Iepurașul de Paște și (ne)rușinarea democrației directe

Publicat în Dilema Veche nr. 862 din 15 - 21 octombrie 2020
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg

…deși, să ne-nțelegem din capul locului, n-am nimic împotriva iepurașului de Paște sau a ouălor de ciocolată, chit că le prefer pe cele vopsite. Nici împotriva lui Moș Crăciun în varianta Coca-Cola nu am nimic. Nici împotriva democrației directe n-am. Dimpotrivă. Avem nevoie și de iepurașul de Paște, și de Moș Crăciun, și de democrația directă. După cum observa Edmund S. Morgan în Inventînd poporul (Inventing the People), orice guvernare are nevoie de povești, de „lasă-mă să cred” (make-believe). „Lasă-mă să cred că poporul are un cuvînt de spus sau lasă-mă să cred că reprezentanții poporului sînt poporul. Lasă-mă să cred că guvernanții sînt slujitorii poporului. Lasă-mă să cred că toți oamenii sînt egali sau lasă-mă să cred cred că nu sînt… Aceste ficțiuni sînt necesare pentru că nu putem trăi fără ele.”

Asta nu înseamnă că nu vine o vreme cînd copiii cresc, devin adulți și înțeleg cum merg lucrurile. Nu se mai supără pe iepurașul de Paște dacă nu găsesc suficiente ouă de ciocolata (sau, poate, nici unul), nici pe Moș Crăciun dacă nu le aduce toate cadourile dorite (sau, poate, nici unul). Și-atunci, de ce continuăm să ne enervăm pe politicieni, de ce ne dezamăgește democrația? Dacă, de bine, de rău, ne-am lămurit cu iepurașul de Paște și cu Moș Crăciun, haideți să ne lămurim nițel cum stă treaba și cu democrația. Vechii greci au inventat atît cuvîntul – „demos” (popor) + „kratos” (putere) –, cît și practica. Pentru ei, însă, ceea ce ce noi numim astăzi „democrație” numai democrație n-ar fi fost. Pentru ei, democrația era directă. „Democrația reprezentativă” nu era democrație (de altfel, vechii greci nici nu aveau în vocabular cuvîntul „reprezentare”.) Nimeni nu mă poate reprezenta, pentru că nu pot delega prin vot pe altcineva să fie cinstit în locul meu sau înțelept în locul meu. Prin urmare, alegerile în democrația ateniană se făceau prin tragere la sorți, pornind de la premisa că orice cetățean e la fel de calificat pentru a conduce treburile cetății (cu excepția generalilor, strategoi, care erau aleși nominal).

A fost un dezastru.

Mult lăudata democrație directă ateniană a supraviețuit, printre prelungite sughițuri oligarhice sau de-a dreptul tiranice, doar vreo două sute de ani. Cifrele sînt relative pentru că, în realitate, pînă și democrația ateniană a fost, mai mult sau mai puțin, un iepuraș de Paște. Toată lumea iubește iepurașii care lasă ouă prin iarbă. Au o singură problemă – nu există. Nici Solon, nici Cleisthenes n-au implementat o democrație directă 100%, iar „perioada de aur” a avut loc sub oblăduirea unui singur om – generalul Pericle. Nici democrația directă din Elveția zilelor noastre nu e, la o privire mai atentă, chiar atît de directă. Dacă istoria ne învață ceva, e că democrațiile directe sînt cu atît mai ineficiente, cînd nu de-a dreptul catastrofale, cu cît încearcă mai mult să implementeze idealul în practică. S-o recunoaștem: ne plac iepurașii! Ne plac ouăle de ciocolată.  Dar imaginea unui iepuraș care chiar s-ar screme să scoată din el ouă de ciocolată ne oripilează. Pe bună dreptate.

Nu surprinzător, pentru fondatorii Statelor Unite, ideea unei democrații directe era anatema. Pînă pe la începutul secolului al XIX-lea, a fi etichetat „democrat” echivala cu eticheta de „anarhist” de astăzi (sau mai rău, pentru că, mai nou, a fi anarhist e, pentru mulți, un titlu de mîndrie). De la George Washington și John Adams la Alexander Hamilton și chiar la „democratul” Thomas Jefferson, discursurile și scrisorile vremii sînt împănate de acuze la adresa democrației, văzută ca „legea gloatei” (mob rule) sau de-a dreptul o „otravă” care doar diluată poate fi înghițită (Hamilton). Ceea ce fondatorii SUA aveau în minte era o republică, nu o democrație (directă). Doar cîțiva radicali, alde Thomas Paine, credeau că o democrație directă ar reprezenta idealul, iar cea reprezentativă doar un soi de rău necesar. Pentru majoritatea, precum James Madison, democrația reprezentativă era net superioară celei directe, pentru că avea abilitatea de a filtra și îmbunătăți – prin reprezentanți și prin instituții – umorile veșnic schimbătoare ale mulțimilor mai mult sau mai puțin infantile. Pînă la apariția partidelor de mase, existența unei „aristocrații naturale” era indisputabilă.

E bine ca, dacă tot admirăm America și-o tot dăm de exemplu, să știm de ce-o facem. Să realizăm că noile media au spart zăgazurile pe care fondatorii Statelor Unite s-au căznit din răsputeri să le ridice împotriva democrației directe, la Philadelphia, cînd au conceput noua Constituție (în secret, cu ferestrele închise și accesul mulțimilor interzis de gardieni înarmați). Și-atunci de ce ne învinețim de indignare pe Facebook, Instagram sau alte media? Ca adulți, știm că nu are rost să ne supărăm pe iepuraș dacă nu găsim ouă de ciocolată, pentru că știm că noi sîntem iepurașul. Copiii se supără, pentru că nu știu ce știu adulții. Cumva, însă, atunci cînd vine vorba despre democrație, uităm. Uităm că sîntem deopotrivă adulții responsabili cu ouăle, dar și copiii care se bucură cînd le găsesc. Uităm că sîntem și iepurașul, și copiii. Și, cu cît mai multă democrație directă avem, cu atît mai mult uităm să fim adulți responsabili. Iar noile media taman asta încurajează – democrația directă. Adică un proces de infantilizare accelerată, la scară planetară, cu o intensitate de neconceput înainte. Ne tragem în cap cu „hashtags” (#) și cu milioane de „followers”, îmbufnați precum o turmă de „domni Goe”, gata să toarne dulceață în galoșii oricărui adult.

Dar să ne facem iluzia că putem renunța la iluzii e cea mai facilă, deci și cea mai periculoasă, iluzie. Așa se poate renunța la democrație. Nu vom renunța la Facebook decît pentru Instagram, la Instagram pentru Twitter, la Twitter pentru TikTok și ce va mai urma. Dar nu putem renunța la iluzia democrației pentru că, vorba lui Churchill, altă iluzie mai bună nu există. Nu putem renunța la principiul egalității aplicat inteligenței, cum spunea Tocqueville. Ceva-ceva, însă, putem face. Să începem prin a ne rușina de propria noastră nerușinare. Nu e nici o rușine să ne bucurăm cînd găsim cîte un ou de ciocolată sau un cadou sub pomul de Crăciun. Nerușinare e să ne supăram dacă nu le găsim. Pentru că tot noi trebuia să îl punem acolo. Iar dacă tot nu putem renunța la noile media, măcar să le folosim cu rușinea adultului care înțelege că se enervează fiindcă-și fură singur căciula. Ne vedem pe Facebook! TikTok!

Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.