Hopa sus, pe valul patru!

Publicat în Dilema Veche nr. 912 din 30 septembrie – 6 octombrie 2021
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg

Așadar, „valul patru” e aici. Românii urcă pe creasta lui așa cum au urcat și au coborît și pe celelalte trei – zgomotos. Unii strigă exasperați, alții rămîn betonați într-o indestructibilă neîncredere. A venit iarăși vremea Pythiilor și a Sibilelor. Stoluri de cobe se ridică pe cerul mediatic al țărișoarei. Încercănată, dna dr. Beatrice Mahler anunță iarăși zilnic că nu mai sînt locuri la ATI și la morgă. Neptunian, prof. Răzvan Cherecheș scoate iarăși teribilele lui grafice. Nimeni n-a stat să vadă dacă ceea ce ne spuneau graficele în valurile 1-3 s-a adeverit sau nu. În România, mai nimeni nu ține minte. Chiar dacă unii, foarte puțini, țin minte, nimeni nu verifică. Și chiar dacă mai sînt cîțiva – doi-trei – care țin minte și verifică, oricum nu contează. Oamenii zic tot ce ziceau și cred tot ce credeau. Iar dramatismul celor care vorbesc în termeni apocaliptici crește anume cînd văd că poporul nu e deloc mișcat. Nu știu cum o fi la alții, dar la noi s-a format o „elită” conștientă de pericol care e tot mai enervată de marea masă ce pare inertă, deloc impresionată. Inconștientă, cum s-ar zice.

Guvernul? Ah, cu Guvernul e altă poveste. El balansează între această „elită” și masă. „Elita” COVID ar vrea măsuri dure, obligatorii, îndeplinite cu forța; masa vrea să fie lăsată în pace, în plata ei. Guvernul, că de-aia e Guvern, ezită admirabil între unii și alții.

Primele trei valuri nu au adus schimbări majore în radiografia interioară a națiunii. „Elita” COVID e tot mai unită, dar și taberele celor care nu au încredere în nimic din ce este oficial și a celor care știu ei mai bine sînt fortificate. De partea aceasta, a masei antielitiste, găsim două specii de români foarte interesante, care merită atent privite, căci nu sînt puțini. Primii, cum zic, nu cred nici o iotă din orice spun oficialitățile. Guvernul, doctorii, primăriile, ca și corporațiile și televiziunile sînt acolo ca să ne mintă. Ne iau drepturile, ne sterilizează, ne senilizează. Ei nu mai stau să asculte ce anume zice comunicatul oficial – simplul fapt că e oficial îl invalidează. Știrile în care cred acești neîncrezători sînt întotdeauna cele din surse umbroase, căci adevărul e ceva clandestin prin însăși natura lui și antioficial prin definiție. Zice Guvernul că se moare, știrea credibilă pentru ei e că nu se moare; zice Guvernul că crește infectarea, știrea credibilă e că nu crește; zice Guvernul că vaccinul ajută, știrea credibilă e că nu ajută la nimic, ba dimpotrivă, mai rău face.

Intratabilii neîncrezători se amestecă adesea cu specia celor care știu ei mai bine – mai bine decît doctorii, decît guvernele lumii, decît cercetătorii și decît oricine, în general. N-ai ce le face! Cred că toți avem cel puțin un cunoscut care îți explică virusul ăsta mai bine decît orice virusolog din lume și-ți spune clar, răspicat, chiar răstit.

La o primă vedere, urcăm pe valul patru mai calmi decît am făcut-o cu celelalte. Luăm valurile din ce în ce mai ușor. Pe de o parte, ne-am obișnuit. Pe de alta, sîntem (mulți dintre noi) vaccinați și credem că vaccinul, totuși, ajută la ceva. Nu mai sîntem complet expuși așa cum am fost în primăvara anului 2020. Mă grăbesc să salut această potolită abordare, căci convingerea mea de la primul val nu s-a schimbat, anume că vom trăi mult cu această pandemie, că va reveni (alfabetul grecesc are multe litere!) și că trebuie să conviețuim, nu să conmurim cu acest coronavirus. Ideea că fiecare val va trebui întîmpinat cu isterii, spaime, lockdown și acuze tragice de genul „din cauza ta mor oameni” mi se pare mai periculoasă decît epidemia însăși.

Fidel unui gînd mai vechi, cum că în cazul acestei pandemii e mult mai folositor să ne întrebăm pentru ce o trăim decît de ce o trăim, încerc să deslușesc. Ce vrea de la noi această ciudată împrejurare? Ce ne spune experiența aceasta pandemică despre noi înșine? Mai prosperi ca niciodată, mai confortabili ca niciodată, mai curați ca niciodată, mai longevivi ca niciodată, mai citiți ca niciodată, încrezători în știința care face cu natura toate giumbușlucurile imaginabile și neimaginabile, fani ai tehnologiei care ne scoate din absolut orice problemă (unii) sau credincioși într-un Dumnezeu care îngăduie multe, dar ne păzește de cele rele (alții) sîntem noi. Ce gen de provocare este acest virus, de fapt?

Probabil că primul lucru de observat pînă acum este cît de fragilă e coeziunea corpului nostru social. Diferența dintre susținătorii și contestatarii vaccinului e teribilă și a ajuns deja la confruntare verbală deschisă. Ea se conjugă imediat cu diferențele ideologice și cu opțiunile politice, așa, ca să fie linia frontului și mai clară. Modul în care se detestă românii unii pe alții în aceste vremuri este, aș zice, exemplar. Și dacă tot am adus vorba de ideologii, pandemia asta ne oferă un spectacol uman în care putem vedea, iarăși, cît de schimbători și contradictorii sîntem. Mai ales cînd ne propunem să fim consecvenți și ireproșabili. Priviți!

Cei care se opun din principiu obligativității vaccinării astăzi, invocînd încălcarea libertăților, trebuie să știe că se găsesc în siajul ideologiei „fac ce vreau cu trupul meu”, care justifică avortul, prostituția, consumul de substanțe din acelea și excesele liber consimțite, în general. „Eu decid ce fac cu trupul meu, nu statul, șeful, familia, Biserica sau vreo tradiție!” este ideologia simplă și „eliberatoare” a hippioților „free love” de acum 60 de ani care a dus astăzi la acceptarea schimbării de sex și a eutanasiei, de pildă.

Stînga progresistă actuală, eredele legitim al acelor mișcări, susține obligativitatea vaccinării. Mai precis, un drept al statului asupra cetățeanului de a-i înțepa epiderma cu un ac și a-i introduce pe această cale în organism o substanță despre care tot el, statul, a decis că îi face bine, indiferent dacă cetățeanul vrea sau nu. Vă imaginați cum suna așa ceva în urechile venerabililor progresiști, tineri, frumoși, liberi și pletoși din anii ʼ60-ʼ70? Odios! Epiderma nu se înțeapă decît cu acul pe care-l vreau eu și în organismul meu intră doar ce substanță vreau eu! – ar susține hippioții de atunci, cum susțin și conservatorii antivacciniști de azi.
Conservatorii de atunci vedeau în „doctrina eliberării trupului” o revenire la barbarie, la primitivism, o subminare a civilizației. Aceștia credeau că există niște limite în a dispune de tine însuți, că „habeas corpus” înseamnă ceva foarte clar, nu e o metaforă general acoperitoare. În fond, „habeas corpus” nu înseamnă că nimeni nu poate fi niciodată arestat, ci că nimeni nu poate fi niciodată arestat fără un mandat legal emis de către o autoritate îndrituită să emită mandate de acest gen. Conservatorii, mari iubitori de „habeas corpus”, erau și mari iubitori ai ordinii sociale. Nu poți dispune cum vrei de trupul tău, la modul absolut, și sînt situații în care anumite intervenții sau abțineri sînt obligatorii pentru că nu-ți poți folosi libertatea de a dispune de corpul tău într-un mod vătămător pentru valorile comunitare. Ei bine, exact urmașii acestor conservatori sînt astăzi de părere că ei sînt deplin suverani pe corpul lor și orice încercare de a-i obliga să facă ceva anume, adică să se vaccineze, este o oribilă violare a unui drept sacru. Răspîndirea unui virus foarte contagios contează mai puțin; sănătatea publică e o vorbă „de dînșii inventată” ca să ne ia drepturile. Pe scurt: progresiștii de azi vorbesc precum conservatorii de ieri, iar conservatorii de azi vorbesc precum progresiștii de ieri. De multe ori, cred că Dumnezeu rîde de noi. Mai ales cînd ne vede cît de serioși sîntem în pornirile contradictorii și haotice cu care apărăm, desigur, principii mari!!!

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
Panourile solare, un dezastru ecologic care așteaptă să se întâmple? Ce spun experții
În timp ce sunt promovate în întreaga lume ca o armă crucială de reducere a emisiilor de carbon, panourile solare pot provoca un dezastru ecologic după 25-30 de ani, cât este durata lor de viață.
image
Cauzele cutremurelor din vestul României. INFP: „Asta pune o presiune enormă”
Cutremurul din Arad s-a simțit în Ungaria, Croația și Serbia. Seismologii explică ce cauze produc cutremurele din zona de vest a țării.
image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.