Furori şi furouri
Expresia a face furouri pare o glumă, un joc de cuvinte de un comic absurd, din categoria „deraierilor lexicale“. Cantitatea impresionantă de atestări din Internet ne poate totuşi convinge că unii vorbitori iau în serios confuzia şi o folosesc fără ezitări. Se produc, astfel, enunţuri spectaculoase, suprarealiste, de genul: „Nu mă mir că alegerea papei face furouri“ (totalschimbat.ro). Semnalată ca greşeală de Al. Graur în 1948, menţionată de Theodor Hristea ca exemplu de atracţie paronimică, înlocuirea pluralului furori cu furouri a fost explicată prin slaba cunoaştere a cultismului furoare şi prin mai marea popularitate a franţuzismului vestimentar, concret, furou – două cuvinte asemănătoare doar prin formele lor de plural.
Sînt destui vorbitori care folosesc ironic confuzia furori/furouri, marcîndu-şi distanţarea prin ghilimele sau alte semnale grafice. Multe dintre miile de exemple din Internet par totuşi sincere şi natural asumate. Numeroase sînt cele „neoficiale“, provenind din pagini personale, bloguri şi comentarii: „O şahistă din Focşani face furouri în Italia“ (blog.sportlocal.ro); „bună! vreau să vă felicit pentru această super telenovelă, care face furouri şi în afara ţării“ (regina.acasatv.ro); „Inna a făcut furouri la concertul din Belgrad“ (afladespre.blogspot.ro); „Vei face furouri cu tricoul tău fiindcă va fi unic“ (crisfest.ro). O altă categorie de contexte e alcătuită din anunţurile publicitare: „În anul 2011, Mont Blanc a fost foarte apreciat pentru lansarea parfumului Legend ce face furouri şi în zilele noastre“ (emag.ro); „Celluless este aparatul de masaj profesional anticelulitic care a făcut furouri în toată lumea şi acum vine la tine la cel mai bun preţ de pe piaţă“ (alo-teleshop.com). Formula pătrunde şi mai mult în spaţiul public atunci cînd apare într-un text din Wikipedia („În Grecia a făcut furouri trupa Aphrodite’s“) şi mai ales pe site-urile unor posturi de radio şi televiziune – „Cartea care prezintă memoriile lui Tony Blair, intitulată O călătorie, a făcut furouri în librăriile din Marea Britanie“ (romania-actualitati.ro). „David Hasselhoff a făcut furouri în anii ’90 în rolul salvamarului Mitch Buchannon din cel mai popular serial: Baywatch“ (procinema.ro); „Curioase de prestaţia new comer-ului englez care a făcut furouri toata vara cu hitul «Ride it», vedetele din industria muzicală românească au venit să îl vadă pe artist“ (stirileprotv.ro). În unele dintre ultimele cazuri există şi înregistrările emisiunilor, în care, din fericire, prezentatorii rostesc forma corectă – furori –, reuşind să evite capcana ridicolului. Oricum, e de presupus că aceia care folosesc cu convingere expresia a face furouri nu o mai leagă de obiectul de lenjerie, ci presupun pur şi simplu o coincidenţă de formă – sau poate o ortografie cu totul particulară.
E interesant că în română expresia preluată din franceză s-a fixat cu substantivul în forma de plural; în expresia originară, substantivul care a glisat de la sensul de „furie“ la cel de „ardoare, pasiune“ e folosit la singular: faire fureur. Furoare a fost cuprins în dicţionarul academic al lui Laurian şi Massim (din 1871), cu trimitere la latinescul furor şi cu sensurile: „nebunie, delir, rabie, mînie, furie, pasiune furioasă, amoare violentă“; numai că, în ciuda acestei varietăţi de sensuri şi a originii savante, nu s-a impus cu adevărat în limbă.
Ambele cuvinte – furori şi furouri – circulau în presa românească de acum un secol. În Moda nouă ilustrată din 5 aprilie 1909 eram înştiinţaţi că „vor face furori anul acesta broderia engleză, linonul ajurat“ – dar aflam, dintr-o corespondenţă din Franţa, de la cursele de cai de la Longchamps, şi despre „Contesa de Becdelièvre“, care „purta un «fourreau» de postăvior «chaudron»“. Rubricile de modă ale revistelor de la începutul secolului al XX-lea preferau să păstreze ortografia franceză a termenului vestimentar – „o tînără femeie blondă, într-un «fourreau» princesse de mătase neagră“; „probabil că forma «fourreau» nu va dăinui mult. E o formă care are un mare inconvenient: te stînjeneşte în mers“ (Moda nouă ilustrată, 15-25 ianuarie 1909) –, dar îl foloseau deja şi adaptat: „pe un furou de mătase de culoare vie, roş, albastru, lila se poate pune un volan de dantelă“ (Gazeta ilustrată, 14 aprilie 1912). Ceva mai tîrziu, în Ilustraţiunea română din 15 aprilie 1934, se vede că forma adaptată furou era deja impusă, iar sensul uşor schimbat: „furoul rochiei era o piesă invizibilă a toaletei“.
Cum se vede din exemplele de mai sus, fourreau sau furou era la început mai ales un tip de rochie, pentru a se specializa treptat pentru un tip de lenjerie intimă (sinonim cu combinezon, tot împrumut din franceză). Iar tipul de rochie era denumit printr-o metaforă, sensul prim al cuvîntului francez fiind cel pe care îl găsim deja în primele noastre dicţionare bilingve franco-române: I.A. Vaillant, în Vocabular purtăreţ franţozesc – rumânesc (1839) şi P. Poenar, F. Aaron şi G. Hill, în Vocabulaire français-valaque (1840) traduc pe fourreau prin teacă (iar pe fureur prin furie). În dicţionarul din 1840 găsim şi o judicioasă traducere a expresiei faire fureur: „a face mare zgomot în lume, a aţîţa curiozitatea tuturor“.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).
