FOTE

Publicat în Dilema Veche nr. 472 din 28 februarie - 6 martie 2013
Distracție și sport jpeg

Trambulină pentru sărituri cu schiurile avem, patinoare „olimpice“ la Braşov avem, ce ne mai trebuie?

Ne trebuie să ştim ce va urma după această Olimpiadă în curtea din spatele casei. Pentru că percepţia de entuziasm artificial al acestui festival (interesantă disticţia faţa de titulara de „competiţie“) ar trebui anulată prin găzduirea altor evenimente care să conteze cu adevărat. FOTE s-a văzut rău, dar ceea ce nu s-a văzut nu trebuie pierdut: entuziasmul, bucuria unor copii, gustul tare al hîrjonelii pentru locul întîi.

Baza sportivă, oricîte eforturi se vor fi făcut, e o glumă cînd vine vorba de instalaţiile din staţiunile importante ale lumii. Miroase a construcţie patriotică. Nu-i o crimă, dar dacă faţada nu se acordă cu interiorul, vopseaua se va crăpa în timp. În afară de orgolii şi interese personale (care conduc lumea, după unii istorici), România ar trebui să aibă ambiţia de a exista în sport. Clădind baze pentru oamenii ei, nu doar pentru cînd îi vin musafiri. Măcar la nivelul pitic al unor baloane în care să se patineze. Altfel, ne dezumflăm de tot şi amintirea FOTE va fi asemenea reflexiei acestei întîmplări în presa internaţională. Adică inexistentă.


 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Konstantinos Passaris
Konstantinos Passaris, cel mai periculos criminal străin din România, rămâne după gratii. De ce i-a fost respinsă eliberarea
Grecul Konstantinos Passaris, condamnat la închisoare pe viață pentru crimele comise în România, va rămâne în detenție după ce Tribunalul Dolj i-a respins definitiv cererea de eliberare condiționată.
jscandal turisti jandarm  drona costinesti captura video FB png
Jandarm amenințat de un turist indignat că drona de la Costinești i-a stricat vacanța: „Eu, personal, dacă vreau, te dau afară”
Autoritățile au intervenit joi pe plaja din Costinești după ce o dronă a fost observată plutind în apropierea țărmului. Din motive de siguranță, zona a fost evacuată, iar accesul turiștilor pe plajă a fost restricționat până la finalizarea verificărilor, un motiv de mare supărare pentru turiști.
vagon tren incendiu jpg
Incendiu puternic la un vagon al unui tren de călători. Care este cauza
Incendiu masiv produs la un vagon al unui tren de călători. Călătorii au fost evacuați de urgență
seceta jpg
Dezastru în Asia după valul de căldură extremă. Cartofii s-au „fiert” în pământ, iar sute de mii de animale au murit
Cartofii „fierb” sub pământ din cauza valului extrem de căldură. Temperaturile ating recorduri istorice în estul Asiei
Drew Barrymore  sursa   Shutterstock jpg
Drew Barrymore, întâlnire emoționantă cu femeia care i-a fost alături într-un moment greu
Drew Barrymore a avut o reuniune emoționantă în timpul emisiunii sale cu o însoțitoare de zbor care a consolat-o într-o perioadă dificilă din viața actriței.
image png
772564532 1595448151934958 2321892697604054821 n jpg
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
O imagine cu o situație din traficul rutier a stârnit o amplă dezbatere în mediul online. Este vorba despre o imagine-desen de tipul celor folosite la examenul pentru obținerea permisului de conducere. Aceasta a fost publicată pe grupul de Facebook „Polițiștii au umor”.
David Popovici | FOTO Profimedia
Popovici luptă pentru încă o medalie. Când are loc finala 200m liber
Românul, campion european la 100m liber, mai are o misiune.
fabrica de munitii italia jpg
Explozie la o fabrică de muniții din Italia
Un incendiu urmat de o explozie a izbucnit joi la o importantă fabrică de muniție din Colleferro, la sud de Roma, potrivit presei locale.