Inteligență artificială; cu materialul clientului
…a trecut întîi o boare pe deasupra știrilor: există inteligență artificială! Mai întîi ni s-au deșteptat telefoanele. Atît de tare ni s-au deșteptat, că nu mai putem trăi fără ele. Atît de tare ni s-au deșteptat, că nici nu le mai folosim ca telefoane, ci ca minicomputere. Telefoanele și-au depășit condiția de telefoane. Mai apoi ni s-au deșteptat ceasurile. Atît de tare ni s-au deșteptat, că tot mai puțini putem trăi fără ele. Atît de tare ni s-au deșteptat, că nici nu le mai folosim ca ceasuri, ci ca minicomputere. Și ceasurile și-au depășit condiția de ceasuri. La fel și ochelarii Google. Pare-se că, pe măsură ce devin, artificial, tot mai inteligente, obiectele artificiale din jurul nostru își depășesc, artificial, condiția pentru care au fost create (sic!). Numai noi n-avem cum.
Așa că, mai tîrziu, o coţofană fără ocupaţie a adus o veste-n goană și-a făcut senzaţie: au apărut asistentele virtuale (iată o zonă unde egalitatea de gen mai are încă mult de lucru): Alexa, Siri, Cortana ș.a.m.d. ne-au invadat computerele și nu numai, nerăbdătoare să ne sară în ajutor cu sarcini dintre cele mai diverse – aprind lumina, schimbă posturile, cumpără bilete, ne găsesc melodiile preferate și răspund la întrebări dintre cele mai năstrușnice. De cîteva luni, neîntrebat și nepoftit de nimeni, propriul computer îmi trimite e-mail-uri cînd motivaționale („Încă puțin! Sfîrșitul săptămînii e aproape!”), cînd dojenitoare („Azi-noapte ai petrecut prea mult timp în fața ecranului!”). Vrei, nu vrei, bea Grigore inteligență artificială! De bună seamă, inteligentul computer habar nu are că eu sînt plătit (cînd sînt) să fac ce-mi place, așa că-n cazul meu expresii precum „săptămîna de muncă” sau „programul de muncă” n-au nici o noimă. Pentru computer, eu sînt omul statistic de care vorbea Hannah Arendt acum o jumătate de secol.
Și-atunci zboară veşti contradictorii, se-ntretaie ştirile... Ce e?... Ce e?... Spre podgorii toţi întorc privirile. Iată-l! S-a ivit pe culme ChatBox! (Era cît pe ce să scriu „Ce mai freamăt, ce mai zbucium!”, dar n-ar fi frumos să amestecăm poeții.) Conform atît specialiștilor, cît și bunului-simț, știrea n-ar fi trebuit să provoace mai multă vîlvă decît venirea toamnei în poezia lui Topîrceanu. Nu era absolut nimic senzațional în faptul că un program de computer îți poate strînge datele cerute, îți poate da răspunsuri la întrebări mai mult sau mai puțin complexe, poate compune texte și toate astea în timp ce învață cum să devină tot mai „inteligent”. Programul, nu omul. Gîzele și florile lui Topîrceanu aveau o scuză – nu mai văzuseră toamna și nici nu mai aveau să prindă alta. Gîzele și florile nu supraviețuiesc toamnei. Noi, da. Noi n-avem această scuză, dar ne comportăm la fel.
Într-o clipă, alarmate, ies din şanţuri vrăbiile. La propriu. Elon Musk a declarat că Twitter își va lansa în curînd propriul ChatBox, în vreme ce Google sau Microsoft au făcut-o deja, cu rezultate dintre cele mai năstrușnice. După cum a constatat cu surprindere Bloomberg, de cîteva săptămîni încoace, pentru a deveni sau pentru a rămîne competitivă pe bursă, are, n-are treabă, orice companie trebuie să introducă ceva „Inteligență Artificială” în meniu – pînă și McDonald’s. Or, cînd vine vorba despre spiritul de turmă, n-are nimeni a ne da lecții! Noi ne înghesuim și dăm din coate pînă ajungem în frunte – în fruntea turmei adică. Vorba unui amic cînd nevasta a ajuns să aibă o slujbă bine plătită: „Unde-i papucul ăla, să mă vîr sub el?”.
Cînd deodată un erete, poliţai din naştere, peste baltă şi boschete vine-n recunoaștere. Nimic surprinzător așadar dacă premierul Ciucă și-a luat drept consilier personal ChatBox-ul numit – cum altfel? – Ion. Nu Maria, ci Ion. Hmmm. Honni soit qui mal y pense. Nerăbdător să învețe repede și bine, Ion a încercat să se informeze direct de la sursă. „Ce trebuie să știu despre România?” O întrebare scurtă și la obiect. Răspunsul premierului va reverbera peste secole: „România e o țară frumoasă, cu oameni frumoși!”. Aristotel mulțumea zeilor că l-au făcut grec, nu barbar, om liber, nu sclav, și (scuze!) bărbat, nu femeie. Eu mulțumesc că nu m-a făcut nici Ciucă, nici Ion. Noroc că Ion nu e „robot”, după cum a fost prezentat, că, dac-avea sîrme, la auzul acestui răspuns, se sinucidea cu siguranță prin scurtcircuitare!
Cu poruncă de la centru contra vinovatului, că să-l aresteze pentru siguranţa statului... Pe la 1840 toamna, Alexis de Tocqueville, în faimoasa carte Democrația în America, profetiza că oamenii vor fi din ce în ce mai nemulțumiți de calitatea liderilor pe care singuri și-i aleg și vor încerca să rezolve problema inventînd noi și noi tehnici electorale, schimbînd instituții ș.a.m.d., fără să realizeze că o clasă politică comme il faut nu are cum să rezulte în urma alegerii libere a unui popor de sclavi. Și nu, Tocqueville nu vorbea despre vreo conspirație mondială, vreo Ocultă à la Șoșoacă, ci despre, pardon, sclavia prostiei egalitariene. În politică, la fel ca-n viață, lucrăm cu materialul clientului. Din plumb nu făceau aur decît alchimiștii.
Sîntem o turmă fără păstor, dar o turmă condusă ca toate turmele. O turmă condusă de către spiritul de turmă.
Și-atunci nu ne mirăm cînd colo jos, pe mlaştină, s-a-ntîlnit un pui de cioară c-un bîtlan de baştină. Ce-a făcut „Ion” după ce a învățat că „România e o țară frumoasă, cu oameni frumoși”? A făcut și el precum Ciucă, precum Bode, Ponta ș.a.m.d. – a plagiat! Francezul ar zice „tel maître, tel valet”, atîta doar că „Ion”, inteligentul artificial, nu mai e valetul, ci stăpînul. A plagiat Ion din Platon? Din Shakespeare? Din Eminescu? Ei, aș! A plagiat dintr-un videoclip al unei comune, altminteri de toată lauda, Ciugud. Tel maître, tel valet. Ce-au făcut cei de la Primăria Ciugud? Au intrat în „hora” la modă și l-au mustrat (și iertat, c-un drum) pe „Ion”, pe Facebook. Că doar n-o să ne punem rău cu plagiatorul Ion, care e consilierul lui Ciucă! Cu alte cuvinte, au acceptat „metafora Ion” ca și cum ar fi vorba despre un Ion în carne și oase, că așa e la modă. Ar fi amuzant, dacă n-ar fi dramatic. Nu mă înțelegeți greșit! Una e să îți numești mașina Violeta și să „vorbești” cu ea, alta e să „vorbești” cu „Ion”. Una e să conduci mașina, alta e să te lași condus de ea. Una e să ai o țară frumoasă, alta e să îți bazezi guvernarea pe oamenii frumoși Bode sau Ciucă. Sau Ciolacu. Sau lacu’.
Gîze, flori întîrziate!… Cînd ştiu c-o să vă-ngheţe iarna mizerabilă, mă cuprinde o tristeţe iremediabilă...
P.S. Să nu îndrăznească nimeni să mă acuze c-aș fi plagiat din Topîrceanu pentru că n-am folosit ghilimelele! Doar l-am pomenit în text – întrebați-l pe Bode. Lucian Bode.
Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).
