Gîndirea în firimituri

Publicat în Dilema Veche nr. 905 din 12 – 18 august 2021
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg

…deși asta pare a fi un oximoron, o contradicție în termeni: prin însăși natura sa, gîndirea adună, împletește idei, construiește poduri de la un concept la altul, de la o întîmplare la alta, rostuiește, vorba lui Noica, elemente aparent disparate. Gîndirea unește, nu desparte. E, prin definiție, simbolică (din grecescul symbolon, latinescul symbolum – a aduce împreună, a arunca peste; a podui, am putea spune). Cu sfărîmițarea se ocupă diavolul – dia-bolus. Nu mă refer aci la Jurnalul în fărîme al lui Eugène Ionesco (Journal en miettes), pentru că „firimiturile” lui Ionesco erau, în realitate, ditamai coltucii din care te puteai ghiftui intelectual. Mă refer la noua formă de gîndire negîndită, o gîndire de-a dreptul în fărîme, de care n-ai cum să te saturi și care te lasă perpetuu flămînd.

Mărturisesc că ideea mi-a venit urmărind un concurs de Jeopardy la o televiziune americană. Creat în 1964, jocul s-a bucurat de la bun început de o popularitate enormă și a supraviețuit, în diferite forme, pînă-n ziua de astăzi, cînd își trăiește o a doua tinerețe în materie de rating. Perioadele de succes la public nu sînt nici ele întîmplătoare. Pentru necunoscători, principiul competiției e cît se poate de simplu: „Știați că…?”. Întrebările sînt din domeniile cele mai diverse, de la arhitectură și arheologie la fotbal american, filme horror, astrofizică, pirați și tot ce vă mai poate trece prin creanga minții. Cu o răsturnare intenționată a ordinii – se începe cu răspunsul și se răspunde cu întrebarea. Bunăoară, într-o variantă Jeopardy românească, s-ar începe cu răspunsul „Domnitor român, asasinat la 1601” și s-ar încheia cu întrebarea „Cine a fost Mihai Viteazul?”.

Faptul că show-ul a prins la americanii veșnic înfometați de „știri” nu reprezintă, în sine, nici o surpriză. Mai semnificative mi se par cele două intervaluri în care s-a bucurat de un succes maxim – decada ’65-’75 și decada (?), încă neterminată, începută prin 2016. De ce? Pentru că aceste două perioade se suprapun vremurilor celor mai nesigure din istoria recentă a Americii. Asasinării lui JFK din 1963 i-au urmat asasinarea lui Martin Luther King în 1968 și cea a lui Robert Kennedy două luni mai tîrziu, fracturile uriașe din societatea americană legate de războiul din Vietnam și de Civil Rights Movement, Panterele Negre și-n general cam tot ce e surprins în superbul film Forrest Gump. În aceste condiții de maximă insecuritate, Jeopardy oferea americanului de rînd satisfacția unei cutii cu bomboane de ciocolată. Numele, datele, cifrele erau odihnitoare și ofereau iluzia ancorei într-o vreme ieșită, vorba lui Hamlet, din țîțîni. Atunci ca și acum. Nu știu ce va aduce ziua de mîine, nu înțeleg nimic din lumea de azi, dar știu că, în 1953, Edmund Hillary a fost primul om care a ajuns pe vîrful Everestului. Tot e ceva.

Este ceva – este o binecuvîntare și un blestem. Pentru că toate aceste fărîme de informații – „Cîți ani a domnit Regina Elisabeta I sau Ștefan cel Mare?”, „Cîți kilometri are Nilul sau Dunărea?”, „Cine a proiectat Castelul de la Versailles sau Casa Poporului?” –, utile cît vor fi fiind, nu te învață, de fapt, nimic. Îți conferă doar iluzia știutului. Știați că? Știam! Și? Și la ce m-a ajutat, în afara faptului că, dacă ajung finalist la Jeopardy, mă pot chiar îmbogăți la propriu? M-au înțelepțit cu ceva toate aceste firimituri de informații pentru care mi-am risipit, la propriu, ani întregi din viață pentru a le învăța? Știați că nu? Știați că nu știați?

Gîndul, însă, afurisitul, nu se oprește aici. Nu se oprește la un joc. La un show. Șturlbatic, gîndul este precum „Medicii fără Frontiere” și, dacă nu poate merge în Africa, se răsucește pe călcîie și se întoarce la viața de zi cu zi, să vadă ce a mai rămas de salvat. Din gîndire. E, în definitiv, o chestiune de supraviețuire. Cînd ești hrănit, pe toate căile, doar cu firimituri de informații, cu tweets, cu links și cu likes, cu breaking news, temperaturi caniculare, incendii, valul patru Delta, vaccinul trei, plagiatul 1.273 din „România educată“ etc., nu-ți mai rămîne timp de gîndit. Și-atunci, lihnit spiritual, te amăgești că următoarele fărîme de informație, vîrîte de-a valma pe gît, îți vor amăgi foamea. Nici un milion de firimituri, însă, nu vor forma o pîine întreagă, un gînd rotund, un gînd care să te sature.

N-am auzit ca vreunul dintre marii campioni de la Jeopardy, oameni care știu „totul”, de la înălțimea exactă a Turnului Eiffel la anul nașterii Christinei de Pizan (1364, dacă sînteți curioși), să fi scris la viața lui dacă nu vreo capodoperă, atunci măcar o cărțulie, vreo poveste acolo, cu cap și coadă. Toate fărîmele de informații au rămas doar atît – fărîme, incapabile de vreo legătură. Există vreo legătură între Turnul Eiffel și Christine de Pizan, că tot le-am pomenit din întîmplare? Nu, dar ne putem gîndi la cîteva. Atît Turnul Eiffel, cît și Christine de Pizan au fost priviți, la vremea lor, ca niște ciudățenii – turnul, ca o monstruozitate de metal, Christine, ca o femeie care încearcă să se impună pe un teren rezervat pînă atunci bărbaților – scrisul profesionist. Și totuși, atît unul, cît și cealaltă au devenit, în feluri diferite, simboluri ale Franței (chit că Christine de Pizan s-a născut la Veneția, a fost asimilată rapid de cultura franceză). Este această paralelă o conexiune credibilă? Puțin probabil. Dar este una care poate fi gîndită, cîtă vreme mintea e antrenată să mestece pîine, nu firimituri.

Pentru că, la urma urmelor, urma care scapă turma, rostul gîndirii e să încerce redescoperirea întregului. Să pună laolaltă unda și corpusculul, Unul și Multiplul, viața și moartea. Pentru că, oricît de poetic ar suna, chestiunea e cît se poate de prozaică. Vorba lui Moromete: „Unde mergem noi, domnule?”. Și de ce? Și cum? În vremuri așezate, viziunile de ansamblu erau sigure, firimiturile veneau la sfîrșit. Se strîngeau atent în căușul palmei și se băgau în gură, semn că s-a sfîrșit masa. În vremuri ieșite din țîțîni, precum cele pe care le trăim, firimiturile țin loc de antreu, felul întîi, felul al doilea și desert. Firimiturile devin cu adevărat ispititoare în vremuri în care, cu excepția reconfortantelor teorii ale conspirației, nimeni nu mai e sigur de nimic.

Or, de firimituri nu putem scăpa. Și-atunci, marea provocare a zilelor noastre, atît la nivel individual, cît și colectiv, e cum să le frămîntăm și să le mai coacem o dată, pentru a scoate din ele o pîine întreagă. Un gînd întreg, o viață întreagă. Una cu cap și coadă.

Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019)

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.