Guvernul, nu poporul!

Publicat în Dilema Veche nr. 849 din 16 - 22 iulie 2020
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

Trăim vremuri ciudate: în America, omului alb i se bagă în cap că e răspunzător și trebuie „să plătească” acum, cu vîrf și îndesat, pentru toate nenorocirile produse de toți oamenii albi în istoria lumii, în vreme ce în România i se bagă în cap românului că el e de vină pentru noul val de răspîndire a lui SARS-CoV-2; el și numai el, cu apucăturile lui, cu defectele lui, cu prostia lui. Ai zice că e la modă să învinovățești mari colectivități de oameni. Nu mai e suficient să culpabilizezi indivizi sau grupuri mici, s-a trecut la un nivel superior. Acum, se blamează popoare întregi, seminții, rase! Doar că această nouă voluptate nu se poate împlini decît cu acordul unora din comunitatea blamată. Așa cum mulți albi americani acceptă să se considere vinovați pentru ceva ce n-au făcut niciodată, mulți români acceptă să se considere vinovați că epidemia crește. „Noi sîntem de vină, domnule, că românul e așa și nu-știu-cum, și pe dincolo, de-aia cresc îmbolnăvirile” – aud mai peste tot în jurul meu.

În România, cei care neagă existența virusului SARS-CoV-2 nu sînt atît de mulți pe cît se crede. Sînt mult mai mulți cei care nu mai cred în ce le spune Guvernul despre SARS-CoV-2, ceea ce este altceva. Atitudinea corectă nu este aceea de a-i înjura pe cei care nu acceptă că virusul există, ci de a ne întreba cum de Guvernul nu mai e credibil în vremuri de criză, cînd omul mai degrabă caută un lider să-l scoată din belea decît să se răscoale? Ar trebui, poate, să ne îndreptăm ochiul critic mai degrabă împotriva arafaților din Guvern decît împotriva gloatei cînd vedem că valul infecțios crește. Poporul nu e altul în stare de alertă decît cel care era în stare de urgență. Guvernul ar trebui să fie jenat să urecheze poporul azi pentru modul în care răspunde stării de alertă, după ce l-a pupat pe creștet acum o lună pentru modul în care a răspuns stării de urgență. Dacă poporul e același, dar rezultatele sînt diferite, n-ar fi mai firesc să ne gîndim că în neregulă este administrarea sa?

Mă grăbesc să precizez că sînt pe deplin conștient de existența prostiei și nesimțirii în masa de români. Știu și că există români șmecheri, cinici și profitori. Știu toate metehnele acestui popor al meu: nu se spală, nu ascultă de cei mai deștepți, e gregar și concepe viața în comun mai degrabă după spiritul turmei decît după spiritul unei comunități de indivizi autonomi și liberi etc. Precizez, de asemenea, că eu însumi sînt tot mai mizantrop. Defectele oamenilor, în general, și ale conaționalilor mei, în special, îmi sar în ochi tot mai agresiv pe măsură ce îmbătrînesc și mă fac să am o părere tot mai proastă despre noi ca specie, dar și despre noi ca popor. Or, această evoluție a mea se vede, desigur, și în scrisul meu. Dar chiar și așa, nu mă pot înscrie în noul mainstream civic de autoînvinovățire: „Vai, ce popor sîntem!”. Nu pot să cînt în marele cor național al deștepților lamentația „Noi sîntem de vină”. Înainte de orice, pentru că nu mă simt vinovat și, o spun cu mîna pe inimă, nimeni din jurul meu nu este vinovat de noul avînt al lui SARS-CoV-2.

Nu poporul e de vină că ia avînt epidemia. Poporul se comportă firesc, predictibil, exact așa cum îl știm. Guvernul dovedește, însă, o uluitoare incapacitate de a prevedea comportamentele firești ale poporului pe care-l are de guvernat. Și nu e prima dată. Vă amintiți stupefacția Guvernului cînd s-a trezit cu zeci de mii de români la granițe a doua zi după ce a anunțat că românii pot reveni acasă fără să stea în carantină? La începutul stării de urgență, Guvernul anunțase că românii din afară care vin acasă intră în carantină și a făcut apel la ei să nu vină. Aceștia nu au venit. Firesc, perspectiva celor două săptămîni de carantină făcea vacanța în România un nonsens. Cînd Guvernul a ridicat regula carantinării lor, aceștia au revenit. Iarăși, nimic mai firesc. Stătuseră în țările lor, toate sub restricții, și acum puteau reveni în România fără alte rigori. Ei bine, Guvernul s-a declarat cu totul surprins de afluența de români de la granițe! Guvernul era uluit că românii din diaspora reveneau în România după ce a ridicat barierele cu care el însuși îi oprise să revină. La fel și acum: după ce a ținut lumea în blocuri cu mînă militară două luni, Guvernul se miră că oamenii „eliberați” dau buzna spre puținele și înghesuitele stațiuni pe care le au la îndemînă în sezonul estival. Mă întreb: ce se aștepta Guvernul să facă acești oameni? Ar fi trebuit să știe Guvernul ceea ce știe tot românul: aglomerațiile de pe Valea Prahovei sau de pe litoral sînt absolut predictibile vara. Se întîmplă mereu, de decenii, pentru simplul motiv că oamenii sînt mulți și locul e strîmt. Cîțiva kilometri de vale și de platou montan plus cîțiva kilometri de coastă marină trebuie să susțină nevoia de aer liber și plimbare a milioane de oameni cu sute de mii de mașini. Bulucul e absolut firesc.

Ar trebui să ne displacă din principiu guvernele care dau vina pe popor pentru eșecuri de etapă sau definitive. Dacă tot sîntem învățați că populismul e rău, ar trebui să fim învățați și că inversul său e la fel de rău. Guvernele tiranice practică întotdeauna un balans dement între populismul excesiv și împovărarea poporului cu vinovății. Pe de o parte, poporul este lingușit grețos, pe de altă parte este detestat pentru că nu se supune pe de-a-ntregul și nu răspunde total și entuziast la comenzi. Psihologic vorbind, tiraniile sînt o formă deviată, bolnavă, de adorație și ură a tiranului pentru propriul popor. Nu-i vorbă, de multe ori poporul răspunde cu același gen de sentimente contradictorii. Dar să lăsăm dictaturile, căci deocamdată nu trăim într-una. Am adus vorba de ele doar pentru a identifica o ciudată continuitate.

În democrația în care trăim, simt că lucrurile se petrec după același tipic, doar că într-o versiune mai blîndă, mai puțin malefică, pentru că guvernările se schimbă. Dar nu poți să nu simți cam același gen de dezgust cînd auzi, de pildă, că Guvernul laudă poporul pentru modul în care a răspuns stării de urgență într-o zi și peste o săptămînă îl urechează pentru modul în care răspunde stării de alertă. Nu-i același popor? Este, desigur. Era el mai predispus disciplinei acum trei luni? Nici vorbă, e neschimbat. Dacă există, așadar, o cauză care a făcut ca România să alunece de la o situație generală bună la una proastă în privința epidemiei, ea nu e la popor, ci la Guvern. Ceva s-a schimbat în modul în care Guvernul administrează criza aceasta. Nu cred că poporul s-a „relaxat” nepermis, cred însă că mintea Guvernului stă tot mai mult la alegeri. Mai precis: de vină pentru creșterea epidemiei este incapacitatea Guvernului de a edicta și impune un set de reguli menit să o oprească. Și Guvernul pare acum incapabil să formuleze aceste reguli pentru că situația de guvernat a crescut în complexitate (una e să guvernezi milioane de oameni închiși în casă, alta e să guvernezi milioane de oameni liberi să-și ducă viața) și s-a încins electoral (vin alegerile).

Părerea mea este că arafații nu știu ce-i de făcut cu acest virus în condițiile în care oamenii se întorc, cît de cît, la o viață firească. Nu-i condamn: aproape nimeni din lume nu știe. Mi-e tot mai clar că tatonăm împreună un nou mod de viață. Și dacă sîntem împreună în această tentativă colectivă de supraviețuire, cred că e important să ne respectăm și să încercăm să avem încredere unii în alții. Mai concret, asta înseamnă că arafații ar trebui să aibă încredere că poporul se comportă pe măsura capacității lor de a gestiona problema și nu altfel. Sigur că, dacă închizi totul și ții oamenii în case cu armata, virusul nu se mai răspîndește, dar asta nu e deloc o performanță în guvernare. Dimpotrivă, o guvernare performantă este în stare să țină virusul în joasă răspîndire în condițiile în care românii ăștia pe care îi cunoști atît de bine își recapătă libertățile sociale și economice.

Citesc multe texte pe toate suporturile posibile care spun că în aceste zile noi, românii, sîntem puși la încercare. Dimpotrivă, eu cred că Guvernul e pus la încercare acum. Despre români nu avem ce să aflăm în aceste zile mai mult decît știam, despre Guvern, însă, avem de aflat totul.

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
Singurul om politic român pe care un reputat istoric il consideră cu adevărat patriot. „Mă uit la Simion ca la un dulap”
Istoricul Doru Radosav, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai, a vorbit despre omul politic român care este, în opinia sa, singurul despre care se poate spune fără nicio ezitare că a fost un adevărat patriot, dar și despre ce pot face politicienii de azi ca să-i calce pe urme.
image
Românul Sebastian Stan, în pielea lui Donald Trump. Încep filmările pentru „The Apprentice”, despre ascensiunea fostului președinte american
Actorul de origine română, Sebastian Stan, va interpreta rolul tânărului Donald Trump în noua producție cinematografică "The Apprentice", în regia lui Ali Abbasi.
image
Exploziile care au cutremurat orașele Văii Jiului. Cum s-a produs catastrofa din Mina Livezeni, în 1980
Miercuri, 29 noiembrie, s-au împlinit 43 de ani de la catastrofa din Mina Livezeni, unde o explozie produsă de gazele din mină a ucis peste 50 de oameni. Victimele tragediei au fost comemorate

HIstoria.ro

image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.