Firitiseli

Ca multe alte grecisme intrate în română prin secolul al XVIII-lea, verbul a firitisi şi derivatele sale au rămas în uzul colocvial pînă azi, căpătînd o simpatică notă ironică. Marcarea stilistică a împrumuturilor (pre)moderne din greacă a fost descrisă în detaliu de Ladislau Gáldi, în Les mots d’origine néo-grecque en roumain à l’époque des Phanariotes (1939). Forma a firitisi este singura folosită în prezent, dar dicţionarele noastre curente (DEX, în primul rînd) au aplicat principiul etimologic, înregistrînd-o doar ca variantă a lui a hiritisi (pronunţie mai apropiată de originalul grecesc). Trecerea de la h la f a fost explicată prin hipercorectitudine, prin reacţie faţă de tendinţa fonetică regională (moldovenească) de a transforma pe f în h, în poziţie de palatalizare (hier, să hie etc.). Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic din 2005 (DOOM 2) a validat, cu îndreptăţire, uzul dominant, selectînd ca normă forma a firitisi şi trecînd implicit pe a hiritisi în poziţia de variantă învechită.

Oricum, a firitisi şi firitiseală sînt destul de folosite azi, în stilul colocvial; conotaţiile cuvintelor conferă un ton glumeţ, opus solemnităţii rigide, dar fără conotaţii negative, minimalizatoare: „a devenit acum o vreme septuagenar şi a fost firitisit cum se cuvine“ (catavencii.ro); „îi telefonasem să-l firitisesc de ziua lui“ (Cultura, 13.07.2006); „alaltăieri seara, nevastă-mea m-a lăudat că-s harnic, c-am dus vechitura de pe holul blocului. Am tăcut, am acceptat firitiseala“ (ziaruldebacau.ro); „s-a răspîndit ca pojarul firitiseala reciprocă a autorilor de versuri mediocre“ (Observator cultural); „în loc să stăm la schimburi de firitiseli şi mărţişoare, i-am luat pe sus la împins mobila“ (cojocarii.ro). A firitisi pare să se fi păstrat nu atît în limbajul popular, ci mai curînd în conversaţia persoanelor cu un grad mai înalt de cultură, poate şi datorită lui Caragiale, mai ales prin celebra replică rostită de Conu Leonida, despre Galibardi: „s-a crezut omul dator, ca un ce de politică, pentru ca să ne firitisească…“ („Bravos naţiune! Halal să-ţi fie! Să trăiască Republica! Vivat Prinţipatele Unite!“) Ca orice grecism din perioada fanariotă, a firitisi e un „regăţenism“, mai puţin familiar ardelenilor: „îngăduiţi unui bătrîn ca mine să vă firitisească (cum spuneti dvs., dincolo de Carpaţi)“ (dilemaveche.ro); restrîngerea regională a circulaţiei era consemnată şi în dicţionarul academic al lui Sextil Puşcariu.

Etimonul verbului românesc e grecescul hairetízo – „a saluta“. În Dicţionarul grec-român (manuscris din 1786, editat de Lia Brad Chisacof în 2005) erau consemnate cîteva forme verbale înrudite, traduse prin formule de salut sau de urare: hairetó – „mă închin cu sănătate“, haíre – „bucură-te“ etc.; evident, formulele de salut puteau fi foarte uşor folosite şi pentru felicitare. La sfîrşitul secolului al XIX-lea, forma împrumutului oscila (heretisi, hiritisi, firitisi), dar conotaţia glumeaţă era deja stabilă şi existau şi alte cuvinte din aceeaşi familie, ca heretismă – „salutare“, heretismós – „felicitare“. În Epoca din 4.06.1887, o rubrică de „Firitiseli“ cuprindea parodii la adresa adversarilor politici; în alte numere de ziar, apare şi forma firitiseală: „Ce fel! d-nu Brătianu n-a păţit nimic şi toată lumea îl felicită. Eu! eu am dat de ruşine şi n-auz nici o vorbă bună, nici o hiritiseală“ (10.09.1886). În culegerea lui I. Zanne (vol. III) e înregistrat proverbul „Cel cu perucă nu cam heretiseşte“ (cu sensul „vinovatul tace mîlc“), în care se ghiceşte sensul vechi „a saluta“, în ipostază gestuală. În Glosarul dicţionarului academic al lui Laurian şi Massim (1871), sînt înregistrate formele heretisire, heretisitor, heretism etc., cu menţiunea „cu toate că-s căzute în deplină desuetudine şi nu avem lipsă de ele, deoarece se aude astăzi în gura tuturor românilor: gratulare, felicitare, gratulaţiune etc. Autorii glosarului nu aveau dreptate decît în parte; e drept, a felicita şi familia sa lexicală au învins, dominînd orice concurenţă, dar a firitisi nu a dispărut, iar a gratula nu este nici pe departe „în gura tuturor românilor“.   

Ca orice cuvînt mai puţin cunoscut de majoritatea vorbitorilor, şi a firitisi e uneori folosit impropriu, prin lărgire a sensului sau asociere involuntară cu alte cuvinte. E întrucîtva explicabil că de la „a felicita“ se trece la „a cadorisi“, în contexte ironice – „delegaţia mixtă FMI – Banca Mondială ne-a firitisit cu note bune la purtare“ (observatorcultural.ro); „în context, Uniunea Scriitorilor îl firitiseşte cu trei premii“ (librariaonline.ro). Verbul devine chiar tranzitiv: „Steaua s-a aflat la mîna lui Fener, care a firitisit un gol în poarta lui Twente“ (blogsport.gsp.ro). Alte exemple sînt mai stranii: „contra tîmpeniilor parcă prea grosiere pe care le-au firitisit baştanii din Premărie, pe neşte bani grei“ (newsm.ro); „şi cum stăteam io aşa firitisit şi cu ochii lipiţi (de la lumină)“ (cafeneaua.com). Deraierile semantice şi potrivirile aproximative nu sînt însă atît de multe încît să devină periculoase.