Federaliștii și antifederaliștii români

Publicat în Dilema Veche nr. 981 din 26 ianuarie – 1 februarie 2023
AFumurescu prel jpg

…și nu, nu e vorba, după cum v-ați putea aștepta, despre federalizarea României, vreo reșapare a de-acum uitatului Sabin Gherman, cu al său „M-am săturat de România!”, sau de-un suspin nostalgic după vreun ardelenism idilic în care lupii se cuibăreau pe lîngă miei, ba nici iarbă că mai mîncau. Nicidecum. E vorba despre cum și, mai ales, dacă lecția istorică a confruntărilor dintre federaliști și antifederaliști în Statele Unite poate fi aplicată, pe ici-colea, în România de astăzi, bunăoară în cazul plagiatului grosolan al lui Lucian Bode. Înțeleptul ne-a învățat, însă, să ne apropiem încet de miezul plăcerilor, așa c-aveți, rogu-vă, puțintică răbdare.

Pentru necunoscători, mult-lăudata (pe bună dreptate) Constituție americană e la a doua încercare. Cînd, după doar cîțiva ani, au realizat că Articolele Confederației nu funcționează cum ar trebui, americanii de bună-credință au început să difere în privința soluțiilor: unii susțineau că lucrurile pot fi îndreptate cu niște modificări mai mult sau mai puțin drastice, alții, că nici pomeneală – cîrpăcelile erau pierdere de vreme, fiind nevoie de o nouă Constituție, regîndită din temelii, pe alte principii. Pe scurt și ad litteram, confruntarea a fost între Statele unite și statele Unite. 

Inițial, prima tabără a fost numită și s-a autointitulat a „federaliștilor”, pentru că menținea statele la temelia uniunii – și avea de partea ei majoritatea populației. A doua tabără era cea a „naționaliștilor”, pentru că puneau accentul pe uniune, nu pe state – și era o minoritate. Ambele părți încercau să găsească soluția corectă, ambele erau conduse de oameni care citau nonșalant din Aristotel și Polybios, Locke și Montesquieu. În ambele tabere se găseau oameni cu reputații consolidate din timpul Războiului de Independență. Tabăra minoritară, însă, controla mai multe ziare și avea de partea ei mai multe nume grele. Printr-o manevră spectaculoasă de PR, a reușit, în doar cîteva luni, să se reintituleze ca tabăra federaliștilor, lipind pe adversarii politici eticheta de antifederaliști, spre disperarea celor din urmă. Și, după cum era de așteptat, tabăra „anti” a pierdut în cele din urmă în fața taberei „pro”.

Ceea ce ne interesează pe noi acum e ceea ce s-a întîmplat după. Ei bine, după, nu s-a întîmplat nimic. Asta e știrea bombă! Spre surprinderea istoricilor, antifederaliștii nu s-au înfuriat că federaliștii au reușit să manipuleze opinia publică. Au recunoscut starea de fapt și și-au declarat sprijinul pentru noua Constituție, cel puțin pînă la proba contrarie (care n-a mai venit). Altfel spus, au pus interesul comun înaintea frustrărilor personale, altminteri întemeiate. Dac-ar fi procedat altfel, continuînd să caute (și să găsească, fără doar și poate) noduri în papură noii Constituții, n-ar fi obținut decît o păguboasă refragmentare a opiniei publice. Iată o lecție pe care s-ar cuveni s-o învățăm și noi, cît mai repede: fără opinia publică de partea ei, o victorie, oricît de dreaptă, nu valorează multe parale.

Pentru că, în ciuda criticilor primite de unde te-ai aștepta mai puțin, decizia de plagiat a Universității „Babeș-Bolyai“ în cazul Bode asta a fost – o victorie. Cîtă vreme ministrul de Interne folosește hiperbole tîmpițele atunci cînd vorbește despre „arderi pe rug”, îngăduiți-mi și mie să vorbesc despre o victorie pentru viitorul României. Fără hiperbole. Peștele de la cap se-mpute. Nu e nici un secret că m-am implicat în lupta antiplagiat încă de cînd revista Nature mi-a cerut părerea despre plagiatul lui Victor Ponta. De cîteva ori am făcut-o chiar și în paginile Dilemei vechi. De-acum, nu mai e un secret nici că am acceptat să particip la lucrările Comisiei de Etică de la UBB însărcinată cu analiza plagiatului lui Lucian Bode, în urma semnalărilor Emiliei Șercan. Nădăjduiesc, așadar, că vorbesc în cunoștință de cauză cînd spun că multe dintre criticile aduse comisiei sînt exagerate, iar suspiciunile de rea-credință, nefondate atît de-o parte, cît și de cealaltă. Ca ziarist, vorbesc din afară. Ca membru al lumii academice, dinăuntru.

Cred că de-acum „părțile” sînt clare. Nu mă refer la cei care, în ciuda evidențelor strigătoare la cer, neagă plagiatul lui Bode, îi găsesc scuze sau îl ignoră ca-n păpușoi, precum președintele Iohannis, inițiatorul „României educate“, sau noul ministru al Educației, Ligia Deca, pe vremuri coordonatoarea Coaliției pentru Universități Curate. De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. Precum în cazul federaliștilor și antifederaliștilor, vorbesc aici despre părțile „de bună-credință” (o expresie devalorizată, dar corectă) – adicătelea de cei care recunosc plagiatul, dar diferă cu privire la felul în care a fost combătut.

A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem. Un blestem, pentru că toată lumea te privește cu suspiciune. Dintr-o dată, nu mai ești „de-al nostru”. Dintr-o dată, „te-ai dat cu ceilalți”. Dar și o binecuvîntare, pentru că ai șansa de-a te pune în pielea fiecăruia și-a înțelege astfel că nu e vorba de nici o rea-credință, doar despre o proastă comunicare, grav afectată de lipsa reciprocă a încrederii. Mai întîi de toate, nu există vreun interes politic de a-l menține sau de a-l da jos pe Bode și nimeni nu face jocul nici unui partid. Nu fiți naivi. Jocurile politice în general și Bode în particular erau prea mici pentru a reprezenta vreo miză. Mai apoi, e teribil de frustrant să vezi cîte bariere legislative sînt puse în fața unui proces de acest gen, altminteri simplu ca bună ziua: aia nu poți face, ailaltă nu poți zice, iar ultima, ați ghicit, se va interpreta greșit. Nu degeaba refugiul „bărbătesc” al tuturor plagiatorilor români rămîne Justiția care, în mod normal, n-ar trebui să se amestece în lumea universitară. A fost rezultatul perfect? Nici pe departe! Dar a fost un uriaș pas înainte.

În aceste condiții, a găsi în comunicat posibile chițibușerii juridice de care plagiatorul ar putea încerca să se folosească, sugerînd și oareșicare intenționalități malefice, echivalează cu a oferi de bunăvoie și nesilit de nimeni o pușcă gata încărcată inamicului. Teoria a prins la o parte a opiniei publice, altminteri nu m-aș fi trezit cu telefoane și e-mail-uri de reproș c-am acceptat să semnez un asemenea comunicat. Și e păcat. Mare păcat. O altă întrebare pusă la începutul convenției de la Philadelphia a fost și asta: „Vrem să ne conducem după opinia publică sau vrem s-o conducem?”. Din fericire, acolo și atunci a cîștigat a doua variantă. Dar aici și acum?

Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).

1031545422 jpg
Reformiști și antireformiști
Prima reforma semnificativă a fost în perioada 1996-2000, atunci cînd companiile de stat înregistrau pierderi și datorii foarte mari, care riscau să blocheze economia.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Nu merge bine”
În fapt, Brexit-ul a fost o lecție și un avertisment.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cîinii și românii
Ascult şi aud, în întuneric, mesajul, totodată imemorial şi eschatologic, al destinului naţional.
Frica lui Putin jpeg
Dumnezeu ca bun de consum
În tot cazul, omul tradițional știa cărui dumnezeu să se închine și cum s-o facă. N-avea de ales decît în ce fel să urmeze tabla valorilor prescrise.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Prizonieri în rang secund?
După ce ne-am enervat și am jurat boicoturi, ne-am potolit repede. N-am boicotat nimic.
m simina jpg
Gara din New York
Dar Grand Central Terminal a avut noroc.
Iconofobie jpeg
Capitale…
În condiţiile unei dinamici culturale fireşti, şi Iaşiul, implică autorul, ar putea avea un destin similar, eliberîndu-se – o dată pentru totdeauna – de complexul „trădării” de la 1859...
„Cu bule“ jpeg
Cuvinte de mimă
Una e să mimezi cuvîntul pinguin, alta e să înlesnești ghicirea unor cuvinte ca destoinic sau adică, de fapt sau păi.
HCorches prel jpg
A construi nu înseamnă neapărat a desființa mai întîi
Se știe cît de puțin stagiu pedagogic se face la orice facultate, pentru a se obține calificarea de profesare în învățămînt.
p 7 Departamentul de Justitie WC jpg
Patrioți doar cu vorba
Cine sînt patrioții și cine sînt tiranii? Efortul de a răspunde la această întrebare va decide dacă America rămîne unită într-un stat de drept sau capitulează în fața violenței devastatoare.
radu naum PNG
Arbitrii români au orbul găinilor?
O veche zicală a meseriei pretinde că un deţinător de fluier trebuie să aibă auzul selectiv (la boscorodelile jucătorilor).
Comunismul se aplică din nou jpeg
Geografia dintotdeauna
Tim Marshall spune că „geografia nu dictează cursul tuturor evenimentelor” și încearcă să nu cadă în capcana unui determinism geografic (care ar putea fi asemănător, nu-i așa, cu determinismul economic marxist).
O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești