hibriditate şi preţiozitate, chiar dacă e destul de uşor explicabilă prin plasarea lui final într-o structură mai veche, prin contaminarea între în final şi într-un tîrziu.

Mai rare, din fericire, sînt alte cazuri de substituire a lui sfîrşit prin final în locuţiuni verbale: a lua sfîrşit (formulă calchiată şi ea după fr. prendre fin) devine, mai ales în limbajul comentariilor sportive, a lua final: „Cea de-a XI-a ediţie a luat final astăzi“ (argesmedia.ro); „Turul României pe bicicletă a luat final în zona Arcului de Triumf“ (neatza.a1.ro); „Calvarul a luat final pentru doi foşti «studenţi»“ (gsp.ro); a pune final – „un bolovan apărut pe traseu a pus final cursei“ (cancan.ro). De fapt, pentru orice construcţie cu sfîrşit se pot găsi substituiri prin final: pînă la final („proiectul va înghiţi pînă la final circa 200 mil. euro“, capital.ro), fără de final („cazul fostului agent [...], otrăvit la Londra, pare fără de final“, 9am.ro) etc.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).