Fericirile – două căi

Cartea cărților, Biblia, poate fi citită și recitită cu folos în tot timpul anului. Un text privilegiat la lectură în Săptămîna Luminată este Predica de pe Munte, așa cum este redată în Evanghelia după Matei (5, 1-48). Sensurile teologice și cele etice ale Predicii de pe Munte dobîndesc profunzime și amplitudine prin arta retorică și prin arta literară conținute în aceste text, unul dintre cele mai frumoase din Biblie. Prin puterea de convingere și prin emoția estetică, fiecare frază creează o subtilă încercare și o profundă bucurie în sufletul cititorului, fie acesta credincios sau ateu. Cele nouă versete care descriu Fericirile (3-11) nu sînt o introducere pregătitoare pentru mesajul întregii Predici, ci o afirmare directă, cu impact imediat, a esenței acestui mesaj. Cu lumina revelației, aceste versete dobîndesc autonomie, păstrînd toate conotațiile primite în contextul Predicii de pe Munte și trimițînd această lumină întregului discurs. Este firesc ca rostirea sau cîntarea lor să fie unul dintre cele mai înălțătoare momente ale liturghiei. Cele nouă fericiri sînt împlinite cu a zecea, care nu se regăsește în Predica de pe Munte, ci în Evanghelia după Ioan (20, 29): „Fericiți cei ce au crezut fără să fi văzut”.

În trei versete (Matei, 5, 4, 10 și 11) se dezvăluie că suferința cauzată dinăuntrul sau dinafara persoanei este calea de purificare a sufletului și de dobîndire a virtuților. Fericiți sînt cei ce plîng, cei prigoniți pentru dreptate, cei ocărîți și defăimați pentru credința lor.

Prin suferință, prin desăvîrșire morală sînt urcate treptele către plenitudinea duhovnicească. Cei ce ajung în vîrful scării devin „curați cu inima” (8), „flămînzi și însetați de dreptate” (6), săraci cu duhul (3). Cum scria Părintele Bartolomeu Anania, „«Cei săraci cu duhul» (în nici un caz: Cei săraci cu intelectul!) are două înțelesuri, ambele duhovnicești: 1. Săracul care și-a asumat lăuntric starea de sărăcie și o îndură cu demnitate umană și nădejde cerească; bogatul care nu e dependent lăuntric de propria bogăție și care, atunci cînd o pierde, parțial sau total, rămîne un om liber. 2. Pornind de la antropologia paulină, mistica răsăriteană postulează că duhul omului este partea superioară – fină, inefabilă – a sufletului (fără a fi altceva decît acesta) prin care omul poate intra în contact direct (entaz) cu Duhul Sfînt. Pentru ca această experiență să fie posibilă, e nevoie ca duhul omului să devină «sărac» de orice patimi sau impurități; astfel eliberat, duhul devine disponibil pentru înduhovnicire și, în consecință, pentru împărăția cerurilor. – Pe de altă parte, în limbajul evanghelic, termenul «sărac» poate însemna și «smerit», «umil», «supus», «ascultător», avînd întotdeauna o conotație pozitivă“. 

Rodul acestei ascensiuni sufletești este credința (Ioan, 20, 29), care întemeiază forța de a înfrunta primejdiile dinăuntrul și dinafara persoanei în lumea aceasta, deschizînd drumul spre eliberarea eshatologică. Dincoace și dincolo de ceea ce percep simțurile, dincoace și dincolo de ceea ce se vede, credința descoperă, nu în absența îndoielilor, ci prin învingerea acestora, ceea ce există cu adevărat. Cum se știe, nu numai Toma, ci și toți ceilalți apostoli s-au îndoit de natura divină și de Învierea lui Iisus. Cu vorbele lui Nicolae Steinhardt, „Nu încape așadar dubiu că n-au crezut: toți, nu doar Toma: N-au crezut pentru că nici nu era de crezut! Într-atîta trebuie să le fi apărut răstignirea, moartea și înfrîngerea lui Iisus drept definitive și ireversibile”. Pentru a-i ajuta să-și învingă îndoielile, după ce s-a arătat Mariei Magdalena, Iisus s-a înfățișat și ucenicilor, chiar în prima zi după Înviere, și apoi încă o dată, după opt zile. 

Fericirea este starea sufletului care urcă prin suferință aceste trepte, dobîndind plenitudinea duhovnicească prin desăvîrșire morală, pentru a putea apoi să se reverse asupra semenilor cu blîndețe, milostenie și pace. Privirea către cer este izvorul care îmbogățește sufletul cu resursele necesare pentru înfruntările lumii acesteia. Pe scara în care treptele morale continuă cu cele ale   credinței se urcă, se coboară și iar se urcă mereu. Nu este suficient ca cineva să sufere nedreptatea sau să fie prigonit pentru căutarea dreptății, mai este nevoie ca suferința să fie transformată în bunătate, în blîndețe, în armonie și iubire. Prin această alchimie sufletească, fericiți sînt cei blînzi, milostivi și făcătorii de pace (Matei, 5, 5, 7 și 9).

În răspăr cu înțelegerea comună, fericirea nu este o răsplată, ci o stare intermediară, o arvună pămîntească a răsplătirii cerești. Cei care urcă treptele plenitudinii duhovnicești prin desăvîrșire morală, pentru a ajunge la credință, se vor mîngîia (4), vor moșteni pămîntul (5), se vor milui (7),  vor fi primiți în împărăția cerurilor (3 și 10), unde vor vedea pe Dumnezeu (8) și se vor chema copiii Acestuia (9). „Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri” (12). Fericirea, ca arvună, trebuie să fie însă păstrată pînă în momentul în care se va judeca dacă se va acorda răsplata cerească. Iar păstrarea arvunei depinde de continua îndeplinire a datoriei fiecărei persoane față de sine ca premisă a îndeplinirii datoriei față de ceilalți.

Lectura Fericirilor dezvăluie o cale morală și, în continuare, una duhovnicească. Într-o lume secularizată, calea duhovnicească este aleasă de tot mai puțini, dar calea morală rămîne deschisă tuturor. Și cine știe ce descoperire vor face, la capăt, aceia care merg cu perseverență pe calea morală! Alți concetățeni se vor mulțumi probabil cu știrea că românii sînt mai fericiți decît spaniolii, italienii, croații și bulgarii, cum rezultă dintr-un clasament recent al țărilor cu cei mai mulțumiți cetățeni, realizat pe baza mai multor criterii: PIB pe cap de locuitor, percepția asupra corupției, speranța de viață și libertatea cetățenilor. În acest clasament, România a „săltat” de pe locul 46 pe locul 28. Cît privește relevanța acestei „ordini a fericirii”, creștinii, conservatorii, liberalii și utilitariștii s-ar putea să aibă opinii ireconciliabile.

Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.