Închiși în societatea deschisă

Publicat în Dilema Veche nr. 964 din 29 septembrie – 5 octombrie 2022
AFumurescu prel jpg

…pentru că întrebarea a început să mă bîntuie încă de cînd l-am cunoscut pe regretatul Marcel Petrișor și-am început să înțeleg cine au fost și prin ce-au trecut deținuții politici: faptul că, dacă scăpau miraculos cu viață din pușcărie, urmau doar să intre într-o temniță mai mare, numită Republica Socialistă România, cu frontiere strașnic păzite, le-a făcut suferința mai grea sau mai ușoară? N-am îndrăznit niciodată să-i întreb verde-n față (sic!), însă ambele răspunsuri mi se păreau plauzibile, psihologic vorbind. Perspectiva de a schimba o pușcărie mai strîmtă cu una mai încăpătoare te poate deprima sau, dimpotrivă, îți poate da o speranță. Tîrziu, am înțeles că acei supraviețuitori reprezintă o categorie cu totul aparte – cea a oamenilor care, aidoma monahului Nicolae Steinhardt, au reușit să își găsească libertatea interioară în pofida sau chiar datorită închisorilor mai mici sau mai mari din afară în care i-a azvîrlit istoria. Cîți dintre noi, însă, pot îndrăzni să se compare cu această mînă de oameni? Nu văd nici o mînă pe sus.

Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă? În Europa de Est în particular, ideea de societate deschisă a fost popularizată grație fundațiilor înființate în spațiul ex-comunist de către George Soros, dar creatorul conceptului a fost inițial Henri Bergson. După cel de-al Doilea Război Mondial, ideea a fost preluată de către Karl Popper, în faimoasa-i carte Societatea deschisă și dușmanii ei. Redutabil filosof al științei, Popper s-a dovedit ușurel naiv în cazul înțelegerii distincției dintre o societate deschisă și una închisă (însuși titlul cărții denotă o viziune maniheistă, contrară propriilor premise, dar asta ar fi o altă discuție). În viziunea acestuia, o societate închisă este o societate tribală, tradițională, ostilă oricărei schimbări. În contradistincție, societatea deschisă e cea modernă, inamica tribalismului, a tradiției, societatea care, încurajînd comunicarea, sporește toleranța față de diferențe, individualismul, respectul pentru drepturile celuilalt ș.a.m.d. Inițial, globalizarea Internetului și prăbușirea Uniunii Sovietice au părut să-i confirme previziunile. Minunile, însă, ni se spune, țin trei zile, sînt interzise sau îngrașă, iar noile media s-au grăbit să reconfirme înțelepciunea populară. Lumea s-a fragmentat și mai abitir, tribalismele de tot felul au explodat, tradițiile pînă atunci vii au fost rapid mumificate.

Mai potrivită în aceste zile pare a fi metafora „satului planetar” sau „global”, dar nu pentru c-ar corespunde înțelegerii creatorului – canadianul Marshall McLuhan. În anii ’60, „satul planetar” era o variantă ceva mai lesne de înțeles a „societății deschise”. În condițiile unor schimburi accelerate de persoane, informații și bunuri, omenirea întreagă urma să devină interconectată, aidoma unui sat în care toată lumea se știe cu toată lumea și știe ce face toată lumea. Atenție! Sat, nu oraș! O omenire de săteni, adică, nu de orășeni. De țărani, nu de cetățeni. În mod normal, dincolo de hotarele satului, sînt sălbăticia și… orașul. Cînd ieși din sat, te poți întîlni fie cu bestiile, fie cu civilizația (de la civitas = oraș la civis = „cetățean”). Ce te faci, însă, cînd satul e planetar? Cînd dincolo de el nu mai ai nici sălbăticie, dar nici oraș? Nici bestii, dar nici cetățeni? Cînd te trezești închis în satul global? Ce faci? Există mai multe opțiuni, în funcție de caracterul fiecăruia și de conjunctura geopolitică.

De bună seamă, varianta cea mai proastă, vizibilă în aceste zile din Rusia pînă-n Iran, ar fi să negi realitatea, cum o fac Putin sau ayatollah-ul. Ambii, sănătoși sau bolnavi, refuză evidența satului global. Ambii își imaginează că în ziua de astăzi mai poți ține oamenii închiși, la propriu, în bătătura proprie. Ambii își imaginează că, dacă-și închid ochii, Internetul încetează să mai funcționeze. Că realitatea se va plia, înțelegătoare, peste dorințele lor. Închid ochii și rușii de-abia așteaptă să meargă la război. Închid ochii și toți iranienii își iubesc ayatollah-ul, numai dușmanii din interior pretind altfel. Cînd deschid ochii, o fac doar pentru a se privi în oglindă. Iar în oglindă, ambii se văd ca reprezentanții și apărătorii adevăratei civilizații – pravoslavnice sau islamice, n-are importanță –, a căror menire e să salveze lumea de la inevitabila decadență occidentală. Niște țărani. Ambii se cred orășeni însărcinați cu misiuni divine, așa că ambii se dovedesc bestii. După cum spunea Blaise Pascal: „Omul nu e nici înger, nici bestie, dar nenorocirea face că acela ce rîvnește să ajungă înger să sfîrșească prin a deveni bestie”. Acestea sînt, însă, cazuri extreme, vizibile de la o poștă geopolitică și, prin urmare, lesne de diagnosticat, dacă nu și de rezolvat.

În satul planetar, însă, e loc pentru toți și toate – odată văzuți cu sacii supraviețuirii în căruță, ieșiți în afara granițelor fizice și a constrîngerilor materiale iminente, oamenii se relaxează, își suflecă mînecile și-ncep să-și construiască de jur împrejur noi și noi ziduri. Ana lui Manole pune mîna pe mistrie și începe să se zidească singură, de bunăvoie și nesilită de nimeni, dar nu în zidul vreunei mănăstiri, ci al unor închisori – închisori mai mici sau mai mari, mai mult sau mai puțin vizibile, mai mult sau mai puțin strigătoare la cer. Cu cît mai puțin strigătoare la cer, cu atît mai lesne de trecut cu vederea și, deci, cu atît mai periculoase. Început cu ghetoul din Veneția, fenomenul a fost pînă de curînd o impoziție din afară asupra rezidenților dinlăuntru. În zilele noastre nu mai există ghetoizare în societatea deschisă. În schimb, avem nenumărate exemple de autoghetoizare din cele mai varii motive, dar unele care profită din plin de lumea de dincolo de zidurile ghetoului.

Cînd George Simion se încinge cu brîul tradiției și cu transmisiile live pe rețelele de socializare, iar disprețuitorii tradițiilor își caută cu disperare un rost care să-i scoată din depresie și devin activiști, e semn limpede că, în societatea deschisă, problema zidurilor e departe de a fi închisă. Putin cu ale lui, noi, cu ale noastre.

Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.