Fără Mutu și Tamaș la Naţională

E mai bine fără Mutu şi Tamaş la Naţională? Şi pînă cînd? 

„Noi i-am lăsat pe băieţii ăştia în prima urnă valorică şi ei au ajuns în a patra, aşa că nu ştiu de ce ar trebui iertaţi. În ultimii ani am avut de toate la Naţională, mai puţin rezultate.“ – Dan Petrescu. Greu să zici mai bine. Aşa văzînd chestiunea, e rău fără cei doi, căci şansa unor subiecte de primă pagină scade dramatic. Intrăm în epoca şpriţurilor de vară. Dar Dan ştie. Ştie că vor fi iertaţi. Că absenţa unei adevărate naţionale joacă în favoarea „genialilor golani“. O bătaie luată de la Franţa va face din revenirea lor o cauză naţională, aceea a unei naţionale inexistente.

Şubrezimea sistemului face forţa indivizilor-stat, adevăr valabil în politică şi în sport deopotrivă. Mutu e un fel de Dracula, ne sperie cînd apare, dar ţărişoara n-ar mai fi aceeaşi fără el. Cu Tamaş e mai simplu. Băiatul se distrează. Viaţa lui e poveste cum numai lumea de azi poate susţine, un milionar simpatic care lasă în urmă o dîră de pahare frînte şi fălci rectificate. De partea celor doi e şi amnezia noastră proverbială. Ne e lene să ne amintim, şi atunci iertăm. Deci, nu ştiu. Nu ştiu dacă ne e mai bine fără Mutu şi Tamaş la Naţională. Cînd om avea o Naţională mai vorbim.