Înotul în istorie
La un exercițiu de înot, avînd capul scufundat în apă, trecînd cu privirea peste cei doi delfini desenați pe fundul piscinei, se infiltrează o întrebare: de cînd înoată oamenii?
Evident, răspunsul nu este de vreo mare dificultate – dintotdeauna, de cînd lumea și pămîntul și… apa –, dar întrebarea aduce la suprafață o istorie interesant de explorat.
Există încă din preistorie desene din Egipt care înfățișează oameni înotînd. Pare-se că era vorba de procedeul bras (deci cumva acesta este cel mai vechi dintre cele patru tipuri de înot), care presupune o mișcare a brațelor ce imită conturul unei inimi întoarse (remarca nu îmi aparține, dar o împrumut nelimitat). Avînd caracter ritualic sau pur și simplu din nevoia de supraviețuire, înotul era parte importantă și firească din viața oamenilor.
Grecii și romanii nu aveau cum să ignore practicarea acestei activități, care era inclusă în mod obligatoriu în educația elementară a bărbaților. Ca să nu mai spunem de celebrele piscine (încălzite chiar) din Roma antică. În același registru se înscrie și o inițiativă din Japonia secolului al XVII-lea, unde printr-un edict imperial erau impuse studierea și practicarea înotului în școli.
Înaintînd spre vremuri mai apropiate de prezent, ajungem în Marea Britanie a secolului al XIX-lea, unde înotul a fost remarcat și recunoscut oficial pentru prima oară ca sport și ca activitate recreativă. În 1828 a fost deschisă publicului prima piscină interioară destinată înotului, iar în 1837 s-a înființat prima organizație de înot. Ulterior, pînă la finele veacului al XIX-lea, s-au format federații de înot în diferite țări europene și în Statele Unite ale Americii, iar între timp, în 1875, căpitanul britanic Matthew Webb a devenit prima persoană care a traversat Canalul Mînecii înot (aproape 22 de ore de bras).
Înotul s-a remarcat ca sport la nivel internațional cu ocazia includerii în cadrul Jocurilor Olimpice de la Atena din 1896, cînd era un sport destinat exclusiv bărbaților; din 1912 au fost introduse și competiții feminine.
Toate cele patru tehnici de înot (pe lîngă bras, mai sînt procedeele spate, fluture și craul, numit și „stil liber“) au fost îmbunătățite de-a lungul timpului, istoria punîndu-și amprenta, așa cum știe ea mai bine, pe evoluția acestui sport. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de pildă, s-a raționalizat materialul din care se făceau costumele de baie și astfel, pentru a economisi, în 1943 a fost confecționat primul costum de baie din două piese.
Respirația și coordonarea mișcărilor sînt esențiale în înot. Și lipsa fricii. Plus omul de lîngă tine (instructorul, dacă e cazul, și la mine a fost/este). Toate, ca în viață și în istorie.
Altfel, rămîn o romantică incurabilă, am de gînd să îmi perfecționez continuu mișcarea brațelor care imită conturul inimii.
