Hopa sus, pe valul patru!

Publicat în Dilema Veche nr. 912 din 30 septembrie – 6 octombrie 2021
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg

Așadar, „valul patru” e aici. Românii urcă pe creasta lui așa cum au urcat și au coborît și pe celelalte trei – zgomotos. Unii strigă exasperați, alții rămîn betonați într-o indestructibilă neîncredere. A venit iarăși vremea Pythiilor și a Sibilelor. Stoluri de cobe se ridică pe cerul mediatic al țărișoarei. Încercănată, dna dr. Beatrice Mahler anunță iarăși zilnic că nu mai sînt locuri la ATI și la morgă. Neptunian, prof. Răzvan Cherecheș scoate iarăși teribilele lui grafice. Nimeni n-a stat să vadă dacă ceea ce ne spuneau graficele în valurile 1-3 s-a adeverit sau nu. În România, mai nimeni nu ține minte. Chiar dacă unii, foarte puțini, țin minte, nimeni nu verifică. Și chiar dacă mai sînt cîțiva – doi-trei – care țin minte și verifică, oricum nu contează. Oamenii zic tot ce ziceau și cred tot ce credeau. Iar dramatismul celor care vorbesc în termeni apocaliptici crește anume cînd văd că poporul nu e deloc mișcat. Nu știu cum o fi la alții, dar la noi s-a format o „elită” conștientă de pericol care e tot mai enervată de marea masă ce pare inertă, deloc impresionată. Inconștientă, cum s-ar zice.

Guvernul? Ah, cu Guvernul e altă poveste. El balansează între această „elită” și masă. „Elita” COVID ar vrea măsuri dure, obligatorii, îndeplinite cu forța; masa vrea să fie lăsată în pace, în plata ei. Guvernul, că de-aia e Guvern, ezită admirabil între unii și alții.

Primele trei valuri nu au adus schimbări majore în radiografia interioară a națiunii. „Elita” COVID e tot mai unită, dar și taberele celor care nu au încredere în nimic din ce este oficial și a celor care știu ei mai bine sînt fortificate. De partea aceasta, a masei antielitiste, găsim două specii de români foarte interesante, care merită atent privite, căci nu sînt puțini. Primii, cum zic, nu cred nici o iotă din orice spun oficialitățile. Guvernul, doctorii, primăriile, ca și corporațiile și televiziunile sînt acolo ca să ne mintă. Ne iau drepturile, ne sterilizează, ne senilizează. Ei nu mai stau să asculte ce anume zice comunicatul oficial – simplul fapt că e oficial îl invalidează. Știrile în care cred acești neîncrezători sînt întotdeauna cele din surse umbroase, căci adevărul e ceva clandestin prin însăși natura lui și antioficial prin definiție. Zice Guvernul că se moare, știrea credibilă pentru ei e că nu se moare; zice Guvernul că crește infectarea, știrea credibilă e că nu crește; zice Guvernul că vaccinul ajută, știrea credibilă e că nu ajută la nimic, ba dimpotrivă, mai rău face.

Intratabilii neîncrezători se amestecă adesea cu specia celor care știu ei mai bine – mai bine decît doctorii, decît guvernele lumii, decît cercetătorii și decît oricine, în general. N-ai ce le face! Cred că toți avem cel puțin un cunoscut care îți explică virusul ăsta mai bine decît orice virusolog din lume și-ți spune clar, răspicat, chiar răstit.

La o primă vedere, urcăm pe valul patru mai calmi decît am făcut-o cu celelalte. Luăm valurile din ce în ce mai ușor. Pe de o parte, ne-am obișnuit. Pe de alta, sîntem (mulți dintre noi) vaccinați și credem că vaccinul, totuși, ajută la ceva. Nu mai sîntem complet expuși așa cum am fost în primăvara anului 2020. Mă grăbesc să salut această potolită abordare, căci convingerea mea de la primul val nu s-a schimbat, anume că vom trăi mult cu această pandemie, că va reveni (alfabetul grecesc are multe litere!) și că trebuie să conviețuim, nu să conmurim cu acest coronavirus. Ideea că fiecare val va trebui întîmpinat cu isterii, spaime, lockdown și acuze tragice de genul „din cauza ta mor oameni” mi se pare mai periculoasă decît epidemia însăși.

Fidel unui gînd mai vechi, cum că în cazul acestei pandemii e mult mai folositor să ne întrebăm pentru ce o trăim decît de ce o trăim, încerc să deslușesc. Ce vrea de la noi această ciudată împrejurare? Ce ne spune experiența aceasta pandemică despre noi înșine? Mai prosperi ca niciodată, mai confortabili ca niciodată, mai curați ca niciodată, mai longevivi ca niciodată, mai citiți ca niciodată, încrezători în știința care face cu natura toate giumbușlucurile imaginabile și neimaginabile, fani ai tehnologiei care ne scoate din absolut orice problemă (unii) sau credincioși într-un Dumnezeu care îngăduie multe, dar ne păzește de cele rele (alții) sîntem noi. Ce gen de provocare este acest virus, de fapt?

Probabil că primul lucru de observat pînă acum este cît de fragilă e coeziunea corpului nostru social. Diferența dintre susținătorii și contestatarii vaccinului e teribilă și a ajuns deja la confruntare verbală deschisă. Ea se conjugă imediat cu diferențele ideologice și cu opțiunile politice, așa, ca să fie linia frontului și mai clară. Modul în care se detestă românii unii pe alții în aceste vremuri este, aș zice, exemplar. Și dacă tot am adus vorba de ideologii, pandemia asta ne oferă un spectacol uman în care putem vedea, iarăși, cît de schimbători și contradictorii sîntem. Mai ales cînd ne propunem să fim consecvenți și ireproșabili. Priviți!

Cei care se opun din principiu obligativității vaccinării astăzi, invocînd încălcarea libertăților, trebuie să știe că se găsesc în siajul ideologiei „fac ce vreau cu trupul meu”, care justifică avortul, prostituția, consumul de substanțe din acelea și excesele liber consimțite, în general. „Eu decid ce fac cu trupul meu, nu statul, șeful, familia, Biserica sau vreo tradiție!” este ideologia simplă și „eliberatoare” a hippioților „free love” de acum 60 de ani care a dus astăzi la acceptarea schimbării de sex și a eutanasiei, de pildă.

Stînga progresistă actuală, eredele legitim al acelor mișcări, susține obligativitatea vaccinării. Mai precis, un drept al statului asupra cetățeanului de a-i înțepa epiderma cu un ac și a-i introduce pe această cale în organism o substanță despre care tot el, statul, a decis că îi face bine, indiferent dacă cetățeanul vrea sau nu. Vă imaginați cum suna așa ceva în urechile venerabililor progresiști, tineri, frumoși, liberi și pletoși din anii ʼ60-ʼ70? Odios! Epiderma nu se înțeapă decît cu acul pe care-l vreau eu și în organismul meu intră doar ce substanță vreau eu! – ar susține hippioții de atunci, cum susțin și conservatorii antivacciniști de azi.
Conservatorii de atunci vedeau în „doctrina eliberării trupului” o revenire la barbarie, la primitivism, o subminare a civilizației. Aceștia credeau că există niște limite în a dispune de tine însuți, că „habeas corpus” înseamnă ceva foarte clar, nu e o metaforă general acoperitoare. În fond, „habeas corpus” nu înseamnă că nimeni nu poate fi niciodată arestat, ci că nimeni nu poate fi niciodată arestat fără un mandat legal emis de către o autoritate îndrituită să emită mandate de acest gen. Conservatorii, mari iubitori de „habeas corpus”, erau și mari iubitori ai ordinii sociale. Nu poți dispune cum vrei de trupul tău, la modul absolut, și sînt situații în care anumite intervenții sau abțineri sînt obligatorii pentru că nu-ți poți folosi libertatea de a dispune de corpul tău într-un mod vătămător pentru valorile comunitare. Ei bine, exact urmașii acestor conservatori sînt astăzi de părere că ei sînt deplin suverani pe corpul lor și orice încercare de a-i obliga să facă ceva anume, adică să se vaccineze, este o oribilă violare a unui drept sacru. Răspîndirea unui virus foarte contagios contează mai puțin; sănătatea publică e o vorbă „de dînșii inventată” ca să ne ia drepturile. Pe scurt: progresiștii de azi vorbesc precum conservatorii de ieri, iar conservatorii de azi vorbesc precum progresiștii de ieri. De multe ori, cred că Dumnezeu rîde de noi. Mai ales cînd ne vede cît de serioși sîntem în pornirile contradictorii și haotice cu care apărăm, desigur, principii mari!!!

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Mii de tineri ruși mor în războiul din Ucraina. Familia unui soldat de 18 ani ucis pe front: „Abia aștepta să se înroleze”
Moscova cheltuiește milioane de euro pentru a încerca să modeleze o nouă generație dispusă să își dea viața în serviciul militar.
image
Pericolul din prăjituri. Substanța cu aromă de unt care ne poate afecta ADN-ul
Un nou studiu a descoperit că substanțele chimice dăunătoare pentru ADN ar putea să se ascundă în dulciurile preferate.
image
Un bărbat de origine romă care a violat o fată de 12 ani scapă de pedeapsă. Instanța a decis că „face parte din cultura sa”
Un tribunal spaniol a achitat un bărbat care a violat o fetiță de 12 ani, după ce a stabilit că relația lor face parte din cultura romă, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Efectele surprinzătoare ale prezenței ofițerilor ruși în Bucureștiul anului 1877
În cadrul Războiului ruso-turc din 1877, după declararea de Război Imperiului Otoman, trupele ruse intră în România, în drum spre Turcia. Ca urmarea a acestui fapt, Bucureștii lui 1877 sînt luați cu asalt de ofiţerii ruși, gata să-și cheltuiască banii nebunește.
image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.