Iarăşi despre drumuri
Potrivit unui anunţ recent, prima porţiune din autostrada Bechtel va fi dată în folosinţă la sfîrşitul anului. Ar fi vorba de 25 de kilometri. Mai vechi promisiuni spuneau că primii 40 de kilometri vor fi daţi în folosinţă în această vară. Ulterior, din lungimea promisă s-au mai tăiat cinci kilometri, iar acum, socoteala s-a scurtat la 25 de kilometri, în vreme ce timpul de execuţie s-a lungit cu cîteva luni. Dacă ar fi să facem un calcul proporţional, care de altfel s-a mai făcut, ar însemna că dacă în fiecare an s-ar termina cîte 25 de kilometri de autostradă, pentru cei 400 de kilometri totali ai porţiunii Braşov-Borş (care întreagă nu acoperă nici măcar distanţa dintre Capitală şi graniţa de vest) ar fi necesari 16 ani. Asta dacă nu se mai întîmplă ceva neprevăzut sau dacă nu cumva se vor da în folosinţă cîte 25 de kilometri în fiecare an electoral, adică din patru în patru ani. Atunci ar însemna că 400 de kilometri vor fi gata în 64 de ani. Copiii noştri vor fi bătrîni şi nu e prea sigur nici că vor mai exista automobile. Dar să presupunem că lucrarea se va termina totuşi într-un timp mai rezonabil. Pot deja să-mi imaginez ce titluri vor apărea atunci în presă: "autostradă de doi lei", "constructorii şi-au bătut joc", "asfalt ondulat" şi altele. Presupun că nimeni n-a trecut în contract ideea că o autostradă construită în secolul XXI trebuie să aibă pe margine panouri împotriva vînturilor şi viscolului, sau care să izoleze fonic împrejurimile. Un scandal a izbucnit cînd organizaţii ecologiste au cerut garanţii că autostrada nu va deranja habitatul animalelor sălbatice. Pare un moft, dar şi în Ungaria fostă comunistă, autostrăzile sînt traversate de poduri verzi menite să permită circulaţia animalelor dintr-o parte în alta. Poate că la noi se mizează pe faptul că animalele vor traversa chiar autostrada, după ce localnicii vor rupe gardurile de protecţie prin diverse locuri. Cît despre panourile de protecţie anterior amintite, nici în Ungaria n-au fost construite. Aşa că atunci cînd e viscol, pe la curbele sau viaductele care străbat văi se adună zăpada, ceea ce poate provoca accidente în lanţ (am văzut cu ochii mei o astfel de situaţie cînd, pe viscol, autostrada din apropiere de Gyor, cu tot asfaltul ei nou şi neted, era blocată de o mulţime de asemenea accidente, în vreme ce dincolo de graniţa cu Austria, pe asfaltul care era, ce-i drept, ceva mai vechi şi mai ondulat, nu exista fulg de zăpadă sau părere de gheaţă). La noi însă, nu se întrevede mai mult decît o (foarte) viitoare panglică de beton, fără multe nuanţe şi complicaţii. Observăm că autostrada spre Constanţa nu are nici acum acele spaţii de servicii funcţionale, iar panourile electronice sînt în continuare un element pur decorativ. Cînd ninge ceva mai tare (cum s-a întîmplat astă-iarnă), circulaţia se întrerupe cu zilele. Despre o altă porţiune de autostradă în fază de construcţie, Bucureşti-Ploieşti, am aflat că s-a întrerupt din cauză că nu poate străbate o porţiune de pădure declarată rezervaţie naturală. Se poate pune o întrebare îndeajuns de legitimă: cum de nu s-a gîndit nimeni la asta atunci cînd s-a întocmit proiectul? Nu a observat nimeni că acolo e o pădure protejată de lege? Ei bine, eu cred că oamenii chiar s-au gîndit la asta dinainte. Tot aşa cum unii se gîndesc să-şi cumpere terenuri în calea viitoarei autostrăzi. În sfîrşit, concluzia, după ce am văzut pînă acum, e că nu trebuie să ne facem iluzii în privinţa autostrăzilor. Sîntem ultima ţară din Europa la acest capitol şi nimeni nu ameninţă să ne ia locul. Ce ne facem însă cu şosele obişnuite care deja există? Despre porţiunea de drum european dintre Orşova şi Caransebeş, de exemplu, s-a scris recent chiar în această revistă, atunci cînd s-a amintit că însăşi preşedinta parlamentului german, Susane Kastner, s-a îngrozit străbătînd-o şi a descris-o ca pe o mare ruşine. Am trecut şi eu recent pe acolo şi am constatat că e o adevărată catastrofă. Se invocă ideea că porţiunea e în construcţie. Dar există părţi refăcute şi deja cu valuri. Zonele în construcţie sînt de fapt un fel de drum forestier cu semafoare, plin de praf şi pe care nu lucrează nimeni. Părţile pe care nici nu s-a început refacerea sînt ca bombardate. Drumul acela e prost de zeci de ani şi asta o ştiu mulţi şoferi care au circulat pe acolo, de pe la sfîrşitul anilor â80 şi pînă astăzi. Întrebarea e cum a fost posibil ca un drum european să fie lăsat într-o aşa paragină? În atari condiţii, ce să mai vorbim despre drumurile judeţene şi comunale! De curînd, ministrul Economiei şi Finanţelor a spus că va propune un program de alocare a circa 20 de miliarde de euro pînă în 2013 pentru drumuri şi căi ferate. Asta după ce a constatat în campania electorală că, pentru multe comunităţi, drumurile au devenit o adevărată "traumă colectivă". Mă tem că "trauma" asta e de fapt o tradiţie pe care nici măcar banii nu o vor putea schimba. E tradiţia unei administraţii, mai nesimţite ca asfaltul.
