Fală deșartă și latinitate profundă

Publicat în Dilema Veche nr. 798 din 6-12 iunie 2019
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

M-am bucurat enorm să-l văd pe Papa Francisc vizitînd România. M-au bucurat mult mesajele lui de unitate și de fraternitate (ce frumos i s-a adresat Patriarhului nostru: „Mio caro fratello Daniele“!). M-a emoționat, mai ales, modestia lui („Am venit aici ca un pelerin…“) deloc jucată. Prin contrast, cu atît mai mult s-a putut vedea trufia unora dintre ai noștri. Cît de fălos era, de pildă, președintele nostru! Papa se mișca încet, cumva umil și mereu amabil; președintele dănțuia în coregrafii ample, aproape trumpiste, cu pieptul plesnindu-i sub sacou și zîmbet de JFK sibian, cu aerul aceluia care crede că el e totul. De ce o fi președintele nostru atît de încîntat de sine, rămîne un mister pentru mine. Ce mari isprăvi crede că o fi făcut de e așa țanțoș? Statul român, al cărui cel dintîi și cel mai aprig apărător este obligat să fie, e praf. L-au sfîrtecat hienele ani de zile, sub privirea lui de om mulțumit de sine aflat mereu în croazieră în triunghiul week-end – vacanță – siestă. Nu există nici măcar un succes notabil de politică externă legat de numele lui. Nu mai pomenesc de prim-miniștrii pe care i-a dăruit țării fără să clipească și nici de eșecul inițiativei lui legate de educație. Poate că-și imaginează că e vreun om de stat abil în politică. Poate crede că referendumul „lui“ chiar a fost decisiv în înfrîngerea PSD. Poate crede că, dacă nu era referendumul, PSD ar fi cîștigat. Poate că omul chiar crede că victoria din 26 mai i se datorează. Așa cum, poate, crede că și victoria din 16 noiembrie 2014 i se datorează. Dar, firește, este la fel de convins că nu are nici o legătură cu dezastrul electoral din 11 decembrie 2016. În fine, nu despre dl Iohannis și închipuirile sale vreau să discut acum, chiar dacă, pomenindu-l, m-am luat cu vorba ca orice chibiț politic. Aș vrea să discut despre ceva cu mult mai important decît președintele României (să mă scuze dacă cred că există așa ceva pe lume!) – aș vrea să discut despre români. Despre o anume trăsătură a românilor, mai precis. Despre o trăsătură care mi s-a părut că este încă o dată reliefată în contextul vizitei papale.

Un studiu recent realizat în toate țările ortodoxe de către prestigiosul Pew Research Centre spune lucruri extrem de interesante despre profilul credincioșilor ortodocși români. Ceea ce îi diferențiază pe credincioșii ortodocși de la noi de toți ceilalți din țările Răsăritului Europei este, mai ales, sprijinul pentru regăsirea unității cu catolicii. În țările cu majoritate ortodoxă, ideea regăsirii unității cu catolicii are un sprijin popular care abia trece de 30%. În România, însă, depășește 60%. Dacă în mai toate celelalte privințe cercetate de Pew Centre, credinciosul ortodox român nu se deosebește prea mult de ceilalți frați ai săi întru ortodoxie, în privința deschiderii spre regăsirea unității cu catolicii, ai noștri sparg rîndul. Nu doar că procentul ortodocșilor români care vor unirea cu catolicii trece mult de granița majorității, dar este aproape dublu față de ceea ce studiul găsește ca medie între ortodoxii și e cu 20 de procente mai mare decît în următoarea ortodoxie care simpatizează ideea reunirii cu catolicii (care este cea sîrbă). Explicația, după părerea mea, ține de trăsătura care, de altfel, ne diferențiază față de toate celelalte popoare majoritar ortodoxe: latinitatea.

Românii sînt mîndri de latinitatea lor, o exhibă cu bucurie, o evocă de cîte ori au ocazia și se comportă ca atare, simțind o solidaritate naturală cu ceilalți latini ai lumii. Astfel, deschiderea spre unirea cu catolicii este naturală. Pledez de cîte ori am ocazia pe lîngă înalți ierarhi ai Bisericii mele să mizeze mult mai mult pe cartea latinității noastre decît pe cartea levantinismului nostru, căci nici un alt ingredient al alcătuirii noastre nu ne este mai drag și nu ne leagă mai mult ca -neam. Aplaud, de pildă, faptul că sălile Palatului Patriarhal au denumiri latinești, iar una dintre cele mai frumoase se cheamă „Europa Christiana“, ceea ce mă face de a dreptul fericit și din motive de ordin personal.

Știu că pe unii această opțiune naturală a poporului ortodox român îi enervează. Unii, poate, vor să lupte împotriva ei, să o stăvilească și să reorienteze opțiunea majorității ortodocșilor de la noi spre izolare și solidarizare întru anticatolicism cu alți ortodocși nelatini. Există, știm bine, puriști ai ortodoxiei cărora catolicismul le pare o erezie. Îi trimit la Pavel să afle diferența – subtilă, dar enormă – dintre separație și eres. Și la Ioan Gură de Aur îi trimit să afle că nimic nu face mai rău Bisericii lui Christos decît antagonismul intern. Și dacă așa e, de ce facem tot posibilul să o menținem? Și dacă așa e, de ce nu lucrăm să o închidem?

Există în Biserica noastră o minoritate radicală, anticatolică, repede aruncătoare de anateme și blesteme, iute la demascări, o minoritate care inspiră o stranie teamă majorității de bun-simț creștin a ortodocșilor – este, firește, teama de scandal a omului cuminte și nimic mai mult. Și e chiar comic că exact această minoritate se dă aprig naționalistă, promotoare a latinității noastre spre diferență de vecini. Cum poți să fii un creștin atașat de latinitate și să socotești catolicismul o erezie este, totuși, greu de închipuit, dar lucrurile greu de închipuit nu sînt atît de rare pe lume…

Alții, care sînt în general purtători ai ideologiei progresist-atee și care vor cu orice chip să impună imaginea ortodoxului român obscurantist, agent al Moscovei, dornic de tiranie și antieuropean, vor alege să treacă sub tăcere enorma realitate a acelui 60%, pentru că le strică narativul. Nu poți să fii un retrograd rusofil, dar și un susținător al unirii celor două Biserici, nu-i așa? Mai bine uităm de latinitate și o ținem gaia-mațu cu Moscova și cu antioccidentalismul.

În fine, vor fi și alții care pur și simplu socotesc că acest aspect este neimportant. În fond, nu contează ce spune poporul credincios – mai importantă e gîlceava teologilor, ciudat de prinși vreme de secole în a evidenția și întări mai degrabă ce ne desparte de catolici decît ce ne unește cu ei. E o prostie această obsesie pentru ceea ce ne desparte cînd ne unește cel mai important om din lume: Iisus Christos, Dumnezeu întrupat. Teologii știu atît de multe despre Iisus Christos. Mă întreb dacă știu și ce zice Domnul nostru cînd vede ce au făcut oamenii cu Biserica Lui. Harcea-parcea! Dintr-Una, sobornicească și apostolească, au ieșit mai întîi două, apoi trei, apoi cinci, apoi zece – acum sînt cu sutele! Iluzionați de sine, unii cred că păcatul acestei sfîșieri e la „ceilalți“. Nu „noi“ am făcut asta, ci „ei“. Mereu „ceilalți“ sînt de vină, iar „noi“ sîntem doar de lăudat, că apărăm dreapta credință. Dar cine crede așa ceva, chiar că nu știe nimic despre modul în care El judecă lumea. Orice creștin care crede că a lui credință e pură și a celuilalt e impură, că el e mai plăcut în ochii lui Dumnezeu decît altul, degeaba a citit Evangheliile.

Rare motive de bucurie am cînd privesc în jur. Păcatul meu: devin tot mai mizantrop pe măsură ce îmbătrînesc. De aceea, poate, cînd îmi apare în față un motiv să fiu fericit că aparțin comunității în care Dumnezeu m-a pus, sînt peste măsură de fericit. Acum, iată, sînt fericit să fiu parte a marii comunități de credincioși ortodocși care se roagă aprins pentru unitatea Bisericii Sale. Și cred cu tărie că cea mai înal-tă cauză căreia un creștin trebuie să-și dedice viața în timpurile noastre este regăsirea unității Bisericii lui Christos.

Cît despre vizita Papei Francisc, peste toate titlurile din ziarele de azi ce mîine vor fi date uitării, eu o voi ține minte ca pe un mare moment al latinității noastre.

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.