Guvernul, nu poporul!

Trăim vremuri ciudate: în America, omului alb i se bagă în cap că e răspunzător și trebuie „să plătească” acum, cu vîrf și îndesat, pentru toate nenorocirile produse de toți oamenii albi în istoria lumii, în vreme ce în România i se bagă în cap românului că el e de vină pentru noul val de răspîndire a lui SARS-CoV-2; el și numai el, cu apucăturile lui, cu defectele lui, cu prostia lui. Ai zice că e la modă să învinovățești mari colectivități de oameni. Nu mai e suficient să culpabilizezi indivizi sau grupuri mici, s-a trecut la un nivel superior. Acum, se blamează popoare întregi, seminții, rase! Doar că această nouă voluptate nu se poate împlini decît cu acordul unora din comunitatea blamată. Așa cum mulți albi americani acceptă să se considere vinovați pentru ceva ce n-au făcut niciodată, mulți români acceptă să se considere vinovați că epidemia crește. „Noi sîntem de vină, domnule, că românul e așa și nu-știu-cum, și pe dincolo, de-aia cresc îmbolnăvirile” – aud mai peste tot în jurul meu.

În România, cei care neagă existența virusului SARS-CoV-2 nu sînt atît de mulți pe cît se crede. Sînt mult mai mulți cei care nu mai cred în ce le spune Guvernul despre SARS-CoV-2, ceea ce este altceva. Atitudinea corectă nu este aceea de a-i înjura pe cei care nu acceptă că virusul există, ci de a ne întreba cum de Guvernul nu mai e credibil în vremuri de criză, cînd omul mai degrabă caută un lider să-l scoată din belea decît să se răscoale? Ar trebui, poate, să ne îndreptăm ochiul critic mai degrabă împotriva arafaților din Guvern decît împotriva gloatei cînd vedem că valul infecțios crește. Poporul nu e altul în stare de alertă decît cel care era în stare de urgență. Guvernul ar trebui să fie jenat să urecheze poporul azi pentru modul în care răspunde stării de alertă, după ce l-a pupat pe creștet acum o lună pentru modul în care a răspuns stării de urgență. Dacă poporul e același, dar rezultatele sînt diferite, n-ar fi mai firesc să ne gîndim că în neregulă este administrarea sa?

Mă grăbesc să precizez că sînt pe deplin conștient de existența prostiei și nesimțirii în masa de români. Știu și că există români șmecheri, cinici și profitori. Știu toate metehnele acestui popor al meu: nu se spală, nu ascultă de cei mai deștepți, e gregar și concepe viața în comun mai degrabă după spiritul turmei decît după spiritul unei comunități de indivizi autonomi și liberi etc. Precizez, de asemenea, că eu însumi sînt tot mai mizantrop. Defectele oamenilor, în general, și ale conaționalilor mei, în special, îmi sar în ochi tot mai agresiv pe măsură ce îmbătrînesc și mă fac să am o părere tot mai proastă despre noi ca specie, dar și despre noi ca popor. Or, această evoluție a mea se vede, desigur, și în scrisul meu. Dar chiar și așa, nu mă pot înscrie în noul mainstream civic de autoînvinovățire: „Vai, ce popor sîntem!”. Nu pot să cînt în marele cor național al deștepților lamentația „Noi sîntem de vină”. Înainte de orice, pentru că nu mă simt vinovat și, o spun cu mîna pe inimă, nimeni din jurul meu nu este vinovat de noul avînt al lui SARS-CoV-2.

Nu poporul e de vină că ia avînt epidemia. Poporul se comportă firesc, predictibil, exact așa cum îl știm. Guvernul dovedește, însă, o uluitoare incapacitate de a prevedea comportamentele firești ale poporului pe care-l are de guvernat. Și nu e prima dată. Vă amintiți stupefacția Guvernului cînd s-a trezit cu zeci de mii de români la granițe a doua zi după ce a anunțat că românii pot reveni acasă fără să stea în carantină? La începutul stării de urgență, Guvernul anunțase că românii din afară care vin acasă intră în carantină și a făcut apel la ei să nu vină. Aceștia nu au venit. Firesc, perspectiva celor două săptămîni de carantină făcea vacanța în România un nonsens. Cînd Guvernul a ridicat regula carantinării lor, aceștia au revenit. Iarăși, nimic mai firesc. Stătuseră în țările lor, toate sub restricții, și acum puteau reveni în România fără alte rigori. Ei bine, Guvernul s-a declarat cu totul surprins de afluența de români de la granițe! Guvernul era uluit că românii din diaspora reveneau în România după ce a ridicat barierele cu care el însuși îi oprise să revină. La fel și acum: după ce a ținut lumea în blocuri cu mînă militară două luni, Guvernul se miră că oamenii „eliberați” dau buzna spre puținele și înghesuitele stațiuni pe care le au la îndemînă în sezonul estival. Mă întreb: ce se aștepta Guvernul să facă acești oameni? Ar fi trebuit să știe Guvernul ceea ce știe tot românul: aglomerațiile de pe Valea Prahovei sau de pe litoral sînt absolut predictibile vara. Se întîmplă mereu, de decenii, pentru simplul motiv că oamenii sînt mulți și locul e strîmt. Cîțiva kilometri de vale și de platou montan plus cîțiva kilometri de coastă marină trebuie să susțină nevoia de aer liber și plimbare a milioane de oameni cu sute de mii de mașini. Bulucul e absolut firesc.

Ar trebui să ne displacă din principiu guvernele care dau vina pe popor pentru eșecuri de etapă sau definitive. Dacă tot sîntem învățați că populismul e rău, ar trebui să fim învățați și că inversul său e la fel de rău. Guvernele tiranice practică întotdeauna un balans dement între populismul excesiv și împovărarea poporului cu vinovății. Pe de o parte, poporul este lingușit grețos, pe de altă parte este detestat pentru că nu se supune pe de-a-ntregul și nu răspunde total și entuziast la comenzi. Psihologic vorbind, tiraniile sînt o formă deviată, bolnavă, de adorație și ură a tiranului pentru propriul popor. Nu-i vorbă, de multe ori poporul răspunde cu același gen de sentimente contradictorii. Dar să lăsăm dictaturile, căci deocamdată nu trăim într-una. Am adus vorba de ele doar pentru a identifica o ciudată continuitate.

În democrația în care trăim, simt că lucrurile se petrec după același tipic, doar că într-o versiune mai blîndă, mai puțin malefică, pentru că guvernările se schimbă. Dar nu poți să nu simți cam același gen de dezgust cînd auzi, de pildă, că Guvernul laudă poporul pentru modul în care a răspuns stării de urgență într-o zi și peste o săptămînă îl urechează pentru modul în care răspunde stării de alertă. Nu-i același popor? Este, desigur. Era el mai predispus disciplinei acum trei luni? Nici vorbă, e neschimbat. Dacă există, așadar, o cauză care a făcut ca România să alunece de la o situație generală bună la una proastă în privința epidemiei, ea nu e la popor, ci la Guvern. Ceva s-a schimbat în modul în care Guvernul administrează criza aceasta. Nu cred că poporul s-a „relaxat” nepermis, cred însă că mintea Guvernului stă tot mai mult la alegeri. Mai precis: de vină pentru creșterea epidemiei este incapacitatea Guvernului de a edicta și impune un set de reguli menit să o oprească. Și Guvernul pare acum incapabil să formuleze aceste reguli pentru că situația de guvernat a crescut în complexitate (una e să guvernezi milioane de oameni închiși în casă, alta e să guvernezi milioane de oameni liberi să-și ducă viața) și s-a încins electoral (vin alegerile).

Părerea mea este că arafații nu știu ce-i de făcut cu acest virus în condițiile în care oamenii se întorc, cît de cît, la o viață firească. Nu-i condamn: aproape nimeni din lume nu știe. Mi-e tot mai clar că tatonăm împreună un nou mod de viață. Și dacă sîntem împreună în această tentativă colectivă de supraviețuire, cred că e important să ne respectăm și să încercăm să avem încredere unii în alții. Mai concret, asta înseamnă că arafații ar trebui să aibă încredere că poporul se comportă pe măsura capacității lor de a gestiona problema și nu altfel. Sigur că, dacă închizi totul și ții oamenii în case cu armata, virusul nu se mai răspîndește, dar asta nu e deloc o performanță în guvernare. Dimpotrivă, o guvernare performantă este în stare să țină virusul în joasă răspîndire în condițiile în care românii ăștia pe care îi cunoști atît de bine își recapătă libertățile sociale și economice.

Citesc multe texte pe toate suporturile posibile care spun că în aceste zile noi, românii, sîntem puși la încercare. Dimpotrivă, eu cred că Guvernul e pus la încercare acum. Despre români nu avem ce să aflăm în aceste zile mai mult decît știam, despre Guvern, însă, avem de aflat totul.