În faţa uşilor închise

În timpul regimului comunist, la mai toate instituţiile publice şi de stat, accesul nu se făcea pe intrarea principală. Uşile din faţă erau ţinute pentru şefi sau ocazii festive. Altminteri, pentru simpli angajaţi şi pentru cetăţeanul de rînd care avea cîte o problemă, existau tot felul de uşi şi uşiţe dosnice. Era vremea cînd şi la magazine se intra numai prin dos sau nici măcar nu se intra. Cozile la lapte şi la carne se formau în spate, aşa încît să nu se vadă de la stradă. Mizeria era dosită. Prima iniţiativă publică împotriva acestui obicei a fost luată de Victor Ciorbea care, proaspăt ales primar al Capitalei în 1996, şi-a respectat promisiunea electorală de a deschide pentru public uşa din faţă a instituţiei. Pînă atunci, tradiţia de pe vremea comunismului fusese păstrată, iar accesul se făcea prin intrările laterale. Din cîte îmi amintesc din presa de atunci, dorinţa de deschidere a lui Victor Ciorbea a fost primită cu oarecare ostilitate de angajaţii şi consilierii de la Primărie care, cu argumente stranii, susţineau păstrarea tradiţiei uşii închise. Nu s-a ţinut cont de părerea lor, dar, oricum, deschiderea n-a durat mult. Au venit alţi primari şi au închis uşa la loc. Asta pentru că se pare că n-a venit încă de tot vremea ca uşile principale să fie deschise pentru omul de rînd. În ciuda progreselor spre ceea ce se cheamă o societate deschisă, România e încă în mare parte o ţară a uşilor închise. Există încă ministere unde se intră, de regulă, prin spate. Chiar şi adresele lor sînt trecute pe străduţa din dos. Ministerele Justiţiei, al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei sau cel al Finanţelor, de exemplu, figurează pe strada Apolodor, deşi au faţada şi intrările principale pe largul bulevard al Libertăţii. Miniştrii intră prin Libertăţii, restul lumii - prin Apolodor. Chiar şi atunci cînd aceşti miniştri sînt persoane considerate deschise şi luminate, legea intrărilor pare încă făcută de portari şi de femeile de serviciu (bine că nu te pun să te şi descalţi). De bună seamă, obiceiul îşi are rădăcinile la ţară, acolo de unde veneau, de fapt, cei mai mulţi activişti comunişti, rămaşi în bună parte în funcţii importante şi în perioada ulterioară. Tradiţiile urbane, prea firave, n-au făcut faţă asaltului rural din perioada comunistă, cu prelungirile ei cu tot. Pentru că, aşa cum se ştie, ţăranii sînt cei care îşi păstrează camerele bune din faţă şi intrarea principală ferite de folosinţa zilnică, de praf şi de paşii aducători ai omniprezentelor noroaie. Acolo, în camerele bune, sînt puse şi vitrinele cu bibelouri, şi florile de plastic, şi clasicele poze de la nuntă. Ele sînt deschise spre admiraţie doar pentru oaspeţi de seamă sau la nunţi, botezuri şi sărbători. Ţăranii au însă motivele lor practice pentru instituirea acestei reguli. Munca la cîmp se lasă cu noroi, iar grijile gospodăriei nu lasă prea mult răgaz pentru curăţenie, resursele sînt limitate şi încălzirea nu se poate face mereu în toată casa. Cei ajunşi la oraş însă nu par a fi înţeles nici pînă acum că prin instituţiile publice civilizat şi practic e să foloseşti uşile din faţă şi încăperile cele mai spaţioase, pe care să le luminezi cu toate becurile. La fel se întîmplă şi cu negustorii, majoritatea proveniţi tot de pe la ţară, dintre care mulţi tot n-au prins ideea că un magazin e bine să fie cît mai deschis, adică să aibă cît mai multe uşi funcţionale şi cît mai puţine obstacole în calea clienţilor. În ultimii ani, modelele urbane au început să se impună dinspre Occident. Mall-urile au prăvălii cu intrări pe mai multe laturi, treceri dintr-un magazin în altul şi aşa mai departe. Adeseori apare însă cîte un deştept local, cîte un security man care mai blochează cîte o uşă. Puternicul spirit de proprietate recîştigat după 1989 îşi are partea de contribuţie la curentul îngrădirilor. Fiecare proprietar sau administrator ţine să-şi delimiteze teritoriul, chiar dacă acel loc este destinat publicului larg şi un acces cît mai lesnicios ar fi în interesul afacerii. De exemplu, pe Barbu Văcărescu, sînt două supermarketuri construite unul lîngă altul: Kaufland şi Billa. Dacă vrei să le vizitezi pe amîndouă însă, trebuie să ieşi prin stradă, să ocoleşti garduri şi eventual să stai la stopuri. Ideea pare a fi: "dacă ai venit la mine, cumpără de aici, şi nu te mai duce şi la vecin". Poate părea o socoteală în spiritul concurenţei capitaliste, dar paguba vine de la faptul că şi reciproca e valabilă.