Inspiraţii

Pînă de curînd, inspiraţia era mai ales o temă profesională a creatorilor de artă, a unei categorii limitate de persoane obligate prin vocaţie sau prin profesie să producă ceva nou (cu ajutorul divinităţii, al muzei sau al unor conexiuni psihice obscure) sau măcar să imite cu talent predecesori mai norocoşi. Verbul a inspira evocă în primul rînd (dacă ne bazăm pe descrierile din dicţionare şi dacă excludem din discuţie accepţia sa fiziologică) tot sfera creativităţii sau a imitaţiei artistice, dar are şi unele sensuri mai generale. E construit cu un complement obligatoriu, care indică rezultatul unei influenţe (inspiră încredere; i-a inspirat un sonet), sau, ca reflexiv, cu un complement care arată sursa (s-a inspirat din...). În ultima ipostază, verbul poate deveni şi un eufemism glumeţ pentru actul şcolar al copiatului sau pentru plagiat (s-a inspirat cam mult din...).

Între timp, graţie unui discurs publicitar şi „motivaţional“ repetitiv, inspiraţia pare să fi devenit o problemă a tuturor. Sîntem inspiraţi de o droaie de lucruri şi persoane – de la parfumuri, coafuri şi mobile de bucătărie la fotografiile cu pisici şi la celebrităţile din muzică şi sport. Verbul a inspira e folosit pînă la saturaţie în revistele pentru femei şi a devenit un cuvînt magic ale publicităţii: vag, pozitiv, evocator de mituri, încărcat de nobleţe artistică şi intelectuală şi înzestrat cu o notă de modernitate. Evident, în română (ca şi în alte limbi) utilizarea lărgită a verbului e în primul rînd un calc semantic după engleză. Diferenţele dintre românescul a inspira (împrumutat în secolul al XIX-lea din franceză) şi verbul englezesc to inspire (tot de sursă latino-romanică, din fr. inspirer şi sursa sa, lat. inspirare) nu sînt foarte mari. Cea mai evidentă e tendinţa verbului românesc de a se construi (nereflexiv) cu un complement care indică efectul (îmi inspiră teamă; mă inspiră să visez), în vreme ce în engleză e adesea posibil ca efectul să rămînă neexprimat, iar sensul să fie unul mai general („a influenţa“, „a încuraja“ etc.). De fapt, dicţionarele noastre mai vechi înregistrau o asemenea construcţie şi în română, atribuindu-i sensul „a entuziasma“ (Şăineanu: vederea oceanului mă inspiră; Scriban: călătoriile mă inspiră).

În momentul de faţă, capacitatea de a inspira este evocată pentru a caracteriza multe lucruri diferite – toate pozitive, desigur. Adesea cuvîntul se referă pur şi simplu la statutul de model, numai bun de imitat: „persoane care te inspiră“ (pilotmagazin.ro); „persoanele benefice din partea ta: oamenii care te inspiră“ (imparte.ro); „români care mă inspiră“ (jurnal.artvisiona.ro); uneori tipul de inspiraţie este chiar explicat, prin efectele sale majore: „sînt persoanele benefice din viaţa ta, acei oameni care te inspiră să crezi în tine, să te bucuri de viaţă şi să fii un om mai bun“ (imparte.ro); „acele femei care, chiar dacă nu sînt celebre, au un impact extraordinar în mediul în care trăiesc şi sînt o sursă de inspiraţie pentru toţi cei din jur“, (cosmopolitan.ro). În alte cazuri, efectul inspiraţiei e mult mai concret: „ţin minte că prima vedetă care m-a inspirat în a face o schimbare radicală a părului a fost Rihanna“ (beautyhairt.wordpress.com); „Vedetele te inspiră – cele mai frumoase rochii cu paiete“ (tonica.ro). A inspira pare uneori sinonim cu „a da idei“: „Reţete de plăcinte cu mere care te inspiră“ (restaurantedelux.ro); „Arctic te inspiră să profiţi de vacanţă“ (ele.ro) – încurajarea produsă de frigider constînd în ideea că poţi pleca în vacanţă lăsînd alimentele în siguranţă. Foarte des, a inspira substituie banalul a plăcea: „Alege imaginea care te inspiră cel mai mult“ (kudika.ro); „Cariera ta te inspiră?“ (opr.ro); „Fii la curent cu noul concept de baie. Care te inspiră pe tine?“ (pecanapea.ro); „Bărbaţii care mă inspiră ştiu să rîdă“ (facebook.com); „un prim semn de mulţumire pentru acel bărbat din viaţa ta care te inspiră“ (mesaj publicitar, zoso.ro). Astfel, simpla preferinţă este înnobilată şi se supune unei ideologii a eficienţei. A inspira oferă o justificare morală şi socială pentru plăcere: evocă o plăcere care pare să conducă spre un rezultat onorabil: o stare pozitivă, o creaţie, o lume mai bună. Ancorată ideologic în dogma gîndirii pozitive, formula care ne inspiră e pretenţioasă şi teribil de clişeizată.

Odată cu acest uz al verbului a intrat în română şi adjectivul inspiraţional, împrumut adaptat al engl. inspirational. Şi sensurile adjectivului („motivant“, „încurajator“ etc.) suferă un proces de extremă extindere, prin circulaţia intensă între domeniul religios şi discursul corporatist, între jargonul dezvoltării personale şi capcanele strategiilor publicitare: „ascultă muzică creştină-inspiraţională“ (soundcloud.com); „Conferinţa inspiraţională «Da, se poate!»“ (facebook); „Poveste inspiraţională: a slăbit 72 de kilograme şi a ajuns de nerecunoscut“ (perfecte.ro).

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).