Halloween. Banalitatea prostiei revoltate
…pentru că zilele trecute – pe 31 octombrie, mai precis –, în America (și nu numai) s-a sărbătorit Halloween-ul. De fapt, la fel ca toate sărbătorile americane – laice sau religioase –, din punct de vedere comercial, „sărbătoarea” a început de mai bine de-o lună, de cînd magazinele s-au umplut de dovleci și de schelete, de pînze de păianjen și de vrăjitoare cu mături și pălării țuguiate. De la cafeaua de la Starbucks cu gust de dovleac la reclamele cu biscuiții Oreo, toate firmele și toate brand-urile s-au întrecut unele pe celelalte pentru a se prezenta – cumva, oricum – ineluctabil legate de Halloween. Ceva de speriat! Un necunoscător în subtilitățile psihologiei infantile și ale comerțului ar fi șocat să vadă copii de grădiniță ademeniți cu capete de mort, ba chiar și cărucioare în care proaspeții părinți își afișează mîndri bebelușii deghizați în vampiri însîngerați. E o afacere rentabilă. Numai pentru costumele înfricoșătoare ale animalelor de companie se estimează că americanii au cheltuit anul acesta peste o jumătate de miliard de dolari.
Un fenomen de-o asemenea amploare merită o înțelegere mai bună, cu atît mai mult cu cît, păstrînd proporțiile, a devenit popular și-n România ultimilor treizeci de ani. Înainte însă de-a vă sufleca, din reflex, mînecile moralizator-ortodoxe, mă grăbesc să precizez că, în ciuda acuzațiilor de păgînism, ba chiar de satanism, auzite și după tragedia de la Colectiv, Halloween e o sărbătoare creștină. În fapt, datează de dinaintea Consiliului de la Niceea din anul 325 și era dedicată inițial comemorării sfinților și a martirilor de care, la începuturi, Biserica nu ducea lipsă. Etimologic vorbind, Halloween vine de la Hallows’ Eve sau chiar All Hallows Eve. În engleza veche, „hallows” era cuvîntul pentru „sfinți” (în rugăciunea Tatăl Nostru încă se mai păstrează „hallowed be Thy name” pentru „sfințească-se numele Tău”), iar „Eve” este Ajunul. N-o mai lungesc: Halloween e Ajunul sărbătorii Tuturor Sfinților – prin extensie, a tuturor morților. Cum inițial nu exista o dată fixă, majoritatea primelor biserici sărbătoreau Ziua Morților primăvara. La ortodocși, „Moșii” (de la strămoșii adormiți) se sărbătoresc în ziua de dinaintea Rusaliilor, dar la catolici, pe 1 noiembrie. (Sub influență catolică, și-n multe biserici transilvănene se face pomenirea morților și pe 1 noiembrie.)
Și-atunci? Cum „de acolo” am ajuns „aici”? Cum de la o sărbătoare cît se poate de creștină, ba încă una dedicată rugăciunii pentru odihna sufletelor „moșilor” știuți și neștiuți, am ajuns la spectacolul de-acum, unul care pendulează nonșalant între grotesc și kitsch? Cum am ajuns de la nevinovații dovleci goliți și sculptați sub formă de felinare la scheletele din ce în ce mai realiste de oameni, de cîini sau pisici, la vrăjitoare buboase și vampiri cîtuși de puțin la fel de seducători precum vrăjitorii și vrăjitoarele din Harry Potter sau vampirii din The Vampire Diaries? Cum am ajuns de amintirea morții nu mai pune pe gînduri, nu mai e „începutul a toată înțelepciunea”, ci, dimpotrivă, stîrnește entuziasmul mulțimilor? Cum am ajuns să dezgolim de sens pînă și moartea?
Înainte de-a încerca să răspund, vă voi ruga, încă o dată, să nu vă grăbiți să vă suflecați mînecile daco-româno-europene, arătînd cu degetul spre neciopliții ăștia de americani. Cum America a fost fondată de către puritani, iar puritanii simpatizau cu catolicii și sărbătorile lor cam cît simpatizau cu evreii naziștii de odinioară sau palestinienii de astăzi, nu sărbătoreau nici Halloween-ul. În fapt, nu sărbătoreau nimic, pentru că sărbătorile erau de la diavol. Așa că nici Crăciunul, nici Paștele, ba nici căsătoria (verighetele erau interzise). Dacă n-ați auzit de Procesul Vrăjitoarelor din Salem, din Massachusetts, de la sfîrșitul secolului al XVII-lea, cînd puritanii au spînzurat vreo 18 vrăjitoare, vă recomand cîteva filme de groază inspirate din acele evenimente. A fost nevoie de mai bine de două secole pentru ca imigrația catolicilor în Lumea Nouă, mai ales a scoțienilor, nemților și irlandezilor catolici, să forțeze electoral acceptarea și integrarea catolicilor – implicit și a sărbătorilor acestora. De-abia de-aici încolo comersantul american, care e forțat de legea supraviețuirii să fie cît mai inventiv și să profite de orice, a văzut oportunitatea și a speculat-o la maximum: așa ne bucurăm acum, bunăoară, și de un Moș Crăciun cu barbă albă și costum roșu, în sania trasă de cîini – inventat de Coca-Cola ca reclamă.
Înainte de-a vă sufleca, indignați, mînecile anticomersante și anticapitaliste, am să vă rog, pentru a treia oară deja, să mai trageți încă o dată aer în piept. (Și nu, n-o să vă reamintesc de comerțul înfloritor din jurul bisericilor noastre.) Cine e vinovat? Cel care (tot în America începuturilor) vindea otravă de purici care, pentru a-și face efectul, trebuia picurată pe gîtul puricelui strîns ușurel între degete? Sau cel care-o cumpăra, fără să realizeze absurdul situației? Vînzătorul sau cumpărătorul? Cel care îți vinde ultimul model de smartphone și smartwatch sau cel care stă la coadă să-l cumpere? Mass-media și, mai cu seamă, cele noi sau cei care se lasă „cumpărați” de senzaționalismul știrilor 24/7?
Pentru că scheletele și fantomele și capetele de morți și vrăjitoarele din magazine și de la televizor sau din reclamele de pe computer și telefoane sînt una, morții din Ucraina sau cei din Israel și Fîșia Gaza, alta. Deși la noi ajung toți doar pe ecrane. Or, cum media sînt și ele supuse legilor consumerismului, spectaculosul preia, aparent inevitabil, locul analizei serioase. Al încercării de-a trece dincolo de suprafața tragediilor. Cîte morți și tragedii pe minut putem duce? Precum Halloween-ul, și mass-media a început cu cele mai nobile intenții. Precum Halloween-ul, și media au căzut victimă comercializării. Moartea s-a banalizat. Drama s-a banalizat. Războaiele s-au banalizat. Cine e vinovatul? Religia? Politica? Politicienii? Mass-media? Pietre avem să le-aruncăm. Avem și unde. Oglinzi n-avem, să le spargem, pentru că vina e întotdeauna în altă parte.
Într-o carte celebră despre procesul de la Ierusalim al nazistului Eichmann, Hannah Arendt a lansat conceptul de „banalitate a răului”. Despre banalitatea prostiei revoltate încă n-a vorbit nimeni. C-ar fi banal.
Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).