Gîndirea în firimituri

Publicat în Dilema Veche nr. 905 din 12 – 18 august 2021
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg

…deși asta pare a fi un oximoron, o contradicție în termeni: prin însăși natura sa, gîndirea adună, împletește idei, construiește poduri de la un concept la altul, de la o întîmplare la alta, rostuiește, vorba lui Noica, elemente aparent disparate. Gîndirea unește, nu desparte. E, prin definiție, simbolică (din grecescul symbolon, latinescul symbolum – a aduce împreună, a arunca peste; a podui, am putea spune). Cu sfărîmițarea se ocupă diavolul – dia-bolus. Nu mă refer aci la Jurnalul în fărîme al lui Eugène Ionesco (Journal en miettes), pentru că „firimiturile” lui Ionesco erau, în realitate, ditamai coltucii din care te puteai ghiftui intelectual. Mă refer la noua formă de gîndire negîndită, o gîndire de-a dreptul în fărîme, de care n-ai cum să te saturi și care te lasă perpetuu flămînd.

Mărturisesc că ideea mi-a venit urmărind un concurs de Jeopardy la o televiziune americană. Creat în 1964, jocul s-a bucurat de la bun început de o popularitate enormă și a supraviețuit, în diferite forme, pînă-n ziua de astăzi, cînd își trăiește o a doua tinerețe în materie de rating. Perioadele de succes la public nu sînt nici ele întîmplătoare. Pentru necunoscători, principiul competiției e cît se poate de simplu: „Știați că…?”. Întrebările sînt din domeniile cele mai diverse, de la arhitectură și arheologie la fotbal american, filme horror, astrofizică, pirați și tot ce vă mai poate trece prin creanga minții. Cu o răsturnare intenționată a ordinii – se începe cu răspunsul și se răspunde cu întrebarea. Bunăoară, într-o variantă Jeopardy românească, s-ar începe cu răspunsul „Domnitor român, asasinat la 1601” și s-ar încheia cu întrebarea „Cine a fost Mihai Viteazul?”.

Faptul că show-ul a prins la americanii veșnic înfometați de „știri” nu reprezintă, în sine, nici o surpriză. Mai semnificative mi se par cele două intervaluri în care s-a bucurat de un succes maxim – decada ’65-’75 și decada (?), încă neterminată, începută prin 2016. De ce? Pentru că aceste două perioade se suprapun vremurilor celor mai nesigure din istoria recentă a Americii. Asasinării lui JFK din 1963 i-au urmat asasinarea lui Martin Luther King în 1968 și cea a lui Robert Kennedy două luni mai tîrziu, fracturile uriașe din societatea americană legate de războiul din Vietnam și de Civil Rights Movement, Panterele Negre și-n general cam tot ce e surprins în superbul film Forrest Gump. În aceste condiții de maximă insecuritate, Jeopardy oferea americanului de rînd satisfacția unei cutii cu bomboane de ciocolată. Numele, datele, cifrele erau odihnitoare și ofereau iluzia ancorei într-o vreme ieșită, vorba lui Hamlet, din țîțîni. Atunci ca și acum. Nu știu ce va aduce ziua de mîine, nu înțeleg nimic din lumea de azi, dar știu că, în 1953, Edmund Hillary a fost primul om care a ajuns pe vîrful Everestului. Tot e ceva.

Este ceva – este o binecuvîntare și un blestem. Pentru că toate aceste fărîme de informații – „Cîți ani a domnit Regina Elisabeta I sau Ștefan cel Mare?”, „Cîți kilometri are Nilul sau Dunărea?”, „Cine a proiectat Castelul de la Versailles sau Casa Poporului?” –, utile cît vor fi fiind, nu te învață, de fapt, nimic. Îți conferă doar iluzia știutului. Știați că? Știam! Și? Și la ce m-a ajutat, în afara faptului că, dacă ajung finalist la Jeopardy, mă pot chiar îmbogăți la propriu? M-au înțelepțit cu ceva toate aceste firimituri de informații pentru care mi-am risipit, la propriu, ani întregi din viață pentru a le învăța? Știați că nu? Știați că nu știați?

Gîndul, însă, afurisitul, nu se oprește aici. Nu se oprește la un joc. La un show. Șturlbatic, gîndul este precum „Medicii fără Frontiere” și, dacă nu poate merge în Africa, se răsucește pe călcîie și se întoarce la viața de zi cu zi, să vadă ce a mai rămas de salvat. Din gîndire. E, în definitiv, o chestiune de supraviețuire. Cînd ești hrănit, pe toate căile, doar cu firimituri de informații, cu tweets, cu links și cu likes, cu breaking news, temperaturi caniculare, incendii, valul patru Delta, vaccinul trei, plagiatul 1.273 din „România educată“ etc., nu-ți mai rămîne timp de gîndit. Și-atunci, lihnit spiritual, te amăgești că următoarele fărîme de informație, vîrîte de-a valma pe gît, îți vor amăgi foamea. Nici un milion de firimituri, însă, nu vor forma o pîine întreagă, un gînd rotund, un gînd care să te sature.

N-am auzit ca vreunul dintre marii campioni de la Jeopardy, oameni care știu „totul”, de la înălțimea exactă a Turnului Eiffel la anul nașterii Christinei de Pizan (1364, dacă sînteți curioși), să fi scris la viața lui dacă nu vreo capodoperă, atunci măcar o cărțulie, vreo poveste acolo, cu cap și coadă. Toate fărîmele de informații au rămas doar atît – fărîme, incapabile de vreo legătură. Există vreo legătură între Turnul Eiffel și Christine de Pizan, că tot le-am pomenit din întîmplare? Nu, dar ne putem gîndi la cîteva. Atît Turnul Eiffel, cît și Christine de Pizan au fost priviți, la vremea lor, ca niște ciudățenii – turnul, ca o monstruozitate de metal, Christine, ca o femeie care încearcă să se impună pe un teren rezervat pînă atunci bărbaților – scrisul profesionist. Și totuși, atît unul, cît și cealaltă au devenit, în feluri diferite, simboluri ale Franței (chit că Christine de Pizan s-a născut la Veneția, a fost asimilată rapid de cultura franceză). Este această paralelă o conexiune credibilă? Puțin probabil. Dar este una care poate fi gîndită, cîtă vreme mintea e antrenată să mestece pîine, nu firimituri.

Pentru că, la urma urmelor, urma care scapă turma, rostul gîndirii e să încerce redescoperirea întregului. Să pună laolaltă unda și corpusculul, Unul și Multiplul, viața și moartea. Pentru că, oricît de poetic ar suna, chestiunea e cît se poate de prozaică. Vorba lui Moromete: „Unde mergem noi, domnule?”. Și de ce? Și cum? În vremuri așezate, viziunile de ansamblu erau sigure, firimiturile veneau la sfîrșit. Se strîngeau atent în căușul palmei și se băgau în gură, semn că s-a sfîrșit masa. În vremuri ieșite din țîțîni, precum cele pe care le trăim, firimiturile țin loc de antreu, felul întîi, felul al doilea și desert. Firimiturile devin cu adevărat ispititoare în vremuri în care, cu excepția reconfortantelor teorii ale conspirației, nimeni nu mai e sigur de nimic.

Or, de firimituri nu putem scăpa. Și-atunci, marea provocare a zilelor noastre, atît la nivel individual, cît și colectiv, e cum să le frămîntăm și să le mai coacem o dată, pentru a scoate din ele o pîine întreagă. Un gînd întreg, o viață întreagă. Una cu cap și coadă.

Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019)

index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?
Frica lui Putin jpeg
La ce e bună literatura
După ce, săptămîni, luni, ani, ai citit o sumedenie de cărţi și de autori, ba chiar o bibliotecă întreagă, încă nu ți s-a aprins becul?
index jpeg 5 webp
Bujorul, zeii greci și familia de’ Medici
Ce ar fi crezut doamna de’ Medici despre asta oare?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Limba lui Dalai Lama. Ce nu-i șade lui bine?
Te împărtășești, bine, nu, nu. Cînd am încercat să le explic grecilor cum e cu „paștile” la români, s-au… crucit!
„Cu bule“ jpeg
A fi paletă
E posibil ca de la asemenea metafore glumețe să se fi extins folosirea lui paletă, atît cu sensul mai general „prost”.
HCorches prel jpg
Premii sau condamnări la tristețe?
Pare că și-ar putea lua zborul în orice clipă, că s-ar putea înălța de la pămînt, așa firavă cum e și plină de emoție.
IMG 8779 jpeg
p 7 White Cube WC jpg
A lua în serios trauma colonialistă a Europei de Est
Cînd e vorba de a construi un asemenea domeniu anti-imperialist, Vestul european are multe de învățat de la Est.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Profesori de neuitat din liceu
Astăzi nu găsesc răspuns la întrebarea dacă, dintre mulții profesori pe care i-am tot avut, o fi fost vreunul mai bun decît el.
image png
Cum peticim ruptura stat-privat
Mai mult, creșterea salariilor în sectorul public din ultimii ani a creat o concurență neloială cu mediul economic.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Te poți desprinde de tehnologie? (2)
Ne putem despărți de tehnologie? Nu. Dar tehnologia ne poate despărți de oameni. Sau măcar încearcă.

Adevarul.ro

image
Profesor la Stanford: „Sunt 100% sigur că extratereștrii sunt pe Pământ de mult timp”. Când ne-ar putea contacta
Un profesor de la Universitatea Stanford susține că extratereștrii au fost pe planeta Pământ și sunt „încă aici”. El arată că experții lucrează la proiecte de inginerie inversă pe rămășitele unor OZN-uri care s-au prăbușit.
image
Noua modă la nunțile românești. Mirii renunță la o tradiție consacrată, tot mai greu de digerat
Sezonul nunţilor este în toi și viitorii miri trebuie să fie la curent cu tot ce e nou în materie de organizat evenimente. Tinerii vor să se modernizeze, fără să-și supere prea tare familiile care țin la tradiții.
image
Cel mai enervant lucru pe care îl fac pasagerii în avion, conform unui însoțitor de zbor VIDEO
Meseria de însoțitor de bord nu este atât de fascinantă pe cât ar putea crede mulți. De fapt, există câteva lucruri care îi enervează cu adevărat pe aceștia, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Crucificarea lui Hristos i-a apărut în vis lui Salvador Dalí
Dalí a precizat că a avut un vis în care i-a fost dezvăluită importanța înfățișării lui Hristos astfel.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii