Femeile, războiul și o „armă” neconvențională
Încă de cînd a devenit cancelar al Germaniei în 1933, Hitler a stabilit și cum trebuia să arate femeia germană ideală: cu fața curată, nemachiată, mai ales fără buze colorate cu ruj, deprindere care amintea de obiceiurile femeilor din epoca Weimar. Dictatorului îi displăcea complet rujul roșu purtat de femei. La fel și pantalonii îmbrăcați de dame, se pare. Nu prea era indicat pentru femei nici să folosească parfum. În cazul politicii lui Mussolini, situația se prezenta similar. Asta așa, ca tablou general, nu esențial, dar sugestiv, în nuanțe totalitare.
A început al Doilea Război Mondial.
În tabăra Aliaților, tabloul era diferit, firește, iar idealul feminin de frumusețe se conturase de-a lungul anilor pe piața liberă, unde sufragetele, Hollywood-ul și Coco Chanel avuseseră grijă, printre altele, ca rujul roșu să devină un element de bază în arsenalul feminin interbelic. A intervenit raționalizarea, dar asta-i altă istorie.
În Statele Unite ale Americii, oglinda reflecta realitatea și în alte nuanțe. În 1942, la inițiativa Primei Doamne Eleanor Roosevelt și a generalului George Marshall (și la imboldul istoriei prin atacul de la Pearl Harbor din decembrie 1941), a fost înființat Women’s Army Auxiliary Corps (în traducere aproximativă, Trupele armate auxiliare de femei). Din 1943, structura a devenit parte a armatei Statelor Unite ale Americii. Femeile recrutate erau antrenate și încadrate în diverse departamente, de la tehnic la medical sau administrativ. Altfel spus, oriunde era nevoie de cunoștințele, abilitățile și antrenamentul special al acestora, așa cum menționau documentele oficiale. Guvernul american a mizat și pe un detaliu aparent nesemnificativ: a angajat-o pe Elizabeth Arden să producă un ruj dedicat femeilor din armată. Doamna Arden a ales o nuanță de roșu aprins, puternic. Astfel, la înrolare, femeile primeau și un fel de trusă care conținea ruj roșu, lac de unghii și un fard de obraz. Plus, odată cu acestea, un strop din normalitatea vieții în afara războiului. Poate părea superficial și lipsit de importanță, dar tind să cred că nu este chiar așa. Sigur, un banal produs cosmetic nu oprește tancul și nici vreo rachetă. Un moral înviorat, însă, contribuie la luptă și descumpănește inamicul. Întotdeauna.
Ulterior, celebra companie de cosmetice a doamnei Arden a scos pe piață și o linie de rujuri roșii dedicate femeilor civile, numită Roșu Victorie. Nu întîmplător.
Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.
Foto: pinterest
