În doi peri

În zilele noastre, sînt

vorbele în genere, dar mai ales răspunsurile. Expresia, cît se poate de vie, s-a depărtat într-o oarecare măsură de sensul consemnat în dicţionare. Esenţială nu mai este atît ambiguitatea unui răspuns („neprecizat, nedefinit bine, nehotărît“, „îndoielnic, confuz, echivoc, neclar“, DEX), cît irelevanţa voită, cu intenţie conflictuală şi provocînd inevitabil iritare. Conotaţia negativă e uşor de găsit în utilizările din spaţiul Internetului şi din presa actuală: „Observ că eşti «smardoi» pe forum şi răspunzi mai

în ton de superioritate la toată lumea de pe aici“ (

); „Un răspuns acid,

, poate strica o prietenie“ (

); „e destul o scînteie, o vorbă

un gest, o privire, ca totul să explodeze“ (

). Continuarea confirmă adesea potenţialul agresiv al manierei de comunicare: „nu numai că vă răspunde

dar şi ridică mîna la voi“ (

); „neatentă la comandă, îmi răspunde

să îi repet – vorbesc mai tare (nu exagerat) ca să audă (că am impresia că are probleme auditive) şi îmi închide în faţă“ (

). Foarte des, vorbirea

este atribuită autorităţilor, lipsei de relevanţă a comunicării instituţionale: „Ministerul Economiei şi Comerţului răspunde în doi peri Prefecturii“ (

); „Îi pune beţe în roate Ministerul Transporturilor, care răspunde

la solicitările proiectantului“ (

); „Solicitare cu răspuns «în doi peri» de la Ministerul Educaţiei“ (

). 

Etimologia expresiei poate fi reconstituită pe baza dicţionarelor curente, dar şi datorită supravieţuirii unor uzuri mai vechi: putem descoperi în Internet anunţuri contemporane care conţin formula denotativă veche şi populară de caracterizare a părului animalelor: „Vînd cal

“ (

). În

(DLR, Litera P), expresia este înregistrată cu sensul „care are părul în două culori; sur“, cu care era folosită mai ales pentru animale, dar, prin extensie, şi despre oameni. În contextele originare, formula

desemna două tipuri (două culori) de păr, inclusiv în compoziţia unor ţesături: într-o lege de la 1844 despre pompieri, se descrie un element de uniformă: „mantale de postav

“

, II, 1894, p. 299). Zanne, în

descrie

adică stofă ţesută cu fire de două feţe [=culori] deosebite, şi astfel lucrate ca să se obţină ceea ce se mai numeşte stofă ca guşa porumbelului, sau, în limba franceză,

(III, 284). Se pare că de la acest sens s-a ajuns destul de uşor la ideea de culoare indecisă. La Alecsandri, în „cînticelul comic“

(1850), e pomenită o cuconiţă „cam limonie la faţă şi cu ochii în doi peri“. De la sensul de culoare tulbure e posibil să se fi ajuns la un altul, figurat, dispărut, pe cît se pare, din româna actuală: „ameţit de băutură; cherchelit“; în dicţionarul lui Scriban (1939) e subliniată ambiguitatea stării „un om în doi peri (ca etate sau în privinţa gradului de beţie)“; de fapt, expresia intră în serie cu alte eufemisme ale beţiei:

etc. Cînd în proza lui Eminescu apare „o muiere-n doi peri“

se înţelege din context că e vorba chiar de starea de beţie („sărea de rumpea pămîntul“, „o veselie grotescă, urîtă“). În schimb, un citat cunoscut din Creangă se referă, foarte probabil, la un alt tip de indecizie periculoasă: „Cînd îi omul

să te fereşti de dînsul, c-atunci e cum îi mai rău“

În culegerea lui Zanne este ilustrat şi un alt gen de ambiguitate duplicitară: „Un om

cînd se dă pe lîngă toate partidele“

Tipul de indecizie care – tot prin extindere metaforică – s-a fixat cel mai bine în limbă, cel referitor la vorbire, era deja în uz la sfîrşitul secolului al XIX-lea; Caragiale îl evocă de mai multe ori în articolele sale, în contexte foarte lămuritoare: „Asta va să zică să scapi prin tangentă; cum am zice, să o scalzi, ori să răspunzi,

la o întrebare precisă despre ceva, cu altă întrebare vagă despre altceva“ (

, V, 1938, p. 194).

Nu e greu de înţeles cum s-a ajuns de la pura idee de ambiguitate la desemnarea folosirii ei conflictuale. E o specializare semantică (pe care ar fi bine să o cuprindă şi dicţionarele actuale), la care e posibil să fi contribuit unele asocieri ale pluralului

(evocînd ceva ţepos, o atitudine de respingere) şi chiar expresia

Decisive trebuie să fi fost însă chiar conotaţiile negative ale atitudinii indecise, confuze, înşelătoare.  

Limbaj şi politică

101 cuvinte argotice