Federer şi Nadal

Publicat în Dilema Veche nr. 749 din 28 iunie – 4 iulie 2018
Un sport la Răsărit jpeg

Roger Federer și Rafael Nadal sînt ca Făt-Frumos și Zmeul Zmeilor sau invers? 

Cei doi împart lumea fanilor precum Messi şi Ronaldo. Doar că în tenis nu e vorba despre „Gelatul“ contra „Robotzelul“, ci de „Intelectualul“ versus „Nemuritorul“. Şi mai ales nu e vorba despre cine se şi cine nu se dopează. În fotbal, discuţia asta a fost depăşită de mult, fotbaliştii şi fanii cu conştiinţa cristalină dorm ca nişte prunci. Sigur, unii nu se mai trezesc, dar asta-i viaţa, nu? În fine, moartea… În tenis încă mai există un soi de dezbatere underground. De fapt, asta ar despărţi cu adevărat doi supercampioni: răspunsul la întrebarea dacă umblă la cutia cu maimuţe şi, dacă n-ar umbla, n-ar fi de fapt cam pioni? Nu ştim. Dar avem nişte fapte. Federer a cerut de mai multe ori controale serioase antidoping. Nadal şi-a văzut de treaba lui şi de ticurile cu trasul de chiloţi înainte de serviciu. Federer are un joc fluid. Nadal are un joc de salahor, de Stahanov, ai senzaţia că realizează cincinalul în patru ani. Nadal e cel mai bun pe zgură, unde e de muncă zdravăn. Federer e mai eficient pe suprafeţe mai rapide, unde punctele se joacă mai repede şi rezistenţa fizică (deci eventua-lul aport al „maimuţelor“) mai puţin importantă. Ţiriac a avut dreptate cînd l-a tras de urechi pe Federer reproşîndu-i absenţa din sezonul de zgură. Pînă la urmă, fără el sponsorii sînt mai puţin fericiţi. Dar Federer i-a răspuns simplu (nu chiar cu aceste cuvinte): sînt bătrîn, trebuie să am grijă de mine. Se poate înţelege şi aşa: eu sînt „bio“, iar ca să rămîn aşa am nevoie de odihnă şi cumpătare. Pînă la urmă, întelege fiecare ce vrea. Sau ce poate. E frumos să îi vezi jucînd pe cei doi. Dar nu tot ce e frumos e şi adevărat. Şi Moş Crăciun e o mare vedetă care cîştigă an de an cam toate meciurile.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Papa Leon FOTO Profimedia
Papa Leon al XIV-lea, operat cu succes de cancer pulmonar. Ce au anunțat medicii de la Vatican
Papa Leon al XIV-lea a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale reușite pentru îndepărtarea lobului inferior al plămânului drept, a anunțat Vaticanul într-un buletin medical.
14329535 jpg
Ce suspendare riscă Cristiano Ronaldo pentru că a părăsit cantonamentul echipei Portugaliei
Potrivit presei de la Lisabona, Cristiano Ronaldo riscă o suspendare de până la șase luni pentru că a părăsit cantonamentul echipei naționale de fotbal a Portugaliei. Acesta a avut un conflict cu selecționerul Jorge Jesus, fiind nemulțumit de faptul că a fost rezervă în Liga Națiunilor la fotbal.
Scutul Ucrainei peticit sub ninsoare png
Iarna balistică: scutul Ucrainei, cusut din petice
Kievul adună interceptoare din stocurile aliaților, din fabricile de mâine și dintr-un prototip numit Freyja. Problema este că Rusia nu așteaptă calendarul niciuneia dintre ele.
Odihnă, flori, somn jpg
Câte ore de somn sunt necesare pentru susţinerea imunităţii?
În perioadele în care suntem bolnavi, ni se recomandă să dormim mult pentru a ne recupera mai repede. Însă de câte ore de somn avem nevoie, de fapt, pentru a ne susține sistemul imunitar?
Președintele AUR, George Simion, face declarații de presă după depunerea  moțiunii de cenzură alături de PSD împotriva guvernuluii. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
George Simion: „PSD se împacă cu Ilie Bolojan. Continuă prigoana împotriva românilor”
George Simion, președintele AUR, a declarat că formațiunea pe care o conduce nu va vota învestirea Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu, acuzând PSD și PNL că pregătesc o nouă înțelegere politică.
846564015 1088926797111806 582808620015180114 n jpeg
Un șofer de autobuz beat a făcut prăpăd în Suceava: a lovit cinci mașini și a doborât un stâlp. A fost concediat, dar instanța l-a reangajat
Un șofer de autobuz din Suceava, aflat sub influența alcoolului, a lovit cinci mașini parcate, a doborât un stâlp de electricitate și a distrus intrarea în autobaza societății de transport public local (TPL).
Femeie trista stresata birou angajata FOTO Shutterstock
A cerut să lucreze noaptea pentru a-și crește fiul, dar compania a concediat-o. Acum, firma trebuie să-i plătească o avere
O instanță din Spania a declarat nulă concedierea unei mame care a cerut să lucreze în continuare noaptea pentru a-și îngriji fiul. Compania trebuie să o reangajeze, să îi plătească salariile restante și să îi acorde despăgubiri de sute de mii de euro.
mihai morar facebook jpg
Mihai Morar împlinește 45 de ani. Gestul făcut cu o oră înainte de aniversare: „Doamne, Îți mulțumesc!”
Mihai Morar, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de televiziune și de radio din România, împlinește pe 14 octombrie vârsta de 45 de ani. Cu doar o oră înainte de ziua sa de naștere, prezentatorul a transmis pe rețelele de socializare un mesaj profund și emoționant, în care a vorbit despre credință,
Soldați NATO la baza Bezmer din Bulgaria FOTO AFP
NATO își schimbă strategia și promite să zdrobească orice agresor. De ce România rămâne vulnerabilă
NATO și-a lansat noua teorie a victorie și promite să-i apere pe toți aliații și să zdrobească orice agresor. Generalul (r) Virgil Bălăceanu avertizează că România, la fel ca tot Sudul flancului, păstrează anumite vulnerabilități din cauza propriilor erori.